Shooted Flower

1. De unde îl cunosc

I will find you some tomorrow
I will know you by your eyes
Then it will be easy to live on my life.

Încă stăteam înțepenită în fața uşii încercând din răsputeri să caut acei ochi albaştri în vreo amintire. Şi atunci mi-am amintit de o întâmplare din viața mea de acum vreo... câteva luni probabil. Primarul oraşului nostru organizează anual un eveniment caritabil şi având în vedere faptul că tatăl meu (pe vremea în care nu era în afara legii total) era polițist când a luat naştere totul, mereu se numără printre cei mai importanți invitați. Şi tatăl meu de data aceasta a ales să mă târască după el în toată prefăcătoria de acolo. Aşa m-am trezit într-o după-amiază de joi căutând o ținută decentă prin magazinele infinite.

Nu sunt făcută să fiu elegantă. Îmi plac mult rochiile cum arată pe alte tipe, la mine parcă sunt la o petrecere de Halloween în care fac pe cartoful. Tocurile care pe altele le înalță şi le fac grațioase, în picioarele mele arată ca un instrument de tortură din Evul Mediu. Sunt o imitație jalnică a feminității, dar cu toate astea pentru acea seară am reuşit să găsesc ceva decent. Înainte de a pleca m-am uitat pentru câteva secunde cum arăt în oglindă şi am constatat că arătam ca o furnică sau... imaginați-vă o chestie neagră de sus până jos, cu un păr prins de o agrafă cu imitații de diamante dintr-un magazin chinezesc (nu am găsit alt magazin deschis!) maro deschis şi nişte ochi aproape gri. Înfricoşător, ştiu!

Tata era mulțumit. Ceea ce merită povestit din acea seară este cum l-am văzut pe tipul ce acum şedea în fața mea. Mă plictiseam de moarte. Părintele meu mergea la o sută de persoane pe secundă să se laude cu tâmpeniile sale, aşa că stăteam şi mă holbam la tufele ornamentale ce se întrezăreau prin geamurile localului. Am numărat frunzele de pe crengi o vreme (masa mea era lipită de geam şi da, venea frigul de afară exact la mine la picioare), apoi l-am văzut pe tipul acesta cum se uita în direcția mea. Ochii săi m-au fermecat instant deşi nu i-am observat decât mai târziu în timp ce povestea cu cineva de la masa alăturată. Semănau cu un ocean în care se oglindea un cer ploios de vară. O perioadă mi-a rămas în minte fața sa, deoarece aveam impresia că şi el se pictisea la fel de tare ca mine, că nu aparține teatrului din jur. Apoi am încetat să-l mai analizez cu promisiunea că o voi face doar dacă soarta ne reuneşte.

-Prezintă-te! a mârâit tata printre dinți la urechea mea.

Mă simțeam ca cel mai prost copil din lume şi totuşi m-am supus. Am întins mâna şi mi-am expirat numele.

-Violet, încântată!

-Damien, aş vrea să spun "încântat", dar aş minți. Urăsc să fac cunoştință. Ah, şi nu te flata singură luând-o personal!

Aham, deci genul acesta de persoană este? Arogant, nu e prima dată când mă întâlnesc cu astfel de persoane. Ceea ce nu ştie el e că şi-a găsit naşul!

-Intrați! spune el şi se preface ospitalier deschizând uşa larg.

-Mai bine am căra întâi bagajele, apoi îi faci tu turul casei după ce plec eu. Am ceva treburi de rezolvat.

-Da, sigur... bombăn pentru mine ştiind ce treabă are zilnic: să bea.

Replica mea nu a rămas fără ecou pentru că Damien pufneşte aparent amuzat de ceea ce tocmai a auzit. Atunci iubitorul meu tată se uită la mine încercând să mă ucidă cu o privire. Ce bine că nu-i reuşeşte!

-Ok, atunci să ne apucăm de cărat! a spus brusc gazda.

-Incepem cu bagajele din portbagaj sau cele de pe banchetă? întreb implicată.

-Tu rămâi în casă.

-De ce? mă uit la tipul ce mă calcă uşor, uşor pe nervi.

-Eşti fată, e suficient să te poți căra pe tine însăți, zice şi un zâmbet îi înfloreşte pe față.