Shooted Flower

20. Intrusul de la universitate

My mind is burning like fire
And my evil heart stands still

Aștept de câteva minute să se miște, să schițeze vreun gest sau să îmi spună ceva, orice numai să nu tacă. Dar el tace. Atunci mă văd nevoită să mă ridic de pe covor și să merg înspre el și totuși nu îi pasă. M-am holbat la el timp de o oră în timp ce căutam o soluție la problema mea existențială, într-o seară singuratică de joi.

-Vorbește-mi! Zi-mi ce naiba fac! arunc cu perna în el.

Cad în genunchi obosită și încep să râd isteric până îmi dau seama că cineva mă strânge în brațe din spate.

-Te-ai oprit din a agresa peretele? mă întreabă Jason ușor amuzat.

-Nu vrea să îmi răspundă și am atâtea întrebări...

-Buuun, prelungește cuvântul. Să vedem la ce cauți tu răspunsul?

De ce mă simt singură? Mă macină de ceva vreme, de când am realizat că îmi este dor să fiu ironizată la fiecare cinci minute din existența mea în această casă, de când mi-am dat seama că îmi lipsește prezența lui Damien. Apoi am mai realizat că poate sentimentele acelea încâlcite pentru el au rămas acolo, undeva în adâncul meu, dar nu am vrut să recunosc. Cum pot vorbi cu Jason despre toate astea? În el ar trebui să am cea mai mare încredere, însă de când cei doi au zis că formează un cuplu mi-am înhibat confesiunile față de el. Poate acela a fost momentul în care mi-am reprimat sentimentele...

-Știam că aici se va ajunge, pufăie el. De asta nici nu am acceptat inițial să locuiți împreună pentru că bănuiam că unul va dezvolta anumite sentimente pe care celălalt nu le va pricepe.

Mă uit la el șocată. Jason știe ceea ce simt și nu pare supărat. Vorbim despre persoana pe care o place și el! Înghit în sec și decid să mă descarc lui.

-Este atât de greu! Am așteptat ani de zile să reapară în viața mea, atât de mult încât a durut, iar mintea mea l-a ascuns într-un loc întunecat. Apoi am venit aici și am așteptat aproape un an un semn oricât de mic că simte ceva pentru mine. Nu mă înțelege greșit: îi voi fi etern recunoscătoare pentru că m-a găzduit, cu atât mai mult cu cât a ieșit la iveală că a făcut-o fără să aștepte nimic la schimb. Dar asta nu schimbă cu nimic așteptările mele.

M-am întors să mă uit la el câteva clipe, dar Jason nu dădea semne că nu ar vrea să continui așa că am ajuns la partea sensibilă.

-Apoi v-am văzut împreună și mi-ați zis că formați un cuplu. De atunci cred că mi-am înhibat orice sentiment cât de mic față de Damien...

-Oprește-te, mă întrerupe Jason. Aceea a fost o minciună cât tine de mare care a fost lansată mai mult ca să îl tachinez pe Damien care nu putea nega nimic.

-Știu ce am văzut, Jason!

-Prima dată când ai intrat peste noi dormeam împreună, nu? L-am chemat pe Damien să ne uităm la un serial ca în vremurile bune și am făcut în așa fel încât să nu mă refuze. După o noapte de seriale îți imaginezi că am adormit ca morți și știi că bărbații în general n-au inhibiții de genul că nu dorm unul lângă altul. Apoi scena cu blugii a fost din vina mea. Mi se blocaseră blugii pe mine din cauza șlițului și am intrat în panică. L-am pus pe Damien să îi deschidă el, dar nu a reușit.

Tac și îl studiez. Pare că zice adevărul, dar tot nu sunt convinsă pe deplin că totul a fost o invenție de a lor.

-Faza finală... Uite, Damien are cicatrici pe tot corpul, iar faptul că eu știu se datorează unui moment când am intrat peste el în baie din greșeală și le-am văzut. Nimeni nu trebuie să știe de ele, de aceea poartă haine lungi și largi și groase, explică Jason. Îți imaginezi ce ar fi ieșit dacă îl vedeai și tu... așa că am profitat și am scos situația din context pentru a-l teroriza puțin. Nu credeam că ne vei crede, îmi pare rău că ți-am creat suferință.