19. Sfat: a se trăi prezentul

301 15 0
                                    

When the night falls down
I wait for you and you come around
And the world's alive with the sound
Of kids on the street outside

Soarele strălucitor de sâmbătă mă îmbie să ies la o plimbare prin centru orașului. Nu îmi amintesc ultima dată când m-am bucurat de liniște, singurătate și o promenadă decentă, fără răpiri sau alte complicații. Damien a plecat de două săptămâni și mai are tot atâtea până termină, Jason este la teatru din câte mi-a spus, iar Patrik lucrează ca de obicei. De el m-am despărțit de dimineață în fața biroului lui Bullzovski. Mi-am petrecut toată noaptea cu el depănând amintiri și plănuind viitorul meu acolo pentru că K.J. a lipsit. Am avut mare noroc cu el alături căci altfel aveam parte de incidente cu siguranță.

Faptul că nu l-a văzut pe K.J. aseară m-a deprimat cumplit, acesta fiind motivul real pentru care am luat-o la plimbare: să uit de el. Nici de Damien și promisiunea noastră nu am uitat, dar cu cât trec zilele realizez că este speranța copilului din mine, nu a mea de acum. Trec pe lângă acea cafenea la care am fost acum două săptămâni cu Patrik, dar nu mă uit în vitrină.

-M.J.! urlă cineva după mine.

Îmi îngheață sângele în vene: singurii ce mă știu drept M.J. sunt cei de la depozit. Înghit în sec și mă întorc ușor în direcția cafenelei. Răsuflu ușurată când dau cu ochii de Damon, prietenul lui K.J.

-Dumnezeule, ce m-ai speriat! țip la el în timp ce mă apropii.

-Îmi pare rău, dar nu aveam altă soluție. Ethan te-a văzut trecând așa că am decis să te răpim la un ceai, dacă vrei, bineînțeles.

Stau câteva clipe să mă gândesc dacă este ok să merg cu ei fără K.J., dar îmi amintesc când au zis că suntem prieteni și fără el.

-Sigur, zâmbesc încântată și intru pe urmele sale.

Îi caut în sală pe Ethan și Evan și dau de ei la o masă retrasă lipită de geam. Amândoi se ridică și vin să mă întâmpine, vizibil fericiți de noua companie. După ce trecem de formalități și îmi fac loc lânga ei, îmi comand un ceai de plante. Nu știu de ce, dar îmi oferă același sentiment de relaxare și siguranță ca și K.J. și știu că m-aș putea baza pe ei pentru orice.

-Trebuie să lămurim ceva, le zic foarte serioasă. Dacă mă mai strigați M.J. vreodată cred că voi face infarct și mă veți avea pe conștință! Așa că vă rog spuneți-mi Violet, le explic motivul sperieturii de mai devreme.

-Violet? întreabă Damon sceptic. Unde am mai auzit numele ăsta...

-Nu contează, important este că o avem aici cu noi, le spune Ethan celor doi. Și care mai e viața ta, Violet?

-Nimic deosebit, le destănui plictisită. Mă simțeam singuratică și am decis să mă plimb puțin.

-Singuratică? Păi K.J. ce păzește? Nu se presupune că el ar trebui să te facă fericită? sare imediat Evan care din câte observ este micuțul psiholog al grupului.

-Mă văd cu el doar câteva ore pe săptămână, le explic ceea ce credeam că ei cunosc de la K.J. În plus, ieri nu ne-am văzut.

Mă supăr fără să realizez când le zic constatarea că abia peste o săptămână ne vom revedea și mă întreb de ce o fac.

-Deci nici ție nu îți este indiferent K.J. ... analizează Damon situația.

Tăcerea mea le dă răspunsul dorit de ei.

-Și cu falsul logodnic cum stau lucrurile? se interesează mai departe Damon.

-Locuim de aproape un an împreună

Shooted FlowerUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum