Aripa neagra

Aleasa ?

Ma plimb liniştită pe un camp verde,  nu stiu cum am ajuns aici,  dar ceva nu pare real. Mai departe de mine statea o femeie frumosă,  dar era asa de departe,  încercăm sa merg spre ea,  dar paraca cu cât inaintam cu atat se depărta mai mult. Era foarte frumosa nu mai aveam mult si ajungeam la ea. Ochii ei albaştri ma priveau cu blândeţe deplină, parul ei blond ii ajungea pana la picioare. Iar aripile ei albe erau atat de luminoase,  nu erau ca ale lui Abi ale ei nu străluceau,  dar ale acesteia parca erau facute din lumină,  erau parca rupte din realitate.

"Aseaza-te "

Spune si isi îndreaptă mana spre un scaun,  pana acum nu era acolo,  sau poate ca eu nu l-am observat pana acum.

"Draga mea,  te rog priveşte in jur "

Câmpul verde a fost înlocuit de o priveliste cu totul oribilă,  case arse,  pe jos se aflau corpurile arse ale mai multor persoane. Pline de sange,  arse,  formau un morman mare uman. Privelistea asta ma facea sa plang. Peste tot era dezastru. Tot ce vedeam era suferinta. Peste mormanul uman se aflau 3presoane , dar nu le puteam distinge,  deoarece ce ochii mei înlăcrimaţi imi blocau vederea. Imi pun mâinile la ochii si imi sterg ochii. Acum acele persoane se putea vedea. Dar creierul meu nu vroia sa profeseze ce tocmai se afla in fata mea. Era diavolul,  iar eu eram in partea lui dreaptă,  îmbrăcată într-o rochie neagră pana in pământ,  aripile mele negre erau desfacute larg. Erau foarte mari,  nu cred ca am vazut la Alexander aripile atat de mari ca ale mele. Ochii mei pareau duri si cruzi,  plini de dorinţa de moarte. Parul meu lung si negru imi ajungea până la genunchi. In mana stânga tineam ceva asemanator unui sceptru,  iar in mana dreaptă tineam o arma foarte mare cu o lama exagerat de mare. Parea mult prea mare si mult prea grea pentru mine,  dar eu o tineam in mana de parca era un simplu pix minuscul. In partea stângă a diavolului mai era un baiat,  foarte asemănător cu mine. Acesta avea ochii si parul parca copia perfectă a mea. Privirea lui era una  de mulţumire , era mulţimit de ceea ce se afla in jurul lui. Mi-am sters alt rând de lacrimi si mi-am indrept privirea spre îngerul alb,  dar el nu se mai afla acolo,  nici scaunul ei. M-am ridicat in picioare,  iar scaunul meu a dispărut. Imi întorc privirea spre cele 3 persoane,  dar privirea mea era oprită de aceea persoana care păream eu.  Dar nu nu eram eu,  aceea este dor un fals,  nu voi ajunge asa,  niciodată. Mai bine mor,  decat sa stiu ca toata suferinta din jurul meu era provocata de catre mine. Nu voi accepta asta,  niciodată.

"Ba chiar asta se va întâmpla !"

Spune aceea Angela rea,  cu ochii negri total,  albul ochilor care se afla de obicei acolo a fost înlocuit  cu negru.

"Nu asta nu sunt eu"

Spun printre suspine si incerc sa ma dau in spate,  dar ma împiedic de ceva si cad pe spate. Sar repede in picioare pentru ca pe ce cazusem era o persoană,  era chiar Damon care statea acolo fara viata,  de mana lui ma împiedicasem,  cutremur de frica si incerc sa ma calmez.

"Nu asta nu se va întâmpla!! "

Strig la ea ,  dar ea incepe sa rada foarte zgomotos,  un râs isteric foarte urat. 

"Tu chiar nu iti dai seama?  Esti un monstru,  nimeni nu te vrea,  o sa fi aratata cu degetul de catre toti,  pentru ca esti un monştru,  distrugerea întregi planète va fi doar datorită tie."

Spune si parca plămâni mei nu mai vroiau să mearga. Respiraţia mea era foarte foarte neexistenta.

"Ba nuu"

Strig la ea ,   dar fara speranţa,  ea nu ma mai auzea,  rasul ei se auze tot mai tare si mai tare. Imi pun mînile la urechi si ma arunc in genunchi.

"Nu e adevărat,  nu e adevarat. ".

Râsul a încetat sa se mai auda   dar acum de jos se ridicau mai multe persoane,  care intreptau degetul spre mine. Damon,  Nicole,  Abigail,  Alexander, Joshua au început sa strige.

"Monstrule,  monstrule,  monstrule"

"Nuuu,  nu sunt un monstru,  nu sunt un monstru! "

Lacrimile reci imi curgeau pe obrajii fierbinţi,  stateam in genunchi , cu mainile la urechi ma legănam in fata si in spate , făceam aceleaşi mişcări precum o persoana cu dizabilităţi mintale,  repetând acelasi lucru încontinuu, ca un casetofon stricat. Pe umarul meu sint o atingere de gheaţă,  lovesc cu putere aceea mana si ma uit la ea.

"Nu ma atinge"

Strig si ma uit catre acel înger frumos,  toata priveliştea devastuoasa dispăruse,  acel camp revenise,  verdele a acela parea la fel ca si ingerul,  parca rupte din cărţi.

"Nu esti un inger,  dar tu esti aleasă,  esti aleasa sa împiedici toate astea sau sa provoci toate astea "

"Nu sunt un monstruuu! "

Dar nu mai eram pe acel câmp acum eram in sezut si tipam ca o nebuna prin camera,  lacrimile inca imi curgeau pe fata. Ma uit la mâinile mele si parca erau imbibate in sange.

"Nuuu"

Usa se deschise si pe ea intra Damon. A ridic din pat si ma napustesc in braţele lui,  acesta raspunde la imbratisare fara ezitare. Cu o mana ma strangea tare,  iar cu cealaltă imi diezmierda parul.