''Deranged'' [Română]

Deranged || in romana

Acest capitol i l-am dedicat celei care a scris carte originala!

Aceasta carte nu are final DAR este republicata. Autoarea cartii originale a hotarat sa faca schimbari asa ca a rescris cartea.  Versiunea noua poate fii gasita tradusa in romana tot printre cartile publicate de mine :)

Carter's POV.

''Esti sigura ca ar trebui sa facem asta?'' am mormait eu cu ochii atintiti spre intunericul infiorator al tunelului in care nimeni nu are curajul sa intre.

''La naiba, Da!'' striga Francis, cauzand un șîșîit scapat de mine.

''Taci, Carter,'' mormai Jessica, apoi continua ''Eu votez ca ea sa ne conduca.''

''Ce? Nu!'' spun dand dezaprobator din cap, incepeam sa tremur. Ei chiar vor ca eu sa ii conduc? Eu sunt cea mai mica dintre ei! Ar trebuii sa ii urmez pe Francis si Gavin...

''Cineva seamana cu un pui,'' chicotii Kate impingandu-ma mai aproape de tunel.

''T-termina, Kate'' am mormait eu, incepand sa ma balbai. Mi-am simtit lacrimile gata sa-mi cada. Ei chiar vor sa ma sperie. Eu si cu intunericul nu ne prea impacam, si ei stiu asta.

''Vrei sa te tin de mana?'' Ma intreaba Ryder bosumflat intinzandu-mi mana asptepand ca eu sa o iau; dar n-am facut asta. In schimb mi-am incrucisat mainile si m-am uitat urat la ei. Dintre toti 5, Ryder este cel mai inspaimantator. El a fost cel care a venit cu ideea de a venii aici credeti sau nu, aceasta e cea mai stupida idee pe care o putea avea cineva.

''Haide, Carter! Condu-ne. O sa fim in spatele tau tot timpul,'' imi spune Jessica cu un zambet incurajator. Nu imi vine sa cred ca fac asta;  Am dat din cap si m-am intors spre tunel. Am strans tare de lanterna pe care o aveam in mana,am aprins-o la intrarea in tunel, dar in continuare nu puteam sa vad nimic. Mi-am restabilit bataile inimii fara sa imi pese prea mult de cei pe care ii numesc prieteni. Nu puteam sa vad nimic...

La fiecare pas facut, la fiecare inaintare, vroiam doar sa ma intorc si sa plec. Mi-am permis sa scot un mic scancet cand vedeam ca ma indrept spre un tunel mare, nu puteam sa aud nimic, doar picaturile de apa care cadeau din tevile care erau pe tot peretele.

''Baieti, asta chiar nu e o idee buna,'' am soptit, fara sa vreau ca ceva sau cineva din acest tunel sa ma auda inafara de ei. Cand n-am primit nimic, doar tacare, mintea mea a clacat pentru ca nu primisem nici un raspuns. M-am intors si am pus lumina lanternei sa-mi arate ce era in spatele meu; nimeni nu m-a urmarit. Eram doar eu in intuneric, in tunelul infricosator. Un sentiment coplesitor m-a cuprins, stand pe loc. Am auzit dintr-o data un sunet de pasi facandu-ma sa tresar si-o suflare mi-a scapat. Lacrimile au inceput sa-mi curga pe obraji la gandul ca mai e cineva e in acest tunel, inafara de mine. Am inceput sa misc lanterna in toate partile ca sa lumineze peste tot, am aflat ca nimeni nu mai era acolo. Cand, la un moment dat, orice lucru ma putea speria, am inceput sa fredonez inaintand spre tunel. De ce naiba nu iesi de acolo, Carter?!?  Okay, poate pentru ca sunt chiar curioasa.

Am devenit din nou slaba cand un alt pas s-a auzit. Cu norocul in mainile mele, am observat lanterna mea stingandu-se.

''nu, nu, nu'' Am repetat in soapta cand am vazut ca bateria lanternei a murit. Urmatorul lucru pe care il stiu este ca am simtit ca ceva ma prinde de talie si imi acopera gura. Plangeam. Am fost trasa impotriva vointei mele de cineva, sau ceva, mai puternic.

''Nu e timpul de somn, draguto?'' mi-a spus la ureche.