''Deranged'' [Română]

Capitolul treizeci si sapte

Carter's POV

M-am ridicat brusc, luptandu-ma sa imi umplu plamanii cu aer. Mi-am pus mana pe inima care batea repede, incercand sa ma linistesc. A fost cam greu sa o fac, avand in vedere ca eram intr-un intuneric total. Am clipit, incercand sa imi dau seama unde ma aflu, dar era prea intuneric.

''H-hello?'' am strigat ezitant, imediat regretand. Am auzit un scartait venind din spatele meu. ''Cine e a-acolo?''

Un chicotit veninos m-a facut sa tresar. De ce nu eram in spital? Unde sunt? Cine m-a adus aici?

''Ma bucur de asta destul de mult,''mi-a soptit o voce la ureche. M-am cutremurat si mi-am mutat trupul mai departe.

''T-te rog,'' am soptit, inchizandu-mi ochii chiar daca nu rezolva prea multe.

''Ce ma rogi, scumpo?''

''Te rog sa ma lasi in pace,'' m-am plans eu. Inainte sa mai pot sa zic ceva, am auzit un click venind din dreapta mea.

''Totul e in mintea ta, invata sa il controlezi,'' a suierat vocea. Ce e doar in mintea mea?

''C-ce-'' am fost intrerupta de click si o lumina orbitoare a aparut. Mi-am mijit ochii si m-am uitat in jos. Eram in camera mea. Eram confuza, ce se intampla cu mine? Imi da cineva droguri?

M-am ridicat incet, impiedicandu-ma putin din cauza oaselor mele inca somnoroase. Mi-am examitat camera, nimic iesit din control. M-am uitat spre noptiera de langa pat, telefonul luminandu-se. M-am dus din nou spre pat si mi-am luat telefonul, citind cine ma suna.

Apel: Francis Adams

Mi-am incruntat sprancenele candindu-ma de ce un idiot tradator m-ar suna. M-am luptat intre a raspunde sau a inchide. Oftand, am apasat pe butonul de ''raspunde'' si mi-am pus telefonul la ureche.

''Alo?''

''Ce naiba, Carter!'' mi-a strigat el la telefon. ''I-ai sunat pe politisti sa vina la mine?''

''Despre ce vorbesti?'' am intrebat eu, iesind din camera si coborand scarile.

''Parintii mei tocmai m-au scos. Multumesc mult. Stiam ca nu pot sa am incredere in tine cu secretul ala.'' Si apoi a inchis. M-am uitat la telefonul meu apoi l-am aruncat intr-un perete nervoasa. Era nervos.

Mi-am trecut o mana prin par si m-am uitat prin casa. Nimeni nu era aici – normal. Dar ceea ce m-a facut sa fiu confuza e ca am vazut-o pe mama. Am vazut-o! Totul e asa incurcat si nu mai inteleg nimic. Pe langa toti oameni acestia rai din lume, eu trebuie sa traiesc un cosmar.

Daca nu mergeam in tunelul ala stupid. Daca nu, stai-...Harry. Unde e Harry? Ochii mi s-au marit si inima a inceput sa imi bata mai puternic, daca e posibil. Trebuie sa ma intorc la tunel. Am iesit din casa aia mai repede decat ai putea sa numesti toping-ul favorit pentru pizza. Am pasit in jos pe trotuar, indreptandu-ma spre cararea care duce la tunel.

Ma apropiam mai mult si mai mult. Am inceput sa ii strig numele ca un maniac de Black Friday, aproape ramanand fara aer. N-am pierdut timpul si am mers direct inauntru. Ok, tocmai am realizat ca n-am o lanterna. Oh, baiete.

''Harry!'' am strigat, vocea mea auzindu-se ca un ecou intre peretii tunelului. Era liniste de moarte, nimic nu se auzea. Am mers putin in spate, imi era frica sa nu sara ceva spre mine.

Unde e Harry?

Cand m-am intors spre iesirea din tunel, am vazut o foaie pe jos. M-am lasat in jos si au luat-o, am inceput sa citesc.

Draga Carter,

Nu te duce sa ma cauti. Am fost deja prins. Nu planuiesc sa ma intorc. Banuiesc ca asta e o scrisoare de ramas-bun. Deci...ramas-bun.

De la,

Harry.

Mi-am incruntat sprancenele. Ceva nu e bine. Am pufnit si am rupt foaia. Stiu exact ce se intampla si spre ca am dreptate.

lIg