''Deranged'' [Română]

capitolul cinci

Carter's POV

Ochii mi s-au deschis, inima mea batea tare cand m-am ridicat in fund. Am realizat unde sunt frica a trecut imediat prin corpul meu care tremura.

Era o lanterna prafuita langa mine, luminand o mica parte din tot tunelul. Nu ma simteam in siguranta stand singura acolo. M-am ridicat incet si am apucat lanterna. M-am tarat spre lumina stralucitoare, intrbandu-ma daca merg spre rai sau e lumina zilei. Nu eram sigura care vroiam sa fie –raiul, te rog.

Eram din ce in ce mai aproape de lumina, am inceput sa aud aceste zgomote nefamiliare. M-am oprit, la cativa centimetri departare de iesirea din tunel. M-am uitat in spate apoi am mai inaintat cativa pasi. Am pus lanterna jos asa cum a fost si eram gata sa fug nebun, o voce se auzii din spatele meu.

''Am crezut ca am clarificat.''

M-am intors, am gafait la vederea lui inaintea mea. Pete de sange se formau in coltul gurii si acolo erau trei taieturi adanci pe pieptul lui, dar acestea nu sangerau deloc.

''C-ce vrei sa spui?''

''Nu te pune cu mine. Iti pot arata foarte usor ce ii poate face intunericul unui om,'' m-a averitzat si s-a intros spre tunel. L-am vazut cum pasea inauntru si mergand mai departe, disparand in intuneric. Don nou am fost lasata singura in lumina. M-am crispat atunci cand am auzit un marait scazut in spatele meu. M-am intors si n-am vazut nimic.

Am ales in mod neasteptat sa ma ridic, sa iau lanterna si sa fug spre baiatul disparut in tunel. Dupa ce l-am vazut, am vorbit. ''Ce faci atat de adanc in tunel?''

''Explorez. N-am vazut niciodata cum arata capatul.'' Mi-a spus, dandu-mi o simpla privire peste umar. N-a fost deloc surprins pentru ca n-am vrut sa fug.

''Cum asa? Tu esti aici de ceva timp, banuiesc.''

''Nu sunt singurul care sta aici, tu sti asta. Cu toate ca le-ar placea sa-mi manance organele, m-au lasat in casa lor.'' a chicotit. Ce gaseste asa de amuzant?

''Deci noi violam proprietate care apartine unora neumani?'' Am inghtat cand am vazut ca el continua sa mearga.

''N-am zis niciodata ca nu sunt umani.;; De data aceasta s-a oprit si s-a intors.

''Deci...sunt umani?'' el a scos un alt ranjet josnic. ''N-am spus niciodata ca sunt umani.'' Cu asta s-a intors si a inceput din nou sa mearga.

''Ma duc sa alerg!'' l-am avertizat, dorindu-mi ca el sa nu ma poata opri.

''Nu poti.'' mi-a spus.

''De ce nu?''

''Intunericul. Pare ca te place si el.''

Ma simteam ca si cum mergeam de ore intregi prin tunel. Lucrurile au inceput sa arate oribil. Pe pereti era graffiti si pete rosii, pe toti.

''Nu o sa mai dureze mult,'' Baiatul –al carui nume inca nu l-am invatat- rase, uitandu-se in dreapta sa. I-am urmarit privirea, dorindu-mi sa nu o fi facut. M-am tras la o parte, apoi am scos un tipat pana cand o mana mi-a acoperit gura. ''Ti-am mai spus. Lor nu le plac strigatele.''

Am dat furioasa din cap si si-a luat incet mana de la gura mea. A inceput apoi incet sa ma conduca din nou. Ma uitat in continuare la graffiti, ignorand trupurile moarte inpaianjenite care sunt peste tot. Mirosul orbil imi facea ochii sa-mi lacrimeze. Am stat calma pana mi-am dat seama ca ceva se intampla.

''Vad ochi,'' am soptit catre baiat. Mi-a urmarit privirea si s-a oprit, uitandu-se la ochii care erau peste tot. ''Asta nu e de bine.'' Am dat din cap, dandu-mi seama ca n-am ce sa fac altceva decat sa stau. Daca ma intorceam si alergam, calcam peste cadavre, maraitul notoriu si urletele slabe de lupi, si doar eu de una singura.

''rata.'' mi-a soptit din spate.

''Ce?''

''Am spus rata!'' a suierat, inpingandu-ma la sol. Dintr-o data am auzit un scancet obsesiv si baiatul era practic peste mine. Cu parul meu impiedicandu-mi vederea, amfost totusi in stare sa vad ce se intampla. Erau niste lilieci zburand deasupra noastra. Mi-am strans ochii, stand inca in aceeasi pozitie. ''Haide.'' mi-a spus, tragandu-ma dupa ce au plecat toti liliecii.

Am vazut din nou un liliac trecand pe langa capul meu si am vrut sa fug. Am fugit pana cand m-am lovit brusc de ceva puternic. Mi-am prins nasul – care a fost ranit din cauza inpactului dureros, pe care tocmai l-am avut- si am ridicat lanterna. In fata mea era un perete.

''Un perete?'' am spus, confuza incercand sa uit ca un liliac tocmai m-a lovit in cap.

''Ce pacat. Speram ca aceasta calatorie sa nu se termine.'' Am simtit prezenta baiatului in spatele meu. Cuvintele lui erau sarcastice si a scos un suspin dramatic. M-am intorsc si m-am uitat urat la el, facandu-l sa se uita si el urat la mine.

''Ce ai de gand sa facem acum?'' l-am intrebat.

''Ne asezam si ne asteptam moartea.''

Ochii mi s-au marit cand am auzit calmul din vocea sa. ''Care ti-e numele?'' am fost curioasa sa-l intreb de data aceasta.

''Harry,'' a ranjit.

''Iti convine moartea in tunel, Harry? Pentru ca mie nu.''

''Tu nu esti eu, iubito.'' Nu te gandii ca ma asteptam ca locul asta sa fie plin de gelatina si acadele.'' A facut un pas mare spre mine, fetele noastre fiind din nou foarte apropiate.

''N-am zis niciodata ca ma gandeam la asta.'' i-am spus. ''Eu doar vreau sa ies de aici.''

''Si eu. Dar suntem prea in capata si monstrul s-ar putea fi pe aici. Deci fie atenta, iubire.'' Se apleaca spre mine, apoi a adaugat. ''Deci bun venit in casa lor.''