Îmi amintesc de tine (Liam Payne FanFiction)

25.

Nu pot scoate niciun cuvânt oricât aș vrea eu. Gestul pe care l-am făcut Olivia este ceva la care nu m-am așteptat. Nu sunt atât de pregătită să dau ochii cu el și mai ales să îi vorbesc. Am cerut o pauză pentru tot, și încă o vreau.

— Bună, spun și încerc să par indiferentă.

Se uită ciudat la mine, iar eu îmi mut privirea spre altcineva.

— Deci, de ce ai nevoie de mine? mă întreabă și o blestem în gândul meu pe prietena mea.

— Nu am nevoie de tine, Liam, îi spun cât de sinceră pot, dar știam deja că mint.

— Mesajul ăla spune altceva, îmi răspunde puțin nervos.

Nervos? De ce?

— Ei bine, nu eu ți-am trimis mesajul ăla, mă răstesc fără să vreau la el.

— Atunci de ce naibii nu ai plecat de aici atunci când am sosit?

Oh, asta da întrebare! Chiar, oare de ce nu am plecat?

„Pentru că vrei să rezolvi lucrurile cu el, proasto!“ vocea din capul meu vorbește și mă încrunt fără să vreau. Bravo că știi tu mai multe decât mine, îmi spun în gând și oftez.

— Am vrut să îți văd moaca! spun fără să vreau și îmi pun mâinile la gură repede.

Ce tocmai am scos pe gură?

Liam face ochii mari și îl văd cum zâmbește, după izbucnește în râs. Iar acum, din cauza râsului lui, toate privirile sunt spre noi și îmi vine să intru în pământ de rușine și nici măcar nu știu de ce.

— De ce râzi? îl întreb.

— De tine! Ești amuzantă rău! îmi răspunde la întrebare încă râzând.

— Mă bucur că îți par amuzantă, îi spun sec și îmi iau geanta plecând de la masă și de lângă el.

Nu mă mai recunosc deloc. Chiar de loc. De când îl știu pe Liam, mă simt schimbată. Vreau lucruri pe care nici nu le știam că le vreau. Îl vreau lângă mine, dar totodată îl vreau departe de mine. Vreau să mă îmbrățișeze și să îmi spună lucruri frumoase, dar vreau să mă urască. De ce? Ce are atât de important Liam încât să îl vreau mereu și mereu lângă mine?

Oftez în timp ce ies din mall și mă uit după un taxi prin parcare, dar nu vad nimic! Mulțumesc Olivia că m-ai lăsat aici, singură și fără un transport spre casă!

O mâna mă prinde de umăr și mă întoarce brusc spre el, iar din cauza șocului, scap geanta. De apleacă jos și îmi ia geanta în mână.

— Mișcă! îmi zice nervos și mă împinge de la spate.

Ce face?

— Poftim? mă răstesc la el și mă opresc instantaneu.

— Am spus mișcă! Vrei niste explicații? Ți le dau cu mare plăcere! îmi spune nervos și eu fac ochii mari.

Mă împinge de la spate și fără să vreau, îl urmez până la mașina lui. Deschide portiera și intru în masina, iar el face la fel.

— Unde mă duci? îl întreb, iar el îmi aruncă o privirea urâtă. Tac și îmi mut privirea spre geam.

Încep să îl urăsc mai mult acum.

— Te duc undeva departe, îmi răspunde după câteva minute de liniște.

Îmi dau ochii peste cap și îl ignor.

— Nu vorbești? mă întreabă și îl văd privindu-mă.

Dau din cap în semn că nu, iar el oftează.

— Îmi pare rău că m-am comportat ca un idiot acum câteva minute, dar mă enervai cu atitudinea aia a ta.

— Așa că vrei să îmi dai o lecție, așa-i?

— Oarecum, răspunde. 

— Ești un idiot! îi spun și el doar râde.

— Știu! îmi face cu ochiul.

Oftez și îmi închid ochii pentru câteva secunde încercând să îmi dau seama cum s-a ajuns aici. Am fost iubita lui James, ne-am despărțit, iar acum am început să vorbesc cu fratele lui, Liam și am aflat că ei doi se urăsc. Motivul? Nu știu, dar sper să îl aflu astăzi, astfel o termin de tot cu Liam. 

Mereu eu am ajuns într-o astfel de situație, să fie pusă între doi, să mă gândesc dacă e bine sau nu ce aleg. Aș vrea să dau timpul înapoi, să nu îl fi cunoscut nici pe James, dar nici pe Liam. Oare cum era viața mea daca nu îi cunoaștem? Poate că era mult mai liniștită. Poate.

— Am ajuns.

Îl aud pe Liam cum vorbește și îmi deschid ușor ochii. Am privit puțin peisajul și mi-am dat seama că suntem pe un deal, iar în fața noastră e o prăpastie. Vrea să mă arunce sau ce? Îl văd cum iese din mașină și mă gândesc să ies și eu, ascultând tot ce are de zis.

Chiar sunt curioasă să aflu povestea lor, a lui James și Liam și cine e acea fată.