Roz si negru | yoonmin [BTS]

prolog

Park Jimin [I d o l]

Iau o bomboana cu gust de cafea între dinți și las ambalajul în castronelul sofisticat din sticlă, iar apoi răsfoiesc următorul CV.

M-am uitat la ceas destul de somnoros era trecut de miezul nopții, iar eu încă nu îmi alesesem un fotograf nou.

Chiar dacă toți erau profesioniști nici unul din portofoliul lăsat de ei nu mi se părea satisfactor, parca toate pozele erau similare și făcute de aceeași persoana. Nimic special. Deja ma saturasem de toate foile astea asa ca le-am dat jos de pe masă destul de nervos.

-Cred ca o sa îmi fac poze singur în ritmul asta, pana și eu pot face ceva mai bun.

Mi-am dus mâinile la tâmple începând sa le masez ușor datorita migrenei pe care o aveam, dar fără nici un folos. Pana l-a urma m-am ridicat din fotoliu și m-am îndreptat spre noptiera de lângă pat ca să îmi iau o pastila. Aveam o noptieră din lemn de cireș pe ea se aflau medicamentele, o vaza cu niște flori ofilite, telefonul, o farfurie murdară și alte câteva CV-uri.

Chiar dacă mi-am spus ca nu o sa ma uit pe CV-urile amatorilor nu aveam de ales, trebuia sa îmi aleg un fotograf în maxim doua zile. Iau un portofoliu la nimereala și încep sa îl răsfoiesc.

-La naiba... E chiar foarte bun, șoptesc eu chiar dacă eram singur în camera, uneori mai vorbeam cu voce tare.

Am întors portofoliul sa vad cine a făcut pozele.

-Min Yoongi.

Ma uitam după restul CV-ului său fiindcă le amestecasem cu celălalte. Mi-am muscat buza inferioara destul de gânditor atunci când am văzut poza de profil a fotografului, sau a băiatului mai bine zis, arata la fel de tânăr ca mine lucru ce ma făcea sa pun la îndoială abilitatea sa.

Pentru o persoana cu trăsături comune și banale ca par și ochi negri arata destul de bine, de fapt era foarte atrăgător, mult mai atrăgător decât mine cu siguranță și nici nu pare prea aranjat. Avea o privire destul de plictisita de parca ar fi mort pe dinăuntru sa nu zic ca nici măcar nu zâmbea și chiar și asa nu m-am simțit intimidat.

-Dacă răspunde ii dau lui jobul.

Sa fiu sincer nu știu mai exact de ce am format numărul lui de telefon, sa fie oare pozele sale unice sau faptul ca arata foarte bine? În orice caz e prea târziu ca să fie treaz la ora asta, asa ca probabil mâine voi alege alta persoană.

Nu după mult timp telefonul s-a oprit din sunat și o voce mult mai joasa și masculină ca a mea mi-a răspuns.

-Ce vrei?

Mi-am muscat din nou buza inferioara, pana și vocea lui suna mai bine ca a mea când vorbește.

-Min Yoongi? Sun in legătură cu postul de fotograf pentru care ai aplicat.

-La ora asta? E vreo gluma proastă? Tonul său rece m-a făcut sa ma gândesc ca ar putea îngheța atmosfera dintr-o camera atunci când vorbește.

-Nu e nici o gluma vorbesc serios, din motive persoanele abia acum am putut sa te contactez. Daca era o gluma sunam cu număr ascuns, nu crezi? Evident minteam, singurul meu motiv a fost faptul ca am lăsat totul pe ultima sută de metri.

-Dacă ești bărbat adevărat suni fără număr ascuns. Mi-o taie el imediat, lucru ce m-a ofticat puțin.

-Mai vrei jobul sau nu? Zic eu răspicat ca să înțeleagă faptul ca nu e o gluma.

-Sigur, cum te cheamă totuși? Am aplicat pentru, nu știu, o suta de posturi probabil.

O suta de posturi și nu l-a angajat nimeni? Poate nu trebuia sa îl sun.

-Park Jimin, îți trimit adresa printr-un SMS sunt cam ocupat acum. Noapte bună.

-PARK JI... !?

Pentru prima data am simțit un oarecare interes în vocea sa, ma rog in țipăt mai bine zis. Nu l-am lăsat sa îmi termine de urlat numele ca i-am închis în nas. Nici eu nu ma așteptam să îl angajez, el nici atât.

Nu aveam nimic de făcut, și imediat după apel m-am culcat, dar faptul ca ma simțeam entuziasmat sa vorbesc cu el m-a speriat.

Nici nu știam cine e...