Shooted Flower

12. Patrik- între minciună și adevăr

Why don't you come back?
Why did you leave me alone?
I only have my memories to call my own
I take a little look back
Just a little look back...

Poza înrămată de către mine în urmă cu mai puțin de o săptămână mă privește de pe notieră cu mare atenție. Este poza din timpul dansului tată-fiică la care am mers alături de Patrik, prietenul și partenerul de muncă al tatălui meu. Practic, mama a fost cea care îl cunoștea de mai multă vreme pentru că au copilărit împreună. Tata a apărut în peisaj mai târziu când și el și Patrik au fost în aceiași clasă, de aici și remușcările lui că le-a făcut cunoștință părinților mei.

Acel bal de început de final de liceu avea ca scop unirea familiilor, dar eu nu aveam de gând să mai tolerez comportamentul tatălui meu. În plus, mereu cel căruia îi păsa mai mult de mine era Patrik, așa că alegerea a fost relativ simplă și previzibilă. Mi-a luat ceva să o conving pe mama să mă ducă la el acasă și să îi propun să mă însoțească și deși "complota" împotriva soțului ei, m-a condus până la vechiul ei prieten acasă.

S-a speriat de noi când ne-a văzut așa hotărâte, noaptea, la el la ușă, dar ne-a poftit în sufragerie. Nu mai țin minte nimic de atunci decât zâmbetul său și ochii căprui strălucind de emoții. A acceptat cu toate că nu era corect față de tata pentru că mă iubea prea tare ca să îmi refuze ceva. Eram fiica sa pe care nu a avut-o niciodată.

La scurt timp, figura maternă a părăsit lumea și am rămas doar cu un tată care se refugia în băutură și bătăi de tot felul mai mult ca de obicei. Patrik a fost cel care m-a scos din problemele mele. În fiecare luni mergeam la o cafenea sau un local nou pentru noi după ore și ne petreceam câteva ore acolo pentru a-mi începe bine săptămâna, după cum zicea el. Pentru a o termina în glorie, frecventam cafeneaua la care și acum merg, în fiecare vineri. Nu conta că are misiuni, muncă de birou sau pe teren, mereu mă punea pe primul loc. Până într-o zi când am primit cumplita veste că a murit într-una din misiuni. Nu era spion, era doar polițist. Ceea ce am aflat de la tata este că autospeciala lor a avut accident și au decedat trei din oamenii din ea. A fost foarte greu să accept, dar cu timpul am priceput că Patrik mă vrea puternică.

Așadar, dimineața acestei zile de luni, în care sunt liberă legal, mă surprinde cu o energie de invidiat. Alerg până în bucătărie pe trepte și fredonez o melodie. Decid să fac un tort mare de vanilie cu caramel pentru că asta mâncam mereu noi doi pe la cofetării, azi fiind ziua sa de naștere. Nu-l văd pe Damien în fuga mea, ci abia când mă opresc la frigider sesizez că mă studiază surprins.

-Ce ai mai pățit azi? mă întreabă fără pic de chef de viață în el.

-Ah, nimic special! surâd eu mascând orice semn ce ar putea să îl ducă cu gândul la o zi de doliu.

-Ce vrei să faci azi? se uită sceptic la cuptor.

-Tort de vanilie și caramel, îi explic oarecum nostalgic. Era o vreme când mă îndopam cu așa ceva, dar în ultima perioadă nu am mai mâncat...

Tace și mă lasă să îmi văd de treabă. După ceva vreme termin tot timp în care Damien s-a uitat la un film din care nu am înțeles prea multe pentru că m-am ocupat de gătit. Mă uit la ceas apoi plec să mă schimb. Deși este iarnă încă, primăvara își anunță intențiile prin razele soarelui calde și strălucitoare. Îmi iau rapid blugii pe mine și un pulover și plec cu destinația Patrik setată în minte.

-Pe unde mergi? urlă Damien când îmi aude pașii.

-În vizită la prietenul meu cel mai bun, zâmbesc cu ochii în pământ.

-Baftă!

-Tu ai vreun program? îl întreb amabilă.

-Pe acasă în principiu, omor timpul...