Roz si negru | yoonmin [BTS]

Capitolul 3

Yoongi [p r i e t e n]

Jimin a fost atât de rece cu mine azi.

Mereu îmi zâmbește și se lipește de mine de fiecare dată când are ocazia însă de dimineața m-a ignorat cam toată ziua, probabil i-am spus ceva ce l-a deranjat mai mult ca de obicei. Ma așteptam ca dintre toți el sa știe ca vorbesc mereu rahat, fie ca sunt sau nu serios când spun ceva și ca nu ar trebui sa ma bage în seama.

Oftez destul de bosumflat pentru ca nu mi-am primit atenția cuvenită din partea lui. Credeam ca o sa ma simt ușurat atunci când ma va lăsa în pace, dar se pare ca odată ce te obișnuiești cu ceva e greu sa nu ii duci dorul.

Am intrat în cameră și m-am aruncat în pat atât de puternic ca mi-a sărit corpul câțiva centimetri deasupra asternutului, camera asta e mai scumpa decât tot apartamentul în care stau cu chirie. Mi-am luat aparatul și m-am uitat la ultima poza pe care i-am făcut-o lui Jimin când dormea. Nu știu de ce am dezvoltat un hobby ciudat, tot ii fac poze de fiecare dată când îmi place cum arată. Eh, atâta timp cât nu știe nu cred ca e vreo problema și pot fi în continuare un ciudat.

Am trecut de poza cu Jimin și m-am uitat la cele pe care le-am făcut azi când am ajuns aici. Nu am mai fost pe plaja de vreo cinci ani de zile, ultima data am fost cu părinții înainte sa plec de acasă. Dacă nu era Jimin și slujba lui, nu cred ca as fi avut vreodată curajul să vin aici.

Am zâmbit satisfăcut la pozele frumoase pe care le-am capturat azi și mi-am pus aparatul pe piept privind la tavan.

Cumpărasem niște mâncare pentru amândoi, dar nu am vrut sa mănânc singur asa ca l-am așteptat pe Jimin. Știu ca mi-a zis sa nu îl aștept, dar nu îmi place sa ascult ce spun alții în plus poate o sa îmi zâmbească când o sa vadă ca am luat mâncare.

Trecuse deja o ora și încă nu venise, m-a plictiseam de moarte, l-aș fi sunat pe Hoseok, dar eu nu sun niciodată pe nimeni, iar atunci când ma suna cineva nu răspund foarte des. Oftez și ma ridic din pat ca sa ma uit pe geam, plaja era destul de frumoasa seara. Poate ar trebui sa plec sa fac câteva poze, dar dacă se întoarce Jimin? În plus parcă nu mă simt în stare de poze.

Știam eu ca nu trebuia să îl accept pe Jimin drept prieten în viata mea, Hoseok era de ajuns. Ca tot vorbeam de Hoseok, de ce naiba nu ma suna? Parca era cel mai bun prieten al meu, plec de acasă uita ca exist. Sunt frustrat. De aia urasc să mă implic cu oamenii, am așteptări prea mari.

Plec de lângă fereastră și iau o perna de pe pat și încep să dau cu piciorul  în ea și o lipesc de perete. Fac asta de câteva ori pana când aud ușa și ma opresc brusc simțindu-mă jenant.

-Ce făceai?  Simțeam cum privirea lui Jimin mă judecă, mă judeca în gândul său asa cum făceam și eu des cu el când se comporta ciudat. La naiba ma transform în Hoseok! Numai pe el îl apucă damblaua.

-Am... Un... Aa... cârcel la picior? Da încercăm să scap de el...

-Oh. Vrei să iti masez piciorul?

-Dacă nu te deranjează...

Uneori nu știu dacă Jimin se preface ca nu vede sau chiar e prost. Cred ca e prost fiindcă s-a așezat în pat și m-a îndemnat să fac la fel ca să îmi maseze piciorul. Băiatul asta e prea bun. Ma așez în pat și îmi întind piciorul peste ale sale, iar acesta începe sa mi-l maseze. Trag o gura de aer și nu expir așteptând sa termine masajul.

-Nu trebuia să mă aștepți.

-Nu te-am așteptat. Nu îmi este somn, atâta tot.

-Atunci, vrei să stam trezi toată seara?