Îmi amintesc de tine (Liam Payne FanFiction)

24

După o lună

A trecut o lună de când nu am mai vorbit cu Liam, de când nu l-am mai văzut și fără să vreau, am ajuns să îmi fie dor de el. Să vorbesc cu el, să mă enerveze pe mine și după să mă împace, să mă facă să zâmbesc, dar toate astea nu s-a mai întâmplat de când am luat hotărârea de a lua o mică pauză. Nu credeam că Liam o să accepte asta, mă gândeam că după două zile o să îmi de-a mesaj să ne întâlnim sau să mă sune, dar cum se spune, am sperat degeaba.

Aștept de o lună mesajul lui și încă nu l-am primit. Poate o fi stricat telefonul meu și nu mai primesc mesaje sau cum? Recunosc, îmi este dor de el, ba chiar foarte mult și încet cred că ajung să țin la el și îmi este cam frică.

Frică. Acest sentiment mă derutează, mă face să respingă tot ce e bun pentru mine, mă face să dau un pas înapoi și să rămân în acea cochilie a mea. Dar până când? Până când o să îmi fie frică?

Îmi este dor de Liam. Îmi este dor chiar și de sărutul lui, dar mai mult de el. Sunt atât de derutată, de neîncrezătoare în mine și atât de fricoasă. Mă întreb oare ce l-a făcut să nu îmi de-a mesaj. De ce nu mi-a trimis prin mesaj un „bună” sau „ce faci, ți-a fost dor de mine”? Sau am fost doar o joaca pentru el? Pentru că asta mă face să cred, că am fost doar o simplă jucărie pentru el așa cum am fost și cu James. Ar trebui să fiu nervoasă, dar nu sunt. Am crezută că nu am să mai fac greșeli în viață, dar observ că încă fac acest lucru. Dar cum spune mama, din greșeli  înveți.

— Raven, de ce nu îi trimiți tu un mesaj? De ce îl aștepți pe el să facă primul pas când știi că și tu poți face asta? Olivia, prietena mea, mă întreabă, iar gândurile mele despre „relația” mea cu Liam, s-au evaporat.

Am oftat tristă și am zâmbit trist.

— Poate pentru că nu sunt obișnuită să fac primul pas, îl aștept pe el.

— Cât timp, amiga? Ai așteptat o lună mesajul lui și încă nu a dat niciun semn de viață. Dacă el așteptat mesajul tău? Hm?

La asta chiar nu m-am gândit. El mereu îmi dădea primul mesaj, iar eu ii răspundeam, continuând discuția.

— Eu zic că s-a săturat de mine. A văzut că nu sunt atât de bună pentru el și s-a gândit să mă lase așa, cu ochii în soare, îi spun tristă și mă joc cu paiul, învârtindu-l în paharul cu suc.

— Ești proastă! îmi zice prietena mea și sincer, o aprob. Are dreptate, sunt o mega proastă.

— Da, sunt, șoptesc mai mult pentru mine.

— Ia dă-mi puțin telefonul tău, îmi zice și îmi ridic privirea spre ea, încruntată. Hai, mai repede, ce aștepți?

Îmi caut telefonul în geantă și când dau de el, îl înmânez. Ce are de când să facă?

O văd cum îmi deschide telefonul și intră cine știe unde. Începe să tasteze ceva acolo și mă încrunt mai tare. Doar nu are de gând...

— Gata. Am rezolvat treaba, îmi spune zâmbind fericită în timp ce lasă telefonul pe masă. Îl iau repede și deschid să văd ce a făcut. Din reflex, intru la mesaje cu Liam și văd ceva ce îmi face numai nervi.

Raven: Vino te rog în mall-ul din centru. Am nevoie de tine, Liam.

Mă uit șocată când la mesajul scris de prietena mea, când la ea. Nu îmi vine să cred că a făcut acest lucru și că ține cu el și nu cu mine.

— Nu te mai uita așa la mine, Raven. Dacă el nu ți-a trimis un mesaj în această lună, spun sigur că el a aștept să faci primul pas. Tu ai spus că vrei o pauză. El ți-a dat-o. Tu acum ai nevoie de el. Ah, și uite-l că vine, îmi zice și mă întorc, văzându-l cu vine spre noi. S-a mișcat destul de repede, continuă prietena mea și își bagă telefonul în geantă și se ridică de la masă.

— Olivia, ce faci? o întreb puțin speriată.

— Vă las să vorbiți, îmi spune și îmi trimite o bezea în timp ce pleacă.

Îmi închid ochii și îl simt pe Liam cu se așează pe scaunul din fața mea. Trag aer în piept și deschid ochii privindu-l.

— Bună, iubito! îmi spune și îmi zâmbește.

A/N După voi, ce credeți că o să se întâmple în capitolul următor?