Miraculos: Viața Contra Răului

Capitolul XXVIII

Perspectiva Adrien

- Ce se întâmplă dacă aleg continuarea?

- Dacă alegi continuarea, vei rămâne traumatizat pe viață! Tot ceea ce s-a întâmplat cu tine, a fost din cauza supărării pe care o ții în tine de ani. Aceasta, a devenit în timp o boală, de care tu nu ai știut nimic.

- Cum adică?

- Totul a pornit din momentul in care mama ta v-a părăsit atât pe tine, cât și pe tatăl tău. Astfel, tristețea punea stăpânire uneori pe tine, chiar dacă tu nu îi permiteai. Aceasta tristețe, a devenit acum vârful unei boli rar întâlnite. Nu are nume, dar îți voi spune simptomele ei. E o boală, în care ceva din trecut prinde viață în sufletul tău. Leșini des, nu ai voie să fii supărat sau să nu mănânci. Apetitul îți va scădea brusc, vei avea nevoie de asistență specială tot timpul.

- Pe lângă că am suferit de asta toată viața, acum trebuie să o iau de la capăt?

- Îmi pare rău, Adrien, asta e singura cale de a supraviețui acolo. Trebuie să îți continui treaba de Motan Noir și de Maestru.

- Există ceva remediu pentru această boală?

- Trebuie să reușești să îți duci misiunea la bun sfârșit! Atunci, e posibil să reușești să scapi de boală.

- Dar dacă voi avea nevoie de asistență specială, cum mă voi putea transforma?

- Găsești tu o soluție...

- Dar Luca, îmi este imposibil!

- Atunci, solicită asistență la cineva care să îți poată afla cele 2 secrete!

Atunci, Luca dispare.

Perspectiva Gabriel

Stau în spital de trei zile. Nu am făcut nimic, în așteptarea trezirii fiului meu drag. Somnul mă copleșește, dar nu pot cădea pradă lui, pentru că trebuie să vină doctorul cu analizele.

De îndată, apare:

- Fiul dumneavoastră suferă de o boală nemaiîntâlnită de noi până acum. E o boală cauzată pe baza unei suferințe îndelungate.

- În ce constă boala? întreb eu șocat.

- Are nevoie de asistență specială. E o boală care se va manifesta prin stări de leșin și lipsă de apetit. Aveți grijă să nu sufere din nimic. Suferința va agrava boala. Și să nu se lovească la cap când leșină! Chiar nu am mai întâlnit această boală!

Nu pot să cred că fiul meu e bolnav. E bolnav, și nu știu dacă îi va mai trece vreodată. Și totul e din vina mea. Dacă aveam mai multă grijă de el, asta nu se întâmplă niciodată.

- Domnule Agreste, fiul dumneavoastră s-a trezit! a spus asistenta ieșind din salon.

Mă grăbesc să îmi văd copilul. Când intru în salon, îl văd legat la mii de aparate.

- Fiule... Cum ai putut să îmi faci asta? spun eu punându-mă în genunchi lângă patul lui.

Nu poate decât să mă privească. Ochii lui aruncă o privire indiferentă, dar totuși copilăroasă.

- Te rog să nu îmi mai faci niciodată asta! Știi cât de tare m-ai speriat?

Clipește încet și mă privește duios. Îmi schițează un mic zâmbet, din colțul gurii, căci e singurul lucru pe care-l poate face, având aparatul pentru respirație în gură.

Perspectiva Marinette

Adrien s-a trezit, iar eu nu am voie să merg să îl văd. Mi-e atât de milă de el! E legat la atâtea aparate, iar eu nu pot face nimic pentru el. Aș vrea să îi iau toată durerea, să o suport eu. Nu știu încă dacă îl iubesc la fel de mult ca pe Motan Noir, dar nu pot spune că nu țin la el.

Perspectiva Adrien

Tata m-a șocat venind și stând atât lângă mine. Boala asta o să-l îngrijoreze enorm. Cred că tot ceea ce s-a întâmplat, va fi dat uitării. Tata se va schimba. Cel puțin în relația cu mine.

- Acum, dormi! Vei fi dus acasă în curând. Voi angaja pe cineva să te însoțească oriunde.

Nici mie nu îmi place că Adrien e bolnav de o boală nemaiîntâlnită, dar am nevoie de această boală mai târziu. Va fi afectat de ea în mod repetat, asta pot spune sigur. Până atunci, vă pup!