Până la marea cea mare (în curs de rescriere)

Capitolul 18

În zori, străjile Silistrei se pregăteau să verifice carele de aprovizioanare. Sandjeac-begul, care preluase cetatea, o organiza pentru apărare. Bulgari și valahi din împrejurimi fuseseră aduși la muncă, pentru a întări zidurile. Acum sosiseră carele cu merinde. Dacă făceau toate astea begul de Silistra era mulțumit. Cetatea putea rezista unui asediu de cel putin două săptămâni, timp suficient ca să-i vină ajutoare, fie de la Târnovo, ori chiar de la Adrianopole. Acum se uita satisfăcut la carele cu brânză și cu miere pe care i le aduceau niște neguțători de dincolo de Kara Iflak, de peste munți, din cetatea Brașovului. Le va plăti marfa cu preț bun, căci trebuiau să mai vină pe aici. Hei, dar ce e asta? Begul fu smuls din gândurile sale de larma stârnită jos la poartă. Se uită intr-acolo și nu-și putu crede ochilor. Din carele brașovenilor țâșniră oșteni străini care se încăieraseră cu garda. Cei aduși pentru a întări zidurile săriră și ei asupra turcilor, cu uneltele din mâini. Și, ca să le pună capac la toate, din pădurea cea neagră țâșniră, chiuind, călăreții valahi ai Valahiei.

Lupta fu scurtă. Ocupată cu insurgenții din lăuntrul zidurilor, granizoana otomană nu reușise să tragă podul, iar călăreții Țării Românești pătrunseră în interior. La amiază, cetatea arbora flamura Țării Românești iar begul și ce mai rămăsese din garnizoana sa ședeau legați cu fruntea în țărână.

Cetățile dunărene ale Dobrogei, căzură în 3 zile, cu excepția Hărșovei. Surprinderea fusese totală. Unitățile care ar fi urmat să îl rețină în loc pe Ali Pașa, în cazul unui contraatac asupra Dobrogei, manevraseră între cetăți interceptând ștafetele otomane care ar fi putut da alarma. Astfel, Enisala, Pacuiul lui Soare și Silistra erau în stăpânirea Țării Românești. Caliacra și Hârșova rezistaseră atacului muntean. Datorita controlului maritim, deținut de genovezi, în zona Caliacra, garnizoana era mereu în stare de alarmă, iar la Hârșova, cetatea fusese pustiită de turci după înfrângerea lui Ioan și nu existaseră resurse umane pentru o răscoală locală. Varna deschise porțile cetății, primind cu bucurie oștenii valahi. Și aici se înălțase pe cetate flamura voievodală a Țării Românești. Fortificațiile de la Constantina și Pangalia căzuseră și ele în mâinile muntenilor. În tabăra de la Oltina, voievodul Mircea era mulțumit. Chiar dacă nu căzuseră toate cetățile putea spune că Dobrogea era în mâinile lui. Călăreții săi curățaseră de oști musulmane până jos, spre miazăzi. Messembria, Kosak-ul și Anhilohia rămăseseră turcești. De altfel, ele nici nu figurau in planurile lui. În ceea ce priveste Hârșova și Caliacra, pentru moment, ele trebuiau blocate. Poate turcii le vor preda de buna voie. Vine iarna. Turcii nu luptă iarna și chiar dacă ar vrea să-i ajute, oștile imperiului sunt ocupate în Asia. Mircea mai avea un plan. Nu marșase pe reușita totală a acestei acțiuni. Ar fi fost ideal. La iarnă, când îngheață Dunărea ...