''Deranged'' [Română]

capitolul sase

‘’Shhht. ai auzit asta?’’ mi-a spus el in liniste in fata mea–o sigur, spune asta fara sa te uiti in spate. Dar el, desigur, a ignorat asta.

‘’Ce sa aud?’’  l-am intrebat nervoasa.

‘’Se aud pasi,’’ mi-a spus. ‘’Si simt miros de foc.’’

‘’Atunci trebuie sa iesim de aici!’’ am incercat sa fug dar am fost brusc trasa la pieptul lui. N-a tresarit atunci cand spatele meu ii atingea ranile de pe piept.

‘’Nu, ramanem.’’ Mi-a soptit la ureche, facandu-ma sa ma panichez mai tare.

‘’De ce? Tunelul ar putea lua foc.’’

‘’Si? Lasa-l sa arda. Oricum toata lumea moare intr-un final.’’ a afirmat, ca si cum asta nu e un mare lucru.

‘’Da-mi drumul,’’ m-am luptat in stransoarea lui sperand ca o sa imi dea drumul.

‘’Nu o sa ii placa asta, Carter.’’ avertizarea lui a fost din pacate ultimele mele griji dupa ce mi-a dat drumul. Am fugit departe de el si de raul de care el tot vorbea. Am fugit de liliecii batausi, de racnet. Dar nu era nici un lup care sa urle. Spre final, am vazut iesirea lucru care m-a facut sa fug mai rapid.

Am simtit brus miros de fum si inima mi-a aprope ca a cazut in stomac (nu stiu cum sa explic fraza asta...dar cred ca v-ati prins la ce se refera). ‘’Carter, opreste-te!’’ am auzit vocea groasa a lui Harry cand am fost foarte aproape de iesire. M-am uitat in spate apoi piciorul meu stang a atins iarba, si am simtit un nod in gat. M-am oprit si aterizat in genunchi, tragandu-mi aer.

Am simtit ca si cum doua maini m-ar fii strans de gat, sufocandu-ma pana la moarte. Cineva m-a apucat si m-a tras din nou in tunel, dar eu imi pierdeam aerul. ‘’La dracu’! Lasati-i gatul! O sa o omori, la naiba !’’ Am auzit vocea lui Harry care se auzea in tot tunelul, dar n-aveam nici o idee cu cine vorbea. Nu puteam sa respir destul oxigen. Harry continua sa strige injuraturi pana cand am fost capabila sa vad niste puncte negre.

‘’Nu poti sa continui sa omori persoanele de care ai nevoie, gunoiule!’;

Asta a fost ultimul lucru pe care l-a urlat Harry apoi, brusc, mi-am recapatat suflul. M-am rostogoli pe burta, respiram greu, incercam sa imi adun aer in plamani. Harry m-a ajutat, tragandu-ma langa un perete. Stateam jos corpul meu inca tremurand. Am simtit lacrimile curgandu-mi pe obraji.

‘’Ce a fost a-aia?’’ am plans, punandu-mi mana pe gura ca sa acopar suspinele.

‘’Ti-am spus ca intunericul te place,’’ e tot ce putea spune.

 •••

‘’dar de ce?’’ l-am intrebat dupa o lunga perioada de liniste.

‘’E evident, Carter. Ai intrat in propriul tau iad si nu exista cale de iesire.’’

‘’Trebuie se fie o cale,’’ I-am soptit.

‘’Nu te deranja. Am incercat orice, si mi-am invatat lectia.’’ Si-a aratat cele trei taieturi adanci. Ochii mei mi s-au marit si mi-am ridicat incet mana ca sa imi trec degetele peste taieturi. Totusi, el inca nu tresarii.

‘’De ce sangereaza?’’ l-am intrebat dar el a ras. ‘’Ce e asa amuzant?’’

Si-a scuturat capul. ‘’E amuzant pentru ca oamenii nu stiu de ce e capabil raul. El doar se intoarce ca sa-i muste de fund. Niciodata nu-l vezi venind.’’

Ma simteam ca si cum cuvintele lui se adresau mie, dar am facut ce e mai bine si l-am ignorat. Apoi m-am gandit daca oamenii au observat ca am disparut.

‘’De ce nu observa nimeni ca am disparut?’’

‘’Asta nu o sa schimbe nimic.’’ s-a ridicat in picioare si m-a tras si pe mine sus cu el. ‘’Prietenilor tai nu le pasa unde esti acum.’’

‘’Parintilor mei da,’’ m-am incruntat la el.

A ras din nou. ‘’nu. lor nu le pasa.’’

‘’ma scuzi?’’ am fost total socata pentru ca a avut curajul sa-mi spuna ce e in mintea lui. ‘’Tu nu-mi cunosti parintii.’’

‘’Defapt, ba da. Ei imi cunosc parintii mei. Si obisnuiam sa te privesc jucandu-te la locul de joaca in fiecare zi,’’ ridica el din umeri.

‘’Nu-mi amintesc sa te fii vazut.’’  Incercam sa-mi amintesc ce a spus el, dar nu imi puteam imagina asta.

‘’Pentru ca nu stiai ca exist.’’ a ras, sprijinindu-se cu umarul drept, de perete.

‘’Nu ti-e frig fara o bluza?’’ l-am intrebat, ignorand ultimul lui comentariu.

‘’Ce te face sa crezi ca mi-e frig?’’

‘’Pentru ca e foarte frig aici,’’ tremuram.

‘’Singele mi-e cald!’’ a exclamat, uitandu-se la mine daca mi-am pierdut mintile. I-am aratat aceeasi privire. Dintii mei incepeau sa-mi tremure si ei si Harry s-a ridicat si s-a apropiat de mine. Caldura era radiata de corpul lui lucru care ma faceam sa-mi doresc sa-l imbratisez pentru mai multa caldura. ‘’Nu mai putem sta aici. Trebuie sa ne intoarcem inapoi.’’

Am dat incet din cap si am inceput sa-l urmaresc spre adancul tunelului. Totul parea linistit. Fara marait, fara urlete, fara lilieci,nu am mai vazut cadavrele care erau aici cand am venit prima data.

‘’Tu...t-tu crezi ca cadavrul este defapt in viata?’’ l-am intrebat incet pe Harry.

‘’Nu fi stupida, Carter.’’ rase el.

‘’dar a disparut.’’

‘’Probabil au scapat de el.’’

ei?

Lanterna din mana lui Harry lumina si eu eram speriata ca se va stinge.

‘’De ce nu mi-e foamne? N-am mai mancat de cateva ore.’’ Totul era confuz, lucru care ma speria. Inainte sa raspunda, am simtit o apasare pe umarul meu. Am inghetat, mi-am marit ochii cand am vazut ca Harry era in fata mea.

‘’O adevarata opera de arta facuta de rau.’’ a comentat Harry, mirat de ceea ce era in spatele meu. M-am intors incet, ramanand cu gura cascata din cauza socului si a groazei.

‘’Oh, Dumnezeule,’’ am soptit, dandu-ma in spate fata de creatura care era in fata mea. Era un corp de om, dar ochii erau complet albi si pielea era de un verde deschis. Si-a deschis gura, mai multe muste iesind si am observat un paianjen micut iese din parul negru. Acesta a ridicat brusc bratele spre mine.

‘’Vrea o imbratisare de la tine,’’ Harry isi inabusii rasul cand am mi-am scuturat capul.

‘’Nu, nu multumesc.’’ Banuiesc ca nu i-a placut cum a sunat asta, pentru ca si-a deschis gura si a scos un urlet puternic. Harry m-a tras in spatele lui si brus s-a oprit. M-am ghemuit mai departe, a disparut in intuneric si am scos un oftat rece de usurare.

‘’Ma simt ca si cum as avea un cosmar ,’’ am marturisit, prinzandu-mi parul strans.

‘’Ai un cosmar. Dar, de data aceasta, este unul real,’’