''Deranged'' [Română]

capitolul douazeci si doi

Din perspectiva lui Carter

 Am mers in josul holului, inspirand si expirand in timp ce ma apropiam de destinatia mea.

 "Ati putea sa va asezati aici, domnisoara," Barbatul bland a gesticulat catre un scaun in timp ce ii multumeam si mergeam catre el. Am privit prin sticla, speranta ridicandu-se in pieptul meu. Jur, credeam ca voi plange cand el se uita in ochii mei. S-a asezat si a ridicat receptorul in timp ce eu am facut la fel.

"Buna," A spus el. Inima aproape ca mi-a sarit din piept; vocea lui sunand atat de adanca si ragusita.

"Buna," I-am raspuns, daruindu-I un mic zambet. In timp ce ii examinam fata mai mult, am realizat ca ceva era gresit. S-a agitat pe scaunul sau si a privit in jos. "Imi lipsesti," I-am spus eu. El a privit in sus si s-a uitat lung in ochii mei.

"Si tu imi lipsesti," A raspuns usor, privind inapoi in jos. Voiam sa ii zic ca puteam sa il scot pe cautiune, ca nu trebuia sa indure acest loc niciun moment, dar nu puteam; deoarece nici eu, nici parintii mei, nu aveam destui bani nici pentru o vacanta.

"Va fi bine," Am murmurat, ridicandu-mi mana pe sticla de plastic. Am batut in ea inainte sa imi pun palma pe sticla. A privit in sus inca o data, iar coltul gurii sale a tresarit dintr-o data. S-a holbat la palma mea inainte sa o ridice pe a sa si sa o puna peste sticla, exact in fata mainii mele. Zambetul meu a crescut, iar el a chicotit bland.

Dintr-o data, a tresarit pe scaunul sau si si-a inchis ochii. Si-a tras mana de pe sticla si le-a prins de masa.

"Esti bine, Harry?" Am intrebat frenetic, momentul meu de caldura facandu-se drintr-o data prea rece.

"Eu..." El a inceput sa respire greu. Ochii lui erau strans inchisi, inca nepermitandu-mi sa privesc in ochii sai verzi. "Cred ca ar trebui sa pleci acum, Carter," El a expirat. Ochii mei marindu-se la cuvintele lui.

"Esti in regula?" Am repetat, ignorandu-i cererea.

"Domnisoara, timpul dumneavoastra s-a terminat," Blandul barbat mi-a batut incet din spate umarul, facandu-ma sa tresar.

"Oh," Am soptit, ridicandu-ma cu telefonul practic lipit de urechea mea. "Harry?"

"Da?" A soptit, fara sa indrazneasca sa isi deschida ochii.

"Te iubesc," I-am marturisit prin telefon. I-am privit trupul tensionandu-se, dar expresia lui faciala s-a facut blanda. Nu am putut sa astept pentru un raspuns pentru ca barbatul mi-a spus sa pun la loc receptorul. Am mers prin camera, lasandu-l cu trei cuvinte; cele pe care nu le voi ma spune nimanui, niciodata.

•••

[Niciun punct de vedere]

Inchis in celula sa, frica umblandu-i prin vene; putea doar sa se gandeasca la cuvintele ei. Il iubeste.

Dar asta ar putea fi mai mult decat imposbil, s-a gandit el. Cum putea o fata ca ea, sa iubeasca un om cu un suflet rece ca gheata ca al lui?

"Oh, Doamne,: A soptit, prinzandu-si parul, tragand de el pentru a se opri pe el insusi de a deveni mai nervos. El stia care era consecinta daca renunta asa de usor. Diavolul nu joaca un joc corect. El ia ce doreste, cand poate. Este un monstru crud care nu ar putea sa regete niciodata.

Harry s-a tarat pana la mica oglinda atarnata de perete. Jumatatea de jos a fost taiata, insa el isi putea vedea fata atat de perfect. A ramas socat cand s-a uitat la ochiul sau drept. Era complet negru, insa cel stang inca era in mare parte verde. S-a dat in spate si l-a infruntat.

"In niciun caz," El a murmurat, scuturandu-si capul in timp ce ainceput sa rada.

"Asta nu e un loc pentru tine in care sa te bucuri," O voce a marait, surprinzandu-l pe Harry. Ca si cum ar fi uitat ca avea un ochi demonic, s-a intors sa vada cine statea in fata celulii sale. "Dumnezeule, baiete,: Gardianul a murmurat, dorindu-si sa nu fi venit la celula omului galagios. Harry si-a incruntat sprancenele, facand cativa pasi pana la barele celulei.