Shooted Flower

23. Nimic nu e etern

Oubliez cet orage éphémère
L'effacer, retourner en arriére
Je cherchai
Je cherche le reméde pourqu'enfin
Cesse la pluie, Cesse la pluie

Strivesc sub greutatea mea canapeaua din sufragerie fără pic de milă. Închid ochii și îmi las capul pe spate: liniște. Zâmbesc ușurată și simt cum tot ceea ce a fost rău în viața mea nu mai contează nici măcar puțin căci iubesc și sunt iubită. Revin la poziția mea inițială și îl caut din priviri pe Damien.

-Aici, râde el de mine și se apropie.

Vine și își lipește genunchii de marginea canapelei apoi scoate la iveală un pulover uriaș albastru pe care îl poartă de obicei pe acasă. Îl scutură împrăștiind mirosul parfumului său și mi-l îndeasă pe cap.

-Vei răci la cât ai stat în apa aia rece, justifică aproape instant gestul.

-Ah, și tu nu pățești nimic dacă stai îmbrăcat așa... adică mai mult dezbrăcat... fac aluzie la maieul pe care încă îl poartă.

-Eu sunt puternic! exclamă jucăuș etalându-și bicepsul drept în aer.

Îmi dau ochii peste cap și îi fac semn cu mâna să se așeze lângă mine, dar mă refuză.

-Trebuie să iei astea... și astea, spune în timp ce scoate câteva medicamente dintr-un sertar din bucătărie.

-E ok, Damien! Serios că nu voi avea nimic...

-Tu acum taci și mă lași să îmi văd de treabă, îmi întoarce spatele și începe să umple un pahar cu apă.

Râd de el și simt că mă topesc când îmi dau seama că toată fericirea mea stă și se chinuie să îmi vâre pe gât medicamente. Începe telefonul să îi sune de lângă mine.

-Răspunde-i, dar nu-i spune nimic, mă îndeamnă când îi zic că este un apel video de la Ethan.

-Ok, răspund în timp ce pun telefonul cu camera frontală spre tavan și setez apelul pe difuzor.

-Alo, Damien! Ești pe acolo? întreabă Ethan reticient.

Mă scufund într-o pernă cu care stau în brațe pentru a nu scoate vreun sunet.

-Da, spune ce vrei că nu am timp de pierdut, îl repezește prietenul său în timp ce pune cutia de medicamente la loc.

-Păi, știi... îți zic ceva, dar să nu te superi pe mine... nu e vina mea!

-Ce? devine atent dintr-o dată blondul din fața mea.

-Am primit un raport cum că ai evadat cu o... fată pe urme de dimineață și... ar trebui să o aduci la declarații...

-Dacă o aduc pe ea o predau cu tot cu demisia mea, îi răspunde cu nervozitate Damien și îl văd numai eu cum s-a întunecat la chip.

-Wow, ușor! Ți-am zis că nu de mine ține, dar cred că putem face aranjamente ca să susținem că ai ieșit neînsoțit din clădire...

Când Damien nu e atent iau telefonul și îl poziționez în fața mea. Nu am de gând să îl pun în pericol sau să îi creez probleme așa că voi înfrunta legea oricât m-ar costa.

-Hei, Ethan! îl salut când dau de fața sa serioasă.

În fundal se vede un birou frumos aranjat și două fotolii de pe care sar simultan Evan și Damon când mă aud.

-Violet, se bucură o secundă toți trei, apoi realizează că am auzit totul. Ce faci aici? Adică unde e Damien? Adică K.J., se bâlbâie speriat de eroare.