Corpul meu tremura frenetic, durerea de la abdomen a fost înlocuită, acum tot corpul meu ma doare, sângele care imi travesează venele il pot simti cu uşurinţă, respiraţia o aud de parca ar fi un ecou.
Aud in jurul meu tot felul de voci, dar m-am oprit de mult de la încercarea sa disting ce spun. Aud multe baiati de inimi impreuna cu a mea.
Urechile ma dor de la atâtea sunetea amplificate. Nasul ma ustură, la fel ca si urechile, mirosurile sunt amplificate.
Incerc sa imi deschid ochii , dar ceva ma opreşte, parca nu ar vrea ca eu sa pot vedea, crea sa ma lase oarba pentru a nu mai putea vedea.
Incerc pentru a doua oara sa ii deschid, de data asta reuşind, dar lumimile care erau in camera, imi raneau foarte tare ochii, asa ca am fost obligata sa ii inchid la loc.
Pentrubl a 3 oara incerc sa ii deschid, dar foarte incet, pentru a ma acomodat cu luminile foarte puternice din jurul meu. Vad doua umbre albe care sunt indreptate spre mine, dar nu pot sa disting absolut nimic.
Vedeam doar alb, si acest alb ma acapara pe nesimtite fara voia mea..
Pana la urmă doua corpuri se conturau innaintea mea, îmediat amintiri mi-au aparut in fata ochilor, cum a aparut spiritul, cum l-am facut sa zboare, cum ultima atingere pe care am simţit o a fost a lui Damon.
Alenader si Nicole erau lângă mine, ma primeavu cu blândeţe.
"Buna"
Spun in cele din urma, vocea mea era asa răguşită ca nici nu mi-o mai recunoşteam. Alexander isi intinde mana , iar eu apuc mana lui cu putere.
"Uşor fortoaso, nici nu sti ce putere ai tu acum "
Ma uitam la mana si am observat ca l-am strâns un pic cam tare, pentru ca avea mana rosie, slabes strâmtoarea si imi mut privirea spre el.
"De cand dorm aici? "
"De doua saptamani "
"Ce? "
Strig ca apucata, doua saptamani? Doamne fereste..
"Trebuia sa te refaci, ai avut noroc ca ai dormit pentru ca transformarea rlta a fost cam dureroasă, adica tipai in somn aveai febră si multe altele"
Nicole mi-a întins un pahar cu un lichid rosu. Si m-am strambat la el, dar avea un miros atat de bun, si arata atat de bine. L-am dat pe gat fara sa ma mai gandesc, si gura mea a fost invadată de acel gust fenomenal. Vroiam mai mult si mai mult, dar nu mai primeam, ceea ce m-am întristat.
"De cand stati voi aici? "
"Pai te-am pazit fiecare , si o sa te mai pazim câteva zile!"
"De ce? "
"Pentru ca esti dabia transformata si va trebui sa te supraveghem."
"Dar nu-i nevoie "
Spun cu o voce de copil. Nu sunt mică pot sa am si sigura grija de mine, am si eu doua maini si doua picioare.
"Pai, macar pana ne asigurăm ca te Poti controla. Apoi nu vei mai avea nevoie de supraveghere "
Spune Alexander "
Iar eu ma bosumflu. Pe usa intra Damon si ii face semn lui Alexander si lui Nicole sa plece. Era ora 22 dar eu numai chef de somn nu aveam.
"Cat timp mai trebuie sa ma păziti? "
Incerc sa fac o discuţie cu Damon , dar acesta parea mai nervos ca de obicei, se uita la mine nervos si raspunde.
"De unde dracu sa stiu, crezi ca imi face placere sa stau pe scaunul asta? "
Intreaba nervos, si ppt observă cum ii ies flăcări pe nas, la figurat nu la propriu. Ma pe margine si ii fac loc. Acesta se uita la mine ca la masini busite.
"Daca vrei poţi sa stai in pat cu mine. "
Spun si imi muşc buza tare, ceea ce ma facut sa simt gustul sarat al sangelui meu, simteam cum sangele mi-a urcat in obraji si puteam sa jur ca acum eram roşie precum racul.
Acesta se ridcă de pe scaun si intra in patura langa mine .. Lumina din camera era neexistenta, pentru ca a stins-o cand i-a dat afara pe cei doi. Simt un brat mare care se pune pe mijlocul meu, si pot sa spun ca pe unde atingea pielea lui pe a mea ma ardea.
Ma imping mai in spate, pentru ca eu stateam cu spatele la el, si acesta isi înconjoară braţul pe după mine protectiv. Ii pot simti respiratia in crestetul meu.
Acum melodia mea preferata a inimi lui se aude de 10 ori mai tare ca de obicei, parfumul sau parca era mult mai intens, iar caldura pe care o emană ma facea sa respir greu.
Am stat asa vreo cateva ore, dar nu îndrăzneam sa ma misc, era foarte bine in bratele lui, cum ar fi si in alte braţe, adica el nu are nimic mai special decat Alexander sau oricine care l-am strâns in brate.
Ma intorc incet cu capul la el, uar ochii nostri se întâlnesc. O foame oarba ma apucat, iar canini mei au inceput sa ma doara foarte tare.
"Vezi de asta trebuie sa te supraveghem , pentru ca imediat ce dai de un gat il sfasi. "
"Nu e adevărat "
Spun si incerc sa imi musc buza, dar in loc sa simt aceea durere, am simtit doua înţepături. Imi duc mana la gura si observ ca canini mei au fost înlocuiţi de doi colti, si nu tocmai mici, erau atat de mari si atat de grosi. Sangele imi curgea din buza mai tare ca de o obicei.
Damon si-a aplecat capul spre fata mea, iar ochii mei au cazut instinctiv pw buzele lui , erau mari cărnoase si parca urlau sa le săruţi, m-am apropiat mai mult de acesta , dar ce sa vezi si-a ridicat capul in sus.
Adica eu tocmai vroiam sa il sarut, şi el sa intors din drum. Fuck nu ma deranja ca mi-a respins sărutul ma deranjeaza ca eu chiar am vrut sa il sărut si nu mai aveam mult pana o si faceam, ce draci se întâmplă cu mine?
Acum vreau sa il sarut pe imbecilul asta? Ma intorc cu spatele la el si incerc sa ma departez puţin de corpul lui, dar acesta isi infasoara mai mult bratul pe dupa mine si ma trage foarte puternic in el.
La dracu cu tine, spun si adorm cu gandul la el, chiar daca mu asta vroiam, chiar daca eu pe imbecilul asta il urasc.
CITEȘTI
Aripa neagra
VampireViata Angelei nu a fost chiar grozava , abandonată de la naştere, ea a stat la mai multe familii pana sa isi gaseasca o casa stabila. Dar ce se va intampla cand ea va patrunde in viata a doi fraţi ? Oare intrebarile pe care ea si