Roz si negru | yoonmin [BTS]

Capitolul 8

Jimin[m i n c i n o s]

Ies de pe scena cu sute de trandafiri și crini în mână, erau atât de multe flori ca abia le caram. Mulțumea încă ma aplauda și îmi urlau numele în extaz, imediat ce am ieșit din raza lor vizuala zâmbetul de pe buze mi-a dispărut.

Sa fi idol înseamnă să fi fals uneori, nu tot timpul vrei sa iti vezi fanii, nu tot timpul poți sa te prefaci ca jumătate din ei nu sunt decât o adunătură de obsedați (im one of them) si ca nu toți te plac pentru vocea ta ci pentru corpul tău.

-Felicitări!

-Bravo!

-Excelentă performanță!

Mi-am pus înapoi zâmbetul fals și le-am mulțumit membrilor din staff. Deși voiam sa cred ca sunt familia mea cu siguranță jumătate din ei nu îmi sunt prieteni și stau cu mine doar pentru ca ii plătesc.

Mergeam cu pași din ce în ce mai grăbiți și mari, voiam sa ajung în camera mea de hotel cât mai repede. Simțeam cum ma cuprinde anxietatea  și în curând nu o sa pot sa le mai zâmbesc, nu vreau sa ii aud cum ma judeca.

"Nu vreau sa aud:Ce are Jimin? E diferit azi! Ma sperie! Nu poate sa fie ca de obicei? De ce e asa de îngâmfat? Sunt mofturi de idol, nu îl baga în seama."

Am trecut de toți cu ușurință, dar mâine o iau de la capăt.

Deschid cu greu ușa camerei de hotel datorita florilor și imediat ce întru înutru îmi simt mâinile grele și trupul din piatra, zâmbetul mi-a părăsit chipul. Nu mai aveam pentru cine sa zâmbesc.

Las mâinile libere pe lângă corp și toate florile primite de la fani cad pe podea grămadă, m-am întors să închid ușa cu cheia. Mereu trebuia sa închid ușa și geamul când stătau la hotel ca să nu mă trezesc cu persoane necunoscute, asa ziși fani.

Stomacul îmi dădea semnale ca ar trebui sa mănânc, dar nu simțeam cu adevărat pofta de mâncare.

Calc florile fără sa îmi pese ca s-au transformat într-un covor și mă trântesc în pat.

Florile, cadourile, lucrurile materiale nici măcar mâncarea nu ma mai bucura, iar cu fiecare premiu și reușită simt cum nu mai am scop sau pentru ce sa lupt. Cu cât ofer mai mult, cu atât ceilalți au așteptari mai mari de la mine.

Îmi iau telefonul de pe perna și ma uit sa văd cine ma cautat, aveam sute de mesaje și apeluri, dar nici unul nu mi se păreau importante. În seara asta am fost Live la TV asa ca voiam sa verific sa vad cine mi-a scris.

Inimă îmi bătea atât de tare încât puteam auzi fiecare sunet pe care îl făcea în urechi de parca cineva canta la o tobă în capul meu. Pentru prima data în viata am dat scroll chiar și la mesajele primite de la părinții mei, voiam sa vad dacă altcineva m-a felicitat.

Voiam un mesaj de la Yoongi, chiar și un Emoticon era de ajuns. Voiam sa știu ca încă se gândește la mine, ca încă depinde de mine.

Yoongi e al meu. Chiar dacă nu vrea sa para știu ca e sensibil, știu ca ii e dor de mine, în fond au trecut doua săptămâni dacă pana acum a fost prea timid sa îmi scrie acum avea un motiv.

Țineam telefonul deasupra fetei trecând repede prin mesaje și citind doar expeditorul.

Au trecut doua săptămâni de când am făcut dragoste, sau ma rog aproape dragoste cu norma întreaga.