Shooted Flower

18. Patrik

Did you want it this way
Breaking us down a little bit at a time
Is it easier now that I'm not around
Oh is it time to draw the line

Plec cât de repede acasă ca să mă schimb, să îmi fac un duș și să gătesc ceva pentru Damien în cazul în care se întoarce azi. A trecut deja jumătate din perioada lui de filmat în SUA, de aceea are week-endul acesta timp liber și a decis să vină puțin acasă. Cel puțin asta i-a transmis lui Jason. Vorbind de Jason, am reușit cumva să îl fac să se răzgândească de dimineață când m-a sunat că vine pe la mine. Stau cu apa fierbinte pe mine câteva minute mai târziu și mă întreb cât mai pot să mint sau să evit ca adevărul să se afle.

Știu că poate dacă îi ziceam lui Jason în ce am fost târâtă de la început m-ar fi ajutat cumva sau măcar mă sprijinea, dar nu intră în discuție să îl bag și pe el în pericol. Nu îmi permit să știu că îl expun la orice sau să îl știu că are viața amenințată la orice pas. Niciodată nu s-a pus problema de anunțat poliția pentru că aveam nevoie de salariul acela, dar acum nu mai sunt dependentă, însă sunt prea mult implicată. Poate că Patrik mă va sfătui în calitate de prieten și polițist.

Când îmi calmez gândurile decid să plec înspre cafeneaua pe care o frecventam cu Patrik în zilele în care mi-a fost mai tată ca propriul meu tată. Mereu avea cuvintele la el și se vedea că ține enorm la mine și deși îi era chiar lui greu să treacă peste moartea prietenei lui, nu conta căci disimula pentru mine. O iau la pas, deci nu ajung chiar repede. Mă instalez la masă, comand o ciocolată caldă și aștept cu ochii la ușă. Îmi fac în minte setul de întrebări ce i le voi adresa și mă bucur de liniștea dinaintea furtunii.

Brunetul de ieri, sub a cărui haine se ascunde Patrik, apare în raza mea vizuală. Îmi zâmbește când mă vede și se apropie. Se așază și mă gândesc ce să îi zic, dar nu se leagă nimic. Nu credeam că pot fi așa stingheră în prezența lui.

-Cum? încep, dar nu găsesc puterea să continui.

Îl studiez cum se gândește cu prudență la un răspuns, căci întrebarea a priceput-o cu siguranță.

-Ce știi despre moartea mea?

-Mi-a zis fostul tău șef despre... trădare, înghit în sec și nu îl pot privi direct, nu cât timp tata este cel care i-a adus moartea, cel puțin teoretic.

-Am fost împușcat, dar nu am murit. Am avut noroc că nimeni din gașca lui Bullzovski nu s-a asigurat dacă mai răsuflu. A mai existat un bărbat în misiunea aceea sub acoperire de care nici eu nu știam măcar. El a fost cel care m-a dus la spital unde am stat o perioadă lungă în comă. M-am trezit cam după o lună jumătate. Imaginează-ți că am aflat de înmormântare, toată lumea știa că sunt mort înafară de bărbatul ce s-a asigurat că nu sunt. El era trimis de serviciile secrete din capitală așa că a raportat generalului de acolo ce a decis să mă reintegreze în misiune.

-Deci ți-ai revenit... dar de ce nu ai zis nimănui nimic? Știi cât au suferit oamenii de aici? îi reproșez durerea colectivă.

-Îmi pare rău, Violet! Ultimul lucru pe care l-aș fi vrut a fost să îți cauzez mai multă suferință! Dar știi bine că viața unui spion nu este a lui... în plus, îmi părea absurd să apar așa brusc după ce am fost "îngropat".

-Ce se află în mormânt? îmi dau seama instant că numai corpul lui nu.

-N-am nici o idee, nici nu știu cine a aranjat tot...

-Ok... ai un fiu, Patrik! Lui de ce nu i-ai spus? continui să cer detalii.

-Nu am putut.

Nu mă întreabă de unde știu că Damien nu știe despre tatăl său ceea ce e bine. Sunt prea multe de procesat. Iau o gură uriașă din cana aburindă și îmi închid ochii. Simt cum toată durerea ultimilor ani se evaporă și zâmbesc printre lacrimile de care nu știam până acum că se scurg pe obrajii mei.