Îmi amintesc de tine (Liam Payne FanFiction)

29

Raven Johnson

— Hai, spune-mi de ce ești așa fericită astăzi, Olivia mă întreabă și eu zâmbesc mult mai mult. Sunt fericită. Mult prea fericită și asta e doar vina lui Liam.

— Ghicește, îi spun în timp ce o privesc.

— Îmi dai măcar un indiciu? mă întreabă și dau din cap în semn că nu. Off, oftează și izbucnesc în râs. Ești rea, continuă.

— Nu îți spun nimic, Olivia, vorbesc și o văd cum scoate limba la mine.

— Păi și de unde vrei să îmi dau seama de ce ești tu fericită dacă nu îmi dai niciun indiciu? mă întreabă în timp ce își trece mâna prin păr.

E chiar bună întrebarea, dar dacă i-aș da un indiciu, și-ar da seama foarte repede de ce sunt eu în starea asta. Și în plus, îmi place să o știu că se gândește mult și bine până când e sigură de răspunsul pe care îl va da.

— Dacă îți pui mintea la contribuție, ai ști despre ce vorbesc, dar ție cine știe unde îți este mintea, spun și mă ridic din pat, mergând spre birou și luându-mi telefonul. L-am deschis și am văzut că nu am niciun mesaj de la el.

Oare o fi pățit ceva?

— E vorba de Liam? o aud și zâmbesc când îi aud numele. Da, e vorba de el, continuă și îmi întorc privirea spre ea cu zâmbetul până la urechi.

— Bingo, ai ghicit ceva, dar nu tot.

— Urăsc când trebuie să ghicesc ceva, nu e de mine și nu mă pricep deloc, spune aproape supărată și ma bufnește râsul.

— E o parte din tine, Olivia.

— Deci, să vedem noi ce îmi ascunzi, spune și își duce mâna la bărbie, prefăcându-se că se gândește. Da, asta e! Te-ai culcat cu el? mă întreabă și rămân cu gura căscată, privind-o. După privirea ta, nu cred că am nimerit-o.

Neg și o aud cum oftează, așa că mă decid să îi spun și așa cred că e plictisită.

— Am acceptat să fiu iubita lui, mărturisesc și mă așez lângă ea.

Mă privește câteva minute bune, fără să spună ceva, apoi o văd cum se ridică repede și sare în sus fericită.

— În sfârșit, o aud și bate din palme entuziasmată. Chiar mă gândeam când o să aud că voi doi sunteți împreună, vă potriviți și te face fericită. Văd asta in ochii tăi, Raven. Felicitări!

— Mulțumesc, îi spun și mă duc să o îmbrățișez, te iubesc mult, Olivia. Dacă nu erai tu, eram deja în depresie și îți mulțumesc pentru tot.

— Sunt prietena ta, Raven. Sunt aici pentru tine, să nu uiți asta!

Telefonul meu începe să vibreze pe birou și mă duc repede spre el, luându-l imediat în mână și îl deschid repede. Mă încrunt și citesc mesajul de două ori, încercând să îmi dau seama dacă ăsta e un joc sau nu.

Număr necunoscut: Vino la ora 20:00 în parcul de lângă casa ta. Dacă nu accepți, atunci o să suporți consecințele, Raven. Tu alegi. Nu-l suna pe Liam.

Am privit ecranul telefonului și l-am lăsat pe masă. Ar trebui să fiu nervoasă sau să îmi fie frică? În acest moment nici macar nu știu ce să fac. Îmi e frică, da. Recunosc asta, dar în același timp sunt și nervoasă. Cine mi-ar trimite acest mesaj și de ce? Ce am făcut atât de rău încât să fiu „amenințată“ de cine știe cine?

— Ești bine? o aud pe Olivia care acum este lângă mine și ia telefonul de unde l-am lăsat și citește mesajul. Nu, nu ești, continuă și dau din cap în semn că da.

— Ce să fac? o întreb.

— Simplu. Nu te duci.

— Da, dar...

— Nu, Raven. Nu te duci și gata, cine știe cine poate. Și am terminat discuția. Ah, ai primit un mesaj de la Liam, îmi spune și îmi dă telefonul.

Îl iau și citesc mesajul repede și zâmbesc fără să vreau.

Liam: Tu. Eu. Amândoi. La locul nostru. În seara asta. Te aștept!

A/N Întrebare: cine credeți că i-a trimis acel mesaj lui Raven?
În momentul ăsta mai sunt 3 capitole și IPM se termină și o să urmeze al doilea volum în curând.