Îmi amintesc de tine (Liam Payne FanFiction)

31.

Am citit mesajul lui Liam de cel puțin cinci ori și nu mi-am putut da seama cu ce l-am dezamăgit. Simțeam privirea lui James asupra mea, iat eu nu mă puteam concentra la mesajul iubitului meu.

Iubit. Încă nu puteam crede că el este iubitul meu.

— Ți-a mâncat mesajul ăla limba de nu mai vorbești? vocea răgușită a lui James m-a făcut să tresar și să îmi ridic privirea asupra lui.

— Încă ești aici? îl întreb, refuzând să îi răspund la întrebare.

— Eu te-am chemat aici, iar eu am să îți spun când să pleci, îmi răspunde sec și vine lângă mine.

— Nu poți să îmi dai ordine, James. Pentru mine ești un nimeni, îi spun și îmi bag telefonul în buzunar, cu gândul de a pleca de aici, dar vocea lui mă oprește:

— Dar cândva am fost, nu? întrebarea lui mă face să îmi închid ochii strânși. Eram sigură că o să mă întrebe asta, nu acum, dar în viitorul apropiat da, iar eu nici nu știu cum să îi răspund.

A fost ceva pentru mine, poate am crezut că îl iubesc, dar mi-am dat seama că a fost doar o fantezie, doar ceva trecător. Am fost mai mult doi necunoscuți.

— Ai fost, mă decid să îi răspund și îl privesc. Dar acum nu mai ești, James.

Îi pronunț numele și îl văd cum își închide ochii. Oftează și ochii lui se întâlnesc cu ai mei. Ne privim amândoi, nu spunem nimeni nimic ci doar ne privim, ochii noștri vorbind între ei. Poate dacă nu ar exista Liam și James nu s-ar fi comportat cum s-a comportat, poate acum am fi fericiți, poate că mă făcea să îl iubesc cu adevărat, dar dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat, totul s-a destrămat.

— M-ai iubit măcar? întrebarea lui mă ia prin surprindere și clipesc din ochi, revenind asupra locului.

— Am crezut că te iubesc, dar nu te-am iubit cum iubește o persoană adevărată. Dar te-am plăcut mult, de fapt, ai fost ca un crush pentru mine, iar atunci când am început să ieșim împreună, am crezut că te iubesc, dar doar am ținut la tine, nimic mai mult.

Am recunoscut și mi-am strâns mâinile în jurul meu, încercând să fac ceva ca să mă încălzesc, afară s-a lăsat puțin cam frig, iar eu nu sunt îmbrăcată așa de gros. Îl văd pe James cum își dă hanoracul de pe el și vine spre mine, punându-mi-l pe umeri. Îl privesc uimită, iar el se întoarce la locul lui.

— Mulțumesc, șoptesc și mă îmbrac cu hanoracul pe care mi l-ai dat.

Mă privește iar și nu pot scoate niciun cuvânt, nimic. Se comportă foarte ciudat, e ca atunci când ne-am întâlnit prima dată, când am început să ne întâlnim. E tăcut și grijuliu. Asta mi-a plăcut la el prima dată. Felul lui de a se comporta cu o fată, dar pe parcurs s-a schimbat și nici acum nu știu, nu îmi pot da seama ce s-a întâmplat atunci. Nu pot.

— Eu te-am iubit. Ba chiar foarte mult și cred că încă o fac, dar nu pot recunoaște asta, începe el să vorbească și îl ascult liniștită. Ai ceva ce mă atrage la tine, mereu când mă priveai cu ochii ăia ai tăi, mă pierdeam. Am fost un prost atunci și regret enorm că te-am pierdut, iar acum, când știu că tu mă urăști, mă urăsc și eu mai mult decât o fac în momentul acesta. Ești o fată minunată, Raven, și îmi pare atât de rău pentru ce ți-am făcut acum câteva luni, dar nu am știut ce să fac. A apărut iar în viața mea, chiar dacă am iubit-o atunci, a apărut iar și asta m-am făcut să îmi pierd mințile. Încă văd acea imagine cu ea și Liam în patul meu și trebuia să fac ceva, ceva să o uit. Iar tu ai fost ținta mea. Te-am făcut să plângi, să fii batjocorită la liceu, să râdă colegii de tine, și mă urăsc, Raven. Mă urăsc atât de mult încât nu știu ce să fac, chiar nu știu.

Îmi mărturisește și se așează pe banca din spatele lui, trecându-și cu mâna prin păr. Era agitat, vedeam asta, dar nu știam ce să fac. Nu credeam că el m-a chemat aici pentru a-mi cere iertare, ba din contra, credeam că o să mă amenințe, dar acum, acum știu că el nu a fost el în tot timpul acesta. Acea fată, pe care încep să o urăsc, i-au făcut pe ambii frați să se urască, de la ea a început totul, iar acum, eu sunt in mijlocul lor.

— Poate credeai că sunt un nemernic, dar nu sunt, Raven. Asta e doar la suprafață, dar înăuntrul meu, sunt singur și trist. Tu, din toți, mă cunoști cel mai bine. Iar eu sunt aici pentru a-mi cere iertare față de tine, pentru tot ce ți-am făcut și sper să fii fericită cu fratele meu, continuă și îmi șterg lacrimile de pe obraji. Plângeam, plângeam pentru bărbatul din fața mea care încă suferă, care încă e singur, iar eu nu știam cum să îl fac să revină din noi acel bărbat pe care l-am cunoscut eu.

M-am apropiat de el și m-am așezat pe bancă. Și-a întors privirea spre mine, iar atunci m-a luat în brațe și m-a strâns cât a putut el de tare. Asta cred că ar fi ultima noastră îmbrățișare, simt asta, o simt perfect.

— Te iubesc, Raven, să nu uiți asta. Tu ai un loc în inima mea și mereu o să îl ai, imi spune în timp ce mâna lui a luat-o pe a mea și a așezat-o în dreptul inimii sale. Plângeam atât de tare știind că asta este ultima noastră întâlnire. Ultima. Să nu uiți, șoptește și mă sărută pe frunte. Îmi închid ochii la atingerea lui, apoi simt cum el se îndepărtează de mine, lăsându-mă singură pe acea bancă plângând.

Îmi simt telefonul vibrând în buzunar și îl scot cu mâinile tremurânde citind mesajul care era de la James.

James: I-am trimis mesaj lui Liam, așteaptă-l acolo unde ești. Ai grija de tine, Raven, te rog.

A/N Capitolul acesta m-a emoționat extrem de mult, mi-au dat și lacrimile. Îmi pare așa rău de James acum, dar cu siguranță o să urmeze volumul 2. În curând!

Întrebare: Cum credeți că vă fi finalul cărții? (Fără happy-end și trist, vă rog.)