Roz si negru | yoonmin [BTS]

Capitolul 1

Yoongi [f o t o g r a f]:

Fără sa vreau dau cu capul de masă și tresar, gest ce ma face sa dau cu mana într-o parte și sa vărs cafeaua.

-Căcat!

Preț de câteva secunde parca mi-a zburat tot somnul când am realizat ca jumătate din mânecă bluzei era udă de cafea și pătată, apoi ca de obicei starea de nepăsare a revenit înapoi și parca acum voiam din nou sa dorm.

Oftez cu voce tare și ma ridic de pe scaun, sunt genul de persoana care adoarme unde apuca asa ca mai bine stau în picioare dacă vreau sa rămân treaz. Nu sunt o persoana matinală și urăsc sa fiu trezit de cineva pentru ca reacționez foarte urât și chiar dacă în acest moment îmi vine sa ma arunc în pat și sa mai dorm încă doua ore, nu pot.

E prima data după patru luni în care am un job adevărat și oricât de sceptic sunt în legătură cu faptul ca probabil după o săptămână o sa fiu concediat de data asta vreau măcar sa încerc, în plus nu cred ca mai am mult până ma da proprietarul afara din casă.

Am băut restul de cafea din cana și parca, parca începeam sa prind puțina energie. M-am uitat la ceas, mai aveam câteva minute și trebuia sa ma întâlnesc cu Park Jimin, angajatorul meu.

Astăzi pe la ora unu noaptea și ceva am primit un telefon de la el, la început am crezut ca e o gluma proasta și chiar și atunci când mi-a zis numele său credeam ca ma ia peste picior și că își bate joc de mine să nu zic ca mi-a închis în nas. Îmi cam stricase starea, dar pana la urma m-am decis sa verific fluturașul de la firma sa și numărul lui era trecut acolo.

-Park Jimin... Zic eu în timp ce iau fluturașul și ma uit la poza lui.

Park Jimin, din câte știu eu e un idol cunoscut, nu am mai făcut niciodată poze unei celebrități și sincer nu ma simt diferit. Nu simt nici o senzație,nu am nici o emoție pur și simplu ma simt de parca ma duc sa fac poze unui peisaj, de fapt nici asa ca și atunci sunt mult mai interesat.

După poza asta din fluturaș nu îmi pot da seama dacă e frumos sau nu, pozele profesioniste sunt făcute intenționat ca cineva sa arate bine, dar zâmbetul acela.

-Zâmbetul asta e ceva ce vreau și eu, dar nu am.

Am mototolit fluturașul și l-am aruncat la gunoi. Am decis sa îmi iau un hanorac pentru a masca mânecă uda, îmi era lene sa ma mai schimb, și o șapcă pentru ca aveam parul ciufulit și nu aveam chef sa ma mai pieptăn. Mi-am luat rucsacul în care aveam telefonul și aparatul foto, iar după ce m-am încălțat am ieșit din casa, nu am închis ușa în urma mea am lăsat-o deschisa oricum colegul meu de apartament, Hoseok, trebuia sa vina de la muncă și ca de obicei a uitat sa își ia cheie sau ma rog, nu se așteaptă sa plec din casa.

Din fericire cafeneaua la care trebuia sa ma întâlnesc cu Jimin era destul de aproape de mine asa ca nu a trebuit sa iau un taxiu, nu ca as fi avut eu bani de unul.

Ajuns aproape la destinație m-am decis sa ma opresc în fata ușii ca sa îmi trag puțin sufletul fiindcă mă grăbisem. După ce am simțit ca nu mai gâfâie am pășit în cafenea.

M-am uitat în jur și nu era nimeni aici, doar mese și scaune vișinii ce se potriveau perfect cu stilul vintage al locului.

E ora opt dimineața, nu ma așteptam să fie foarte mulți clienți, dar nici chiar nimeni. M-am uitat încă o data prin cafenea destul de buimac și am observat o persoana stand la masa singura în coltul cafenelei chiar lângă geam. Ii vedeam doar spatele, purta o bluza sofisticată și bine călcată, iar parul sau era roz.