Până la marea cea mare (în curs de rescriere)

Capitolul 30

Ibrahim Pașa privește marea înspumată, de pe zidul înalt al Caliacrăi. Fratele sau, marele vizir, Candarli Ali Pașa, l-a lăsat aici, să răspundă de Dobrogea. Între timp, câinele de Emergi, beyul de Kara Iflak, îi micșorase aria de responsabilitate doar la cetatea Caliacrai. Valahii curățaseră toată Dobrogea de akingii. Mai era Hârșova, dar era departe, spre miazănoapte, la Dunăre, adânc în teritoriul cucerit de vlahi. "Nu cred să apuce primăvara, cu steagul profetului pe ea" gândi Ibrahim. Aici, la Caliacra, el avea o legătură deschisă, pe mare, cu Imperiul. Corăbiile, venite cu provizii, nu fuseseră atacate nici de genovezi, nici de flota puiului de șacal. Oricum, cetatea era în stare de alarmă deși el, Ibrahim, știa că acum creștinii se pregătesc să prăznuiască. Nașterea Dumnezeului lor, Anul Nou creștinesc , Boboteaza și nu credea să le ardă de ....

Dar, de când cu acest câine valah, nu mai puteai dormi într-o cetate otomană, fără să ai iataganul la căpătâi. Pe uscat, legătura nu putea fi folosită decât pentru a strecura curieri . Convoaiele erau imediat observate de patrulele valahe, care roiau în jurul cetății. Șeitanul veghează.

De acum s-or rari și corăbiile. Marea era agitata și se umfla asupra zidurilor Caliacrăi, care, spre mare, aveau, cu tot cu stânca pe care erau cocoțate, 70 de metri. Jos era o poartă care lăsa un drum să meargă pe lângă ziduri, în portul cetății, protejat și el cu niște întărituri și turnulețe.

Ce ar mai fi vrut sa fie la Adrianopole, în seraiul marelui vizir, fratele său! Acolo, clima era mai caldă și locul mai primitor. Haremul mai aproape. Eeee, ce tihna.... Aici, vântul acesta tăios și marea cea cenușie. "Trebuie să stau toată iarna între zidurile astea", gândi posomorât Ibrahim.