''Deranged'' [Română]

capitolul opt

Stateam acolo, permitand devorarea mea in liniste, simtindu-mi ochii obositi. Si pentru un scurt moment, ochii mi s-au inchis. O fata intunecoasa si distorsionata mi-a aparut in minte, provocand ochii mei sa se deschida instantaneu, de frica. Am scapat un oftat greu si m-am uitat in jur. Harry nu mai era in spate si nu aveam unde este exact.

M-am infrigurat si m-am imbratisat singura, soptind lucruri care sunt posibil sa ma pastreze calma. Am sarit speriata cand am simtit ceva lovindu-ma intr-o parte a capului. M-am uitat in jos, am luat o piatra in mana si m-am uitat la ea. Am aruncat-o in intuneric, asteptand sa vad ce se intampla. Era o liniste de moarte si am devenit ingrijorata.

M-am dus mai departe in intuneric pana cand am auzit un marait. O piatra mare –cam de marimea mainii mele- a cazut in fata mea. Am ridicat-o, am aruncat-o imediat cand am simtit ca-mi arde pielea. A fost un lucru ciudat si anormal. Mi-am scuturat capul cand am simtit intepatura dureroasa. Mi-am aplecat capul in partea dreapta, auzind pasi puternici venind de afara. M-am ridicat rapid, temandu-ma ca nu e Harry. Dar mai apoi i-am vazut parul cret, m-am simtit usurata. Mi-a luat putin timp sa-mi dau seama ca el schiopateaza spre mine. ‘’E-Esti bine?’’ l-am intrebat, intalnindu-ne la mijlocul tunelului.

‘’Sunt bine, serios. Piciorul meu imi da doar dureri, sti tu’’ a ridicat el din umeri.

‘’Trebuie saverifica sa vezi daca sunt urme’’ i-am spus. Tot ce a facut a fost sa se ridice si sa se lase pe spate lovind peretele. S-a uitat atent la piatra gri de pe jos si incruntandu-se, a vorbit.

‘’Ce e aia?’’

‘’O piatra’’ am raspuns.

‘’serios?’’ si-a dat ochii peste cap. ‘’Intrebam de unde o ai.’’

‘’Nu stiu...Doar a aparut din intuneric si cand am vrut sa o ridic, mi-a ars pielea.’’

Ochii i s-au marit, de marimea unor farfurii. ‘’Tu, la naiba, ai atins-o?’’ a strigat la mine in soapta.

‘’Scuza-ma! Era o piatra stupida, nu stiam ca e mai calda decat soarele!’’ am strigat inapoi, lasandu-mi mana sa-l examineze. A venit in fata mea, luandu-mi mana rosie si mov, atingandu-mi cu degetul aratator palma amortita.

‘’Suntem terminati,’’ mi-a spus soptit.

‘’Ce? Ce inseamna asta?’’ am intrebat frenetic. Si-a ridicat privirea si s-a uitat in ochii mei.

‘’Trebuie neaparat sa iesim de aici. Acum.’’

  •••

‘’Haide.’’ mi-a soptit, tragandu-ma pe trotuarul liber.

‘’Am o intrebare,’’ Am soptit inapoi. A dat din cap, asta insemnand ca il pot intreba. ‘’De ce am parasit tunelul din cauza pietrei? Raul despre care vorbesti, poate sa vina dupa noi si sa ne faca sa platim sau ceva.’’

‘’Nu e nimic cu piatra. Nu fi ridicola, Carter.’’

Cu acest util –nu tocmai- raspuns, mi-am inchis gura si am stat in liniste. Dupa un bloc sau doua, a inceput sa rada.

‘’Esti foarte tacuta. Care e problema? Raspunsul meu nu a fost destul de bun pentru tine?’’ El pare putin amuzat si eu mi-am dat simplu ochii peste cap.

‘’Eu doar speram ca in sfarsit sa primesc un raspuns-‘’

‘’Pai, tu nu vrei sa-l primesti.’’ a cedat el, lasandu-ma pe mine sa pastrez linistea tot timpul. ‘’Nu o sa stam aici prea mult. Trebuie sa ne intoarcem in curand.’’

Ma simteam ca si cum deveneam bolnava. Ma gandeam ca o sa scapam de tunel pentru bine. El mi-a spus ca sunt vindecarea lui, scaparea lui din tunelul infricosator. Mi-am scuturat gandurile, sperand sa-mi curat mintea. Ochii mei au zarit un magazin mic cu televizoare.

Era cate o fotografie pe fiecare televizor. Cand am realizat a cui fotografie era, l-am atins cu furie pe Harry. ‘’Ce?’’ el mormai. I-am aratat peste drum, la televizoare, unde fata mea era pe toate ecranele. S-a uitat rapid si a inceput sa alerge peste drum cu mine incet urmarindu-l din spate.

‘’Stai in spate,’’ a soptit, uitandu-se la stirile de pe unul din televioare. Am oftat si am dat din cap, pastrandu-mi privirea pe ecrane. Nu puteai sa auzi cuvintele pe care le spunea reporterul, dar in titlu scria numele meu si data in care am disparut. ‘’Al naibii de bine,’’ a dat el din cap, calcand apasat spre mine, prinzandu-ma din nou de incheietura mainii mele si tragandu-ma pe trotuar. Ne-a intors spre ceva ce semana cu o alee.

‘’Stam aici pana in zorii zilei. Apoi vom incepe sa mergem,’’ a anuntat el.

‘’Unde o sa mergem mai exact?’’

‘’O sa iti spun cand o sa fii adormita,’’ a raspuns el.

‘’Dar voi fii adormita. Cum o sa fiu capabila sa te aud?’’ Omul asta e dificil, sincer.

‘’da-ti seama de una singura.’’ ridica el din umeri, stand langa un mare si mirositor tomberon, odihninu-si capul pe acesta. Aproape ma sufocam din cauza mirosului si am mers si m-am pus langa el. Mi-am strans picioarele la piept, tremurand din cauza vantului rece.

‘’Cum de nu ti-e rece?’’ dintii mei practic tremurau si el nu arata nici un semn ca i-ar fi frig, oricum.

‘’Ma calmeaza.’’ a mormait, impingandu-si piciorul cu care schiopata. Mi-am dat ochii peste cap si am dat din cap.

‘’Esti un om ciudat, Harry.’’

‘’Bun.’’

•••

Asa cum a spus Harry, ne-am ridicat in zorii zilei si ne-am pornit calatoria spre oras.

‘’Bun, mi-a fost dor de acest loc,’’  chicotii Harry, holbandu-se la un bar din apropiere.

‘’Ai agatat pe aici?’’

‘’Prietenii mei intodeauna ma aveau bat pe-aici si agatam in fiecare noapte. Acum, nimeni nu vrea sa vorbeasca cu mine, de cand am fost in spital. La naiba acel loc, la naiba intregul oras.’’ Zamebtul lui a devenit usor o strambatura si expresia lui dura s-a intors. S-a oprit si pentru un scurt moment a lovit cu piciorul un zid de caramida, iesind la iveala furia. ‘’La dracu’’ el gemu, inchizandu-si ochii simtind durerea raspandindu-se in picior.

‘’Esti bine?’’ am soptit.

‘’Sunt bine. Sunt perfect bine.’’ si-a deschis ochii continuand sa mearga, uitandu-se la totii oamenii care treceau pe langa noi. Ei se uitau la el cu teama, stiind clar cine este.

‘’Harry, cred ca oamenii incep sa realizeze cine esti,’’ am soptit.

‘’Nu-mi pasa,’’ mi-a spus. Am oftat, ascunzandu-mi fata de toata lumea. As putea doar sa fug departe de el si sa ma intorc acasa. As putea sa le spun parintilor mei ca inca sunt in viata, ca nu sunt disparuta. Dar, el stie prea multe despre orice ar fi asta. El stie trucurile, cand e sa ma avertizeze.

Am sarit de frica, atunci cand am auzit sirenele foarte aproape. ‘’Oh, la naiba. Fugi.’’ mi-a spus. Surprinzator, nu putea sa fuga fara sa schiopateze si am fugit cu el, sirenele erau tot mai aproape.

‘’De unde sti ca vin pentru noi?’’ am intrebat, gafaind puternic. M-a ignorat si am dat coltul. M-am uitat in spatele meu, realizand ca politistii ne urmaresc. ‘’Nu vreau sa merg la inchisoare! Trebuie sa ne oprim din alergat, Harry!’’

‘’Ei nu sunt aici ca sa ne duca la inchisoare.’’ Mi-a prins mana, ducandu-ma intr-o padure care este doar la cateva mile departare de oras.

‘’Atunci de ce ne urmaresc?’’ pana acum, am transpirat si parul mi s-a lipit de frunte. Am incetinit si dupa cateva minute dupa ce au trecut, mi-a spus intr-un sfarsit motivul.

‘’Daca m-ar prinde, m-ar duce din nou la azil.’’

‘’Si cu mine ce-ar fi facut?’’ am intrebat.

‘’Tu? Si pe tine, iubito.’’