Miraculos: Viața Contra Răului

Capitolul VI

Perspectiva Plagg

- Aceste cărți sunt cărțile Maestrului Fu.

- Tu chiar ai de gând să înveți toate incantațiile?

Dacă îi spun ce pericol îl paște, nu va fi doar el în pericol, ci întreaga lume. Așa că mai bine tac, și îl ascult.

Perspectiva Adrien

Nu știu când o să-l înțeleg pe Plagg. Totuși, mă străduiesc să o fac.

Ajung la ora de scrimă. Brațul meu sângerează încontinuu, dar mă duc în vestiar, mi-l înfășor în geacă, îmi iau consumul de scrimă, sabia și plec lăsându-l pe Plagg paznicul dulapului.

- Bună ziua, domnule profesor!

- Bună ziua! Ia loc! Așteaptă-ți rândul!

Iau loc pe bancă uitându-mă la alții cum se antrenează. Îmi pun mâna pe brațul rănit, fiindcă mă durea îngrozitor.

- Adrien, e rândul tău!

Îmi doresc din tot sufletul să pot lupta cu mâna stângă. Ridic sabia.

- De ce lupți cu mâna stângă?

- Voiam să o antrenez.

- Bine... Să începem!

Profesorul ridică sabia. Am mai multă îndemânare în mână stânga decât credeam eu că voi avea. Dar, deodată, făcând o săritură, uit de durerea mâinii drepte și îmi doresc o rostogolire. Atunci, mâna mea cedează, eu rămânând neputincios pe podea.

- Adrien?!

- Sunt bine! Serios!

- Am văzut cum ți s-a rostogolit mâna. E sigur ruptă!

- Nu, domnule! Sunt bine! Merg până la vestiar și revin pentru runda a doua!

Fug înspre vestiar.

- Plagg, treci aici!

- Ți-am spus că nu e bine să vii la scrimă! Acum ești și mai rău!

- Bine... Da... Ai avut dreptate. Să mergem! Profesorul ne așteaptă.

Întradevăr, profesorul mă aștepta.

- Înainte de a lupta, vreau să îți văd brațul.

- Dar nu am nimic la braț...

Atunci, îmi dau jos partea superioară a costumului de scrimă. Când mi-a zărit brațul înfășat în geacă, profesorul s-a speriat, chemând asistenta.

- Brațul lui e rupt! Trebuie operat!

- Copii, puteți pleca acasă! Colegul vostru Adrien are nevoie de o intervenție chirurgicală.

- Nu ar trebui să-l anunțați și pe domnul Agreste...

- Nu! am spus eu. Tatălui meu nu îi place să fie deranjat cu astfel de lucruri minore.

- Lucru minor?! Ce fel de copil ești tu, Adrien?

- Eu?!

- Sunați-l pe domnul Agreste!

- Îl sun eu!

Atunci, formez numărul de telefon. Îmi intrase căsuța vocală.

- Lasă un mesaj! a spus profesorul meu.

- Bună, tată! Profesorul meu de scrimă a spus că m-am lovit la braț, deși pe mine nu mă doare deloc.

Apoi, intervenise profesorul.

- Domnule Agreste! Îl ducem de urgență pe fiul dumneavoastră la spital. Brațul lui e rupt.

Atunci, el închise mesajul. Eu eram transportat cu mașina profesorului la spital.

Aici, după 2 ore, medicul iese îngrijorat.

- Nu știu în cât timp de va reface. Noi îl putem lăsa acasă, cu mâna în ghips, dar nu poate merge la școală. Va trebui să stea acasă cel puțin o săptămână.

- Bine atunci! Îl vom anunța și pe tatăl lui!

Nu vreau sub nici o formă să afle tata. Presimt ceva, dar mai bine nu risc. Dacă tata e Hawk Moth așa cum simt eu, atunci va știi că l-a rănit pe Motan Noir exact în același loc în care sunt rănit și eu.

- Domnule doctor! Doresc să merg întâi la o prietenă! De poate?

- Poți rămâne aici dacă nu vrei să mergi acasă! Te înțeleg, să știi!

- Dar nu aveți de unde să știți de ce sufăr eu!

- Ba da, am!

Atunci, acel doctor misterios se întoarse. Era...

Pfuu, ce am mai scris! În fine, nici eu nu știu cine era acel doctor, dar să zicem! Adrien nu vrea să meargă acasă! Oare va reuși?