Până la marea cea mare (în curs de rescriere)

Capitolul 31

Ali Pașa nu dorea să se mai lase surprins de Mircea. Învățase că acesta se mișca iute. Mai iute decât funcționa sistemul său de iscoade.

Mai presus de asta, dorea să îl studieze mai bine, pe el și această Țară Românească. Acum aflase multe. Daca l-ar fi dus capul să facă asta înainte să atace Țara Carvunei, acum ar fi fost încă în Dobrogea, cu akingii săi, iar câinele valah ar fi stat cuminte, în bârlogul lui. El se concentrase asupra lui Ioan și Șișman, uitând să se informeze și despre beyul de la miazănoapte de Dunăre.

Emergi domnea doar de 2 ani și nu se făcuse remarcat ca și strateg. De abia acum vedea vizirul că voievodul valah sporise rigoarea alcătuirii ostășești a țării. Secretele militare erau greu de aflat din țara acestui ghiaur. Totuși, ieri îi venise veste despre concentrarea unor oșteni ai țării la Argeș. Nu era mare numărul lor, 4-5 000, dar câinele de Emergi nu face nici o mișcare fără scop. Mai ales acum, când creștinii prăznuiesc. Celelalte corpuri de oaste par să fie la locurile lor pe linia Dunării, în spatele Silistrei primul, iar al doilea, în Dobrogea la distanță egală între Silistra, Varna și Pacuiul lui Soare.

Ce e cu oastea concentrată la Argeș? Cetățile Nikopol și Caliacra sunt în stare de alertă continuă. Ar trebui să reziste, în caz de atac, pentru ca trupele de intervenție sunt în cazărmi și cu greu le pot veni in ajutor. Rascoalele din Asia s-au încheiat dar trupele au rămas la iernat în Anatolia. Aici, în Europa, nu are decât 30 000 de oameni, cantonați aproape de Adrianopole. În caz de atac, Șișman, vasalul, trebuie sa se apere, iar garnizoanele amintite să reziste măcar două săptămâni, până la sosirea trupelor regulate turcești. 

E adevărat că oștile lui Mircea se ridica acum, conform estimărilor sale, bazate pe date cam puține, la circa 17 000 de oameni,  cu tot cu oștenii concentrați din oastea cea mare și cu corpul de Dobrogea. Din ei, ghiaurul păstra mereu jumate pentru apărarea hotarelor. Deci forța de atac era redusă. Avusese reușite în Dobrogea datorită șiretlicurilor, surprinderii și a răscoalelor aprinse în cetăți. Acum, cetățile erau bine aparate și otomanii de la Dunăre nu îl scăpau din ochi. Ar fi fost bine dacă trupele sale ar fi fost mai aproape de Dunăre, dar asta ar fi însemnat să fie mai departe de Adrianopole...

- Sa vină Iakci-beg!

Câteva minute mai târziu Iakci-beg intra în camera de lucru a marelui vizir:

- La prea înțeleapta ta poruncă, neinfricatule șoim! se înclină el în fața Marelui Vizir.

- Begule, vei trimite știre tuturor garnizoanelor dintre Dunăre, Balcani și Mare despre mișcările câinelui valah. Unde și cum sunt tocmite oștile lui. Iar din cei 30 000 de oameni, cantonați lângă Adrianopole, vei muta 2 000 de oameni la cetatea Messembria. Să li se dubleze solda și să li se dea haine groase de iarna.

- Se va face întocmai, preluminatule vizir! se închină Iakci-beg, ducând mana la piept, la buze și la frunte.

- Nu am terminat, begule. Tu vei fi în fruntea lor. Ochii pe câinele de Emergi! Dacă face vreo mișcare, îl angajezi indiferent de raportul de forțe!

Iakci-beg se posomorî. Însă, cu toate astea, gura lui grăi altceva:

- Porunca ta va fi îndeplinită cu iuțelea unei săgeți ce zboară din arc, strălucitorule stăpân al meu!