Shooted Flower

7. Te cunosc, Violet!

Oh baby baby it's a wild world
It's hard to get by just upon a smile
Oh baby baby it's a wild world
I'll always remember you like a child, girl

Când deschid ochii văd o întindere albă sub mine și îmi dau seama că dormeam pe partea lui de pat. Adulmec perna și expir ușurată când recunosc parfumul său unic. Aud dușul pentru prima dată de după ușa albă din lemn. De obicei când mă trezesc sâmbăta el este deja plecat, dar nu și azi. Ziua de ieri mi se derulează continuu în minte și îmi dau seama că nimic nu va mai fi la fel după ea. Deși mama ura să mă vadă plângând, am revenit la prostul meu obicei din copilărie, dar și eu uram singurătatea și am avut parte de ea din plin de când s-a sinucis.

-Neața, nu mai dormi? mă smulge un K.J. proaspăt ieșit din duș.

Faptul că este la bustul gol nu mă intimidează având în vedere că de fiecare dată când joacă toți băieții se dezbracă, dar prezența prosoului în jurul șoldurilor mă face să roșesc mai rău ca semaforul așa că mă arunc între perne.

-Nu mai am chef de somn... mă tângui de parcă ar fi ceva imposibil.

-Păi atunci hai să recuperăm pistolul de noaptea trecută să fii împăcată!

După ce se îmbracă o pornim amândoi jos. Am căutat o perioadă arma, iar când am găsit-o s-a dovedit că avea dreptate. După ce i-am mai mulțumit o tură pentru tot ce a făcut pentru mine, am fugit acasă.

Săptămâna ce a urmat l-am ignorat total pe Jason deși nu mă mai simțeam așa supărată pe el. Poate făceam asta ca să nu îmi amintesc adevărul pe care l-am aflat, dar oricum cert era că nu i-am răspuns vreunui apel sau vreunei ciocănituri din ușă. Damien m-a susținut discret și mi-a dat spațiul de care am avut nevoie, ba chiar s-a prefăcut că nu am plâns în brațele sale. Atitudinea sa arogantă a revenit și nu m-a scutit de nicio ironie despre aspectul meu fizic.

Dimineața zilei de vineri mă găsește într-o cafenea savurând un croissant cu ciocolată și un ceai de mentă. Pe geam se vede vâlva de pe străzi, oamenii care aleargă spre serviciul lor sau părinți care își târăsc copiii la școli pe o vreme destul de senină pentru toamna ce domină orașul. Tipul care m-a servit azi îmi aduce nota de plată, apoi pleacă la bufet. Zâmbesc către el când văd că este mai obosit ca mine: părul îi este ciufulit în vârful capului, ochii îi sunt roșii și mișcările lente. Tipic cuiva în jur de treizeci de ani, gândesc. Îi las două bancnote în plus și mă duc să îmi iau înghețată de la standul din fața parcului de distracții. De ce de acolo? Pentru că e cea mai bună și pentru că pleacă abia în decembrie.

Același băiat ca de obicei. Înalt, cu părul ciocolatiu, mă uit la el ca la un brad de Crăciun din cauza diferenței de statură evidentă dintre noi. În timp ce-l studiez cu atenție, el îmi pregătește obișnuita înghețată la cornet. Plec mai departe spre universitate și încerc să mă binedispun până să dau cu ochii de colegii din an. Ajunși în ultimul an, au impresia că dacă ne ajutăm între noi ne dăruim propriile cunoștințe altora ceea ce e enervant. De la o distanță considerabilă îl văd pe Greg făcându-mi cu mâna.

-Hei, colega! Zi-mi că mă ajuți te rooooog! îmi urlă direct în buna dispoziție.

-Neața... depinde de ce ai nevoie, Greg! răspund calmă avalanșei gigantice din fața mea.

-Ajută-mă la engleză! Sunt praf... poate pot să vin la tine mâine să mă înveți niște chestii?

-Măine? Pfff... am planuri mâine, scuze. Poate în altă zi? întreb cu speranța că va refuza.

-Nu pot... dar dacă te răzgândești, mâine sunt liber!

Îmi face din mână și se retrage. Asta a fost oficial cea mai ciudată întâlnire din dimineața asta. Fug la propriu către singurul meu cirs de azi când observ că în două minute va începe și sunt în altă parte de clădire.