Miraculos: Viața Contra Răului

Capitolul VII

Perspectiva Adrien

Acel doctor era... Maestrul Fu?

- Dar... Nu erați rănit?

- Cu o incantație se rezolvă tot. Asta dacă e vorba de magie neagră, ceea ce la tine nu e.

- Deci... Eu va trebui să suporte aceste dureri?

- Da. Poți merge la Marinette.

- Mulțumesc!

Atunci, plec din spital luând și foaia de externare.

Ajuns la casa fetei visurilor mele, bat la ușă.

- Adrien?! spuse Marinette deschizând. Ce...Ce s-a întâmplat?

- Am nevoie de ajutorul tău!

- Ce ai pățit?

- M-am rănit la ora de scrimă.

- Ești groaznic de încăpățânat, știi asta?

Nu se mai bâlbâie din cauza îngrijorării.

- O, haide Marinette, nu e atât de grav!

- Tatăl tău știe?

- I-am trimis un mesaj...

- Deci el nici măcar nu a aflat.

- Cam așa ceva.

- Poți intra.

Atunci, intru în casa ei sperând că tata nu mă va găsi aici. Urmează să-și demascheze de unul singur identitatea.

Perspectiva Gabriel

După ce m-am certat cam toată ziua cu croitorul, o chem pe Nathalie.

- Ai fost după fiul meu? Cred că și-a terminat ora de scrimă.

- Nu am fost încă, fiindcă nu a sunat că și-a terminat antrenamentul.

- Dar a fost plecat întreaga zi.

- Și mie mi se pare ciudat.

Atunci, îmi verific telefonul. Văd un mesaj de la fiul meu...

- Bună, tată! Profesorul meu de scrimă a spus că m-am lovit la braț, deși pe mine nu mă doare deloc.

Apoi, intervenise profesorul.

- Domnule Agreste! Îl ducem de urgență pe fiul dumneavoastră la spital. Brațul lui e rupt.

- Nathalie, ascultă! am spus eu cu mâinile la gură.

După ce ascultă mesajul, spune:

- Să mergem!

Astfel, ne îndreptăm înspre spital.

Perspectiva Adrien

Niciodată nu am crezut că Marinette e așa de treabă.

- Marinette, trebuie să plec! E posibil să vin din nou, dar acum voi pleca.

După ce plec, mă ascund după un panou publicitar scoțându-l pe Plagg.

- Maestre!

- Știu, știu nu am timp de explicații!

- Plagg, scoate ghearele!

- Vei simți durerea și în transformare....

Însă, el mă transformă. Merg pe acoperișul casei lui Marinette și o văd pe aceasta vorbind cu kwamii-ul ei.

- Acum, suntem doar noi doi, Hawk Moth!

Îl aștept pe Hawk Moth să vină.

Nu apare, iar soarele apune deja.

- Plagg, detransformă-mă! am spus eu ascunzându-mă după același panou publicitar.

- Trebuie să mergem până la școală!

- De ce?

- Mi-am uitat cartea de istorie.

Atunci, plec înspre școală. Aici, dau de tata?!

- Unde ai fost?

- M-a externat din spital, iar acum veneam înspre casă.

- Pe drumul cel mai lung? Ei bine, haide!

- Vin acum!

Ce urăsc când tata face asta! Urăsc când mă ceartă! Chiar urăsc asta! Așa că, prefer să mă bucur de faptul că m-a găsit.

- Unde te-ai rănit așa? a spus tata luându-mi scrisoarea medicală. Stat la pat o săptămână?!

- Îmi pare extrem de rău, tată! M-am rănit la ora de scrimă. Nu am fost suficient de atent. Iartă-mă!

După ce ajungem acasă, mă trimite în camera mea alături de Nathalie.

- Stai aici! Dacă ai nevoie de ceva, sună-mă!

Atunci, îl scot pe Plagg.

- Trebuie să învăț acele incantații, Plagg!

- Nu trebuie!

- Atunci, de ce mai sunt Maestru dacă nu am voie să fac nimic?

- Ești Maestru pentru că meriți. Dar, pur și simplu nu o să te las să te aventurezi în lumea asta periculoasă.

- Ai vorbit exact ca tata! Acum îmi dau seama ce bine semănați voi doi!

Mă trântesc în pat și adorm.

Oare de ce începe Plagg să vorbească ca Gabriel? În fine, să sperăm că se rezolvă situația...