Shooted Flower

5. Fricile noastre

Watching horror films the night before
Debating witches and folklore
The unknown troubles on your mind
Maybe your mind is playing tricks
You sense, and suddenly eyes fix
On dancing shadows from behind

De când m-am trezit am remarcat prezența ploii și am simțit cum o teamă bruscă mi s-a înfiripat în suflet. Nu, nu sunt genul de persoană care să o urască, ci mai degrabă o ador, dar totul se schimbă când mai este însoțită de fulgere. Mi-e foarte frică de ele de când mă știu și chiar nu are legătură cu accidentul de acum patru ani în care mama și sora ei au murit când cerul era iluminat de ele. Totuși, sper că va ploua mocnit și că nu trebuie să-mi fac probleme. Ultimul meu an universitar a început într-un mare fel, umplut de cursuri marți, miercuri și joi, iar celelalte zile cu câte un curs-două pe zi. Super, căci am mai mult timp de studiat.

Nu am prieteni, fiindcă nu mă atașez ușor de cei din jur așa că tot timpul liber îl dedic cititului. Bine, așa îmi place să mă mint. Adevărul ar suna cam așa: vineri mă duc la depozit, sâmbătă dorm toată ziua recuperând oboseala, iar duminică stau gardian între Damien și Jason care s-au regăsit după atât timp și asta numai datorită mie. Apropo de ei... lumea mea a îmceput să se învârtă în jurul lor recent, adică împreună cu Damien locuiesc de câteva săptămâni, iar cu verișorul meu m-am reîntrunit după o perioadă lungă de timp. Și ar mai fi și K.J. ce mă intrigă la maxim pentru că niciodată nu pot fi sigură cum să îl abordez.

Sunt singură acasă așa că mă bucur de liniște în timp ce cobor spre bucătărie. Ce bine mi-ar pica o ciocolată caldă să mă mai distragă din gândurile mele! După ce termin de preparat băutura, pun într-o vază câteva flori din curte pentru a avea o pată de culoare în living. Stăteam pe fotoliu cu privirea absentă pe geam și cu mintea în alte părți. Trebuie să mă lămuresc dacă mai sunt atrasă de Damien sau nu pentru că totuși ochii lui mi-au mâncat atâtea nopți.

Oricât de amuzant ar suna, din nou este vineri. De parcă doar ziua aceasta din săptămână mai conta. Totul se învârtea în jurul ei. Fiind începutul toamnei, am început ultimul an universitar, iar orarul mi s-a modificat. Azi am doar un curs de la 10 la 12 dimineața, luni am două, iar restul sunt împărțite în celălalte zile. Mă pregătesc de plecare, iau umbrela cu mine și cheile de la mașină.

                  ***

În sfârșit mă lămuresc cum funcționează totul pe aici: Bullzovski este un sadic care stă ascuns în birou și savurează spectacolul oferit de băieții lui. Probabil de majoritatea vrea să scape... Oare câți angajați are dacă în fiecare vineri opt din ei își pun viețile la bătaie? K.J. patrulează în hală, dar nu mă vede. M-am pitit cu spatele de ușa ce duce înspre "laboratorul meu" cum îl numesc mai nou, într-un colț unde lumina din geamuri să nu mă arate. Deși arată ca un loc părăsit, există multe reguli pe aici: eu trebuie să merg de fiecare dată pe la Bullzovski în momentul în care intru sau ies de aici, adică seara și dimineața, dacă taci ești în siguranță, K.J. este zeul locului acesta.

Bărbatul acesta este la fel de ciudat ca și Damien, numai într-un mod total diferit: are tatuaje ambele brațe, colorate sau negre, dar toate foarte interesante -de la vulturi, la arme, doi lupi care privesc spre lună, multe mesaje-. Poate odată reușesc să-mi fac curaj să-l întreb ce simbolizează fiecare, dar momentan mi-e prea frică de el. Pe piept are niște lucruri nedefinite tatuate astfel mereu mă holbez la pielea lui și încerc să îmi dau seama cum ar arăta în varianta finală.

Încă nu mă pot acomoda cu zgomotul de arme descărcate, cu mirosul de praf de pușcă, cu urletele de agonie ale oamenilor și sângele lor. În fiecare clipă știu că aș putea sfârși ca ei și nimeni nu ar știi cum și de ce am murit. Și cine m-ar plânge? Poate Jason o perioadă, dar s-ar obișnui cu ideea.