Shooted Flower

Prolog

Îmi plăcea să cred că nu voi avea nevoie de toate lucrurile din camera mea. Îmi plăcea să cred că nu e nevoie de nicio selecție... Și îmi mai plăcea să cred că nu m-a dat afară din casă, dar nimic din ceea ce îmi doream nu se adeverea. Nu și azi. Ciocănitul din ușă m-a întrerupt din meditat. M-am uitat în jur, de parcă aș putea face puțină ordine, și am constatat că șed jalnic în mijlocul camerei printre mormane de haine.

-Ține-o și pe asta! îmi aruncă bărbatul de patruzeci și opt de ani valiza neagră. Nu uita că mai ai timp și după ce te muți să-ți mai iei din lucruri.

-Știu... Mi-am împachetat strictul necesar, cam ce aș avea nevoie pentru câteva zile până apuc să le car pe toate.

-Gândește-te cât ești de norocoasă că am dat de Damien zilele acestea în supermarket. În plus, a acceptat chiria doar pentru 400 de euro! E un preț ultra bun!

-Cum zici tu...

L-am lăsat să plece ca mai apoi să bombăn. Cât de mult poate urî un om alt om? Cât de mult își poate urî tatăl fiica? Probabil atât de mult încât să o alunge din casa în care i-a jurat că va locui etern. Nici nu se punea vreodată problema să plec din casa copilăriei mele, cu atât mai mult să fiu dată afară. Nu știu de unde sau cum i-a venit ideea, dar de dimineață m-a trezit să mă anunțe că mi-a găsit chirie. M-a asigurat că el plătește cheltuielile și se ocupă de contracte, eu doar trebuie să-mi evacuez camera după amiaza asta.

Mă uit la poza de familie de pe noptieră, de altfel și singura pe care o am. Tata stă în dreapta mea, iar mama în stânga și mă trâng în brațe. În fundal se vede casa noastră care era în renovări pe vremea aceia. Mama-mi zâmbește încurajator cum o făcea mereu. Ea-l iubea pe tatăl meu, el nu dădea semne că-și iubește prea tare familia. La înmormântare nici măcar nu i-a păsat să vină, lăsându-mă singură cu Jason pe umărul căruia am plâns. Telefonul mă scoate din amintiri. Mă târăsc până la el printre haine și deși mă împiedic de câteva ori, reușesc să-l iau și să răspund.

-Da?

-Ce faci, Violet?

Mă uit în jur. Ce să-i zic că fac? Dacă aude se va supăra și parcă văd că ia primul avion și vine aici.

-Curățenie, răspund pe un ton neutru. Tu ce mai faci?

-Sunt într-o pauză și mă gândeam să verific dacă totul e în regulă pe acolo.

-Nu ai pentru ce să-ți faci...

Nu-mi duc fraza la final că se și aude ușa și tatăl meu care repetă aceiași frază: Cât sunt de norocoasă că a făcut rost de așa o chirie ieftină în timp ce-mi mai aruncă o geantă la picioare.

-Violet? Ce naiba se petrece acolo?

-Păăăăăi... lungesc eu cuvântul amânând momentul în care să-i zic adevărul. Tata m-a dat afară din casă...

Aștept o reacție, dar Jason pare să se gândească intens la ceva. Știu că nu va reacționa prea bine, în cel mai bun caz îl va înjura pe tata până la epuizare.

-Vin acolo. Dă-mi vreo cinci ore cu mașina și vin acolo și-l omor. M-am săturat, Vi! urlă el deja prin telefon. Îl urăsc pentru ceea ce-ți face!

-Jason, te rog! Totul este în regulă și în plus nu-mi va prinde oare mai bine să stau singură într-un apartament decât cu el aici? Nu vei sta tu mai liniștit la lucru știindu-mă departe de el?

Cântarește ceea ce am zis. S-ar putea să-l fi convins având în vedere că nu a negat din prima. îl iubesc pentru că încearcă să aibă grijă de la dinstanță, dar uneori exagerează. Îl urăște pe tata de când mamele noastre au murit în accident, atunci când l-a văzut cum se comportă cu mine de distant. Dacă ar veni aici nu știu dacă aș putea să înăbuș conflictul dintre ei pentru că nici tatăl meu nu se lasă pradă unui puști cum îi place să-l numească.

-Data viitoare când sesizez cel mai mic pericol pentru tine vin acolo și mă și transfer. Sunt serios Vi!

-Am 21 de ani, Jason! Îmi pot purta singură de grijă!

-Te sun mai spre seară să văd ce ai făcut, dacă te-ai acomodat și dacă îți place noua locuință.

-Sună-mă când vrei.

Mă duc să-mi iau lucrurile din baie imediat ce conversația cu verișorul meu se încheie. Străbat holul până în capăt unde este situată baia. Minunat, e ocupat! Din câte pot auzi tata vomită pentru a doua oară în dimineața asta tot ce a băut noaptea trecută cu minunații săi prieteni. Încep să cred ceea ce tocmai i-am spus lui Jason: mutarea chiar îmi va prinde bine. Mă sprijin cu capul de ușa de nuc până când bărbatul își golește stomacul.

-Din nou, tată? mă uit la el dezamăgită.

-Nu te privește. Obișnuiește-te cu mine în felul acesta.

-Și dacă nu vreau?

-Atunci e strict problema ta, Violet.

Îl privesc cum pleacă de lângă mine. A îmbătrânit foarte mult. Tâmplele i s-au albit brusc din cauza anturajului din ultimii patru ani, ochii odată căprui acum s-au înnegrit de răutate, iar ridurile i se adâncesc ca niște șerpi pe față. Alunec și mă prăbușesc la pământ gândindu-mă că odată cu pierderea fizică a mamei l-am pierdut și pe celălalt părinte al meu.

După o vreme mă ridic de pe jos și reîncep împachetarea. revin la mine în cameră și organizez bagajele de la cele mai importante la cele mai nesemnificative lucruri. Nu am așa ceva. Îmi iubesc fiecare obiect din cameră. Inspir și expir puternic în timp ce scotocesc după cutia mea cu amintiri de sub pat. Găsesc o mulțime de șosete fără pereche, pixuri de toate formele dar nic urmă de ea.

Aduc lanterna și o observ pitită într-un colț parcă așteptându-mă să o salvez din marea de praf și pânze de păianjeni. O șterg cu unul din tricourile vechi pe care oricum trebuia să-l arunc, apoi îi deschid ușor capacul. Am închis ochii știind ce va urma: voi fi inundată de amintiri și persoane speciale într-o clipită. La suprafață, se aflau bijuteriile mătușii mele urmate de câteva lucruri de ale mamei ce-i păstrau mirosul de trandafiri. Am găsit foarte multe poze de la toate vârstele, dar cel mai șocant: le-am găsit pe cele de la banchetul din ultimul an de liceu. Sinceră să fiu cu mine însămi, uitasem de ele sau cel puțin am încercat, deoarece acolo se afla Patrik.

Patrik a fost cel mai bun prieten al tatei, dar din păcate a fost împușcat într-o misiune în urmă cu trei ani. M-a iubit ca pe propria sa fiică şi nu odată mi-a dovedit că tatăl meu nu se poate compara cu el prin gesturi simple, dar pe care le-am apreciat mereu. Cea mai recentă amintire a noastră este exact poza pe care o am în fața ochiilor, când m-a condus mândru pe ringul de dans unde aveau loc valsurile tată-fiică. Pe vremea aceia tatăl meu o luase deja razna cu cantitatea de băutură consumată, iar eu nu aveam de gând să-mi stric noaptea din cauza lui, aşa că m-am dus să-l rog pe el să mă însoțească şi a acceptat fericit.

Am pus şi cutia în una din valize şi am încercat să mai ordonez din lucrurile în care eram îngropată.

Două ore mai târziu eram în maşină în drum spre noua mea casă unde aveam să locuiesc alături de prietenul tatei pe care îl laudă de când mi-a dat deşteptarea. Dacă şi tipul acela este 10% ca el ca şi comportament... mai bine locuiesc cu Jason tot restul vieții şi cu cicălelile sale.

După câteva minute în care am fost absorbită de culoarea blugilor de pe mine, am ajuns la destinație: o casă uriaşă cu un etaj ce se impune pe toată strada. Am păşit intimidată de culoarea verde deschis şi de plantele superbe ce creşteau pe lângă aceasta. Am rămas în urmă aşa că nu am surprins momentul în care bărbatul din fața mea a ciocănit în uşă, ci doar momentul în care i s-a răspuns. De după uşă s-a ivit un cap blond cu nişte ochi cercetători albaştru spre gri. O clipă mi-a luat să-mi dau seama de ceva: cunoşteam persoana din fața mea!