Îmi amintesc de tine (Liam Payne FanFiction)

17.

Toată lumea se uită la noi, iar eu nu știam ce să fac. Nu voiam să creez ceartă, nu voiam să se întâmple nimic din ce se întâmplă în acest moment. Voiam doar o simplă întâlnire cu Liam, să îl cunosc cât mai bine, dar unde am ajuns? Cu Liam ținându-l de guler pe James.

M-am apropiat de ei și am pus mâna pe umărul lui Liam. Se întoarce spre mine, iar privirea lui m-a înfiorat. Era nervos, foarte nervos.

— Liam, liniștește-te, îi spun, dar el nu mă bagă în seamă. Liam! spun din nou. Lasă-l, nu merită!

Din neatenție, James a scăpat din mâinile lui fratelui său, iar Liam a primit un pumn în gură.

Mi-am pus mâinile la gură șocată!

— James, ești nebun? îl întreb, iar el se uită la mine nervos, îmi zâmbește sictirit și îmi spune în față.

— Taci, tarfo! Ești un nimic, nu știu ce vede ăsta la tine! zice și se trezește și el cu un pumn în gură. Îl privesc șocată cum Liam îl pune la pământ pe fratele său și îl lovește fără nicio reținere.

Încerc să mă bag între ei, dar o doamnă vine spre mine și mă oprește.

— Dragă, nu te duce acolo, te pot răni, îmi spune și îmi dau ochii peste cap.

— Atunci faceți ceva! țip și mă uit la bărbații care sunt în încăpere și se uit ca proștii cum doi băieți de bat. Auziți, faceți ceva nu mai stați așa!

Doi bărbați ies din acea mulțime și se apropie de cei doi, unul îl ia pe Liam, iar celălalt de James. Îi despart și pot vedea ura din ochii lor.

De ce se urăsc? mă întreb în sinea mea.

Mă apropii de Liam și îmi pun mâna pe fața lui. Era transpirat și se vedeau vânătăile pe care James i le-a făcut. M-am întors spre fratele lui și l-am privit mai bine. Dacă Liam arată cum arată, James e mai rău că fratele său.

— Hai să plecăm, șoptesc și îl iau de mână pe Liam și încerc să îl scot de aici, dar nici măcar nu se clintește.

— Fugi? Așa lașă ești, Johnson? vocea lui James s-a auzit și m-am întors spre el.

— James, îi spun și îl privesc direct in ochi, taci dracului din gură! M-am săturat de tine, lasă-mă în pace! rostesc nervoasă și plec singură din acel local.

Nu mai aveam nevoie de nimic. Nici de întâlnirea asta cu Liam, care s-a ales praful de ea, nici de frații Payne.

Vreau doar să fiu singură!

— Raven! Liam țipă din urma mea, dar nu îl bag in seamă. Raven Johnson, stai locului! țipă și încep să fug prin acea parcare.

Nu mai aveam nevoie de el.

Îmi întorc capul o secundă și țip atunci când îl văd pe Liam așa aproape de mine. Cum a ajuns așa repede?

Mă oprește din fugă și mă lipește de o mașină. Răsuflu greu și evit privirea lui. Nu voiam milă, nu mai voiam nimic de la el.

— Raven, șoptește, iar mâinile lui îmi mângâie fața. Uită-te la mine, îmi spune și îl ignor. Raven, te rog!

Îmi ridic cu greu privirea spre el și mă uit în ochii lui. Era speriat, dar și nervos. Și vânăt.

— Îmi pare rău că am stricat întâlnirea, îmi spune și își lasă fruntea să se lipească de a mea. Am vrut să fac un pas în spate, dar mi-am amintit că stau lipită de o mașină. N-am nicio cale să scap de el.

— De ce tu și James vă urâți? îi ignor părerea de rău și îl privesc în ochi.

— Asta vrei să afli tu acum? mă întreabă.

— Da, răspund serioasă. Îmi spui?

— Nu, răspunde sec și îl privesc șocată.

— Ok, spun simplu. Atunci noi am terminat-o.

Îl împing și trec pe lângă el nervoasă, plecând din locul ăla blestemat!

A/N Voi de ce credeți că cei doi se urăsc? Care este motivul, după părerea voastră?