Shooted Flower

24. Tot ce e bun moare repede

Dacă timpul s-ar sfârşi, fără să îţi pot vorbi
Vreau să ştii, oriunde ai fi, că te-am iubit
Dacă totul ar dispărea, fără să te pot vedea
Vreau să ştii, oriunde ai fi, că te-am iubit

Tremur din toate încheieturile în timp ce privesc cu Ethan îl apasă pe abdomen pe Damien. Încerc să mă controlez, să nu intru în panică, să analizez situația cu sânge rece, dar simt că totul se năruie în jurul meu. Orice numai nu Damien!

-Ce-ce... să fac? mă uit încă în stare de șoc spre Ethan.

-Vorbește-i, mă îndeamnă blondul. Nu trebuie să își piardă cunoștința!

-Damien, spune-le să nu se dispere pentru că ăsta e sânge fals ca aseară, îi spun naivă în timp ce-l apuc de mână.

Tresare ușor, apoi se uită la mine. Îmi zâmbește, dar cuvintele lor ucid ceva în mine fiecare în parte.

-Sunt acasă, Vi! Fără... vestă..., încheie el și mă privește cu multă căldură.

Lacrimile încep să cadă una câte una pe obraji, dar le ignor căci trebuie să fiu puternică pentru amândoi. Maieul său este sfâșiat de către Ethan și tot ceea ce văd este sânge în jurul meu. Aproape sigură că visez, încep să mă ciupesc de braț să mă trezesc, dar degeaba.

-Ai promis, șoptește Damien și face semn către lacrimile mele.

Știu că i-am promis că nu voi mai plânge decât în situații de viață și de moarte, dar... la naiba, asta e una din situațiile acelea! Încerc să mă opresc, dar încep să hohotesc cum simt că mâna i se răcește într-a mea. Încă nu cred nimic din ce mi se întâmplă. Îi caut cu disperare privirea albastră, dar când o găsesc mă înspăimântă nuanța fumurie pe care a căpătat-o.

-Iartă-mă..., zice el slab și îmi mângâie inelul fals de pe deget. Am promis...

Văd că se chinuie să își continue ideea așa că îl opresc rapid ducându-i degetul pe buze. Mă așez pe podea în aceeași poziție ca și el și îmi lipesc obrazul de al său. Nu realizez că mă întind fix în balta de sânge ce se scurge continuu cu tot efortul lui Ethan, nu îmi pasă de nimic. Tot ceea ce îmi doresc este ca aceste clipe să nu se petreacă.

-Mi-ai promis, suspin și abia găsesc putere să continui, așa că te vei face bine și îți vei ține promisiunea! Până atunci nu voi plânge, voi aștepta!

Închid ochii și ignor totul cu excepția contacului dintre mâinile și obrajii noștri. Nu mă mai uit la el pentru că sunt prea slabă. E numai vina mea! Dacă m-aș fi dat mai repede la o parte sau dacă m-aș fi aruncat spre pistol sau...

-Hai să plecăm în lume, mă trezesc spunând în toată nebunia ce domnește în jurul meu.

Deschid ochii și mă ridic în șezut găsind curajul necesar să înfrunt realitatea. S-a sacrificat pentru mine, e numai vina mea! Mă uit la el, dar nu pare să mă fi auzit.

-Damien, mă trezesc strigând când realizez că și-a pierdut cunoștința. Damien, șoptesc disperată.

Pe ușa casei apar doi polițiști și ca prin vis văd cum îl ridică pe tata de sub Damon și îl conduc în exterior, iar alți trei despre care deduc că sunt cadre medicale se apropie de noi. Unul vorbește cu mine, dar nu înțeleg nimic. Mă uit doar la Damien care este ridicat pe o targă și împins până afară. Sar în picioare și fug până în pragul de la intrare unde mă prăbușesc fără putere. Mă lipesc de tocul ușii și privesc cum medicii îl urcă în ambulanță. Ethan și bărbatul de mai devreme apar lângă mine, dar nu îi sesizez decât când Ethan mă prinde în brațe.