Shooted Flower

13. Logodna

Diamond ring, wear it on your hand 
It's gonna tell the world, I'm your only man 

Camera se luminează din cauza farurilor unei mașini ce se chinuie să parcheze pe alee. Mă uit la ceas și remarc că este abia 15 și câteva minute, într-o zi monotonă de joi. Băieții sunt la Jason în apartament și fac "maraton de sereale" după cum s-au exprimat ieri când au cumpărat o duzină de pungi de popcorn. Cine vine la ora asta în vizită? Cobor discret treptele, dar dau nas în nas la parter cu tata care s-a auto-invitat în hol.

-Ia-ți ceva pe tine și haide, plecăm în cinci minute, mă anunță fără vreun avertisment sau orice altceva.

-Unde să mergem și de ce? mă holbez la el suspectându-l de intenții nu tocmai minunate.

-Nu suntem copii să ne prefacem că nu ai primit invitația și tu săptămâna trecută! Așa că mergem să stabilim detaliile cu Bullzovski, logic...

Evident că am primit invitația, dar la fel de rapid am și aruncat-o pe undeva printre cursurile și foile de pe birou. Este vorba despre minunatul eveniment organizat de primarul orașului anual la care am participat cu tata în ultima sa ediție acum aproximativ două veri. Aparent, au schimbat sezonul, dar nu contează căci nu am de gând să merg. Anul trecut am scăpat de obligații pentru că a fost campanie electorală. Desigur, de aici decurge întrebarea: ce naiba să caut eu la așa un eveniment? Ei bine, tata este fost polițist și a fost de fiecare dată invitat de onoare alături de colegii săi.

Indiferent, eu nu mă mișc din casă sâmbătă nici luată cu tancul! Însă se pare că părintele meu are alte planuri în legătură cu mine așa că ia imediat atitudine ce vede că nu mă mișc din loc. Mă trage rapid după el în mașină și mă prinde ca și pe copiii mici în centură, blochează ușile și pornește mașina pe care nu o mai oprește până nu ajungem la depozit.

Totul este cufundat în liniște ceea ce este neobișnuit. Încerc să mă fac mică să nu cumva să dau de K.J. pentru că de data asta sunt sigură că mă omoară dacă mă găsește aici.

-Ați ajuns într-un final! deschide larg șeful șaradei brațele către noi ca un profet.

Ne face semn să îl urmăm în birou și devin anxioasă când realizez că orice ar propune nu este a bună și nici nu am șanse să îl refuz. Ne așezăm în fața lui Bullzovski și aștept cuminte să aud ce are de zis.

-Buuuun, deci Violet, la ce oră venim să te luăm? Crezi că este ok la 20? se uită bărbatul zâmbitor și în același timp autoritar către mine.

-De ce m-ați lua și pentru ce? încerc să mă prefac surprinsă.

-Sâmbătă ne vei însoți pe mine și pe tatăl tău la petrecere, desigur.

-Și dacă nu vreau? pe fața sa au apărut câteva cute, iar buzele s-au strâns nervoase una pe alta.

Tocmai după ce am pus întrebarea de jos s-a auzit un urlet groaznic apoi niște înjurături. Bullzovski a rânjit către mine, s-a ridicat de la birou și m-a tras după el nu tocmai delicat până la una din barele de metal ce preveneau căderea de la acea înălțime a oricărui curios. Era locul de unde se alimenta în fiecare vineri cu sânge și cruzime.

Jos, pe un scaun, era legat un bărbat. Lângă el stătea unul din băieții pe care îl recunosc imediat de la ruletă, cu un pistol în mână și în cealaltă cu o trusă cu tot felul de mărunțișuri ce nu puteau fi distinse de la distanță. Prizonierul scuipa sânge din gură, iar degetele îi sângerau dureros. Mi-am închis ochii două secunde când am simțit că stomacul meu face tumbe. Crezi că te obișnuiești cu timpul să vezi astfel de imagini, dar este fals.