''Deranged'' [Română]

capitolul saisprezece

"Asta a fost nemilos. Sa il tragi pe sfoara in felul ala," am soptit, holbandu-ma la spatele lui Harry. El nu a raspuns pentru o vreme; a ramas tacut.

"Eu doar l-am speriat,: a spus intr-un final. "El a fugit catre propria moarte."

"Ce te face sa te gandesti la asemenea lucruri? Sa il sperii.. literalmente de moarte," am reusit sa spun fara sa izbucnesc in lacrimi stupide.

"Oh, la dracu', Carter!" Vocea lui a bubuit, aducandu-ma repede la tacere. S-a intors usor si a facut cativa pasi catre mine. "Nici macar nu il cunosteai pe tip."

"Nici tu," m-am revoltat inapoi. "Si asta nu iti da dreptul sa omori pe cineva care iti trece prin fata ochilor."

"Am motivele mele," a spus printre dintii inclestati. "Motive pe care tu nu le-ai intelege."

"As intelege daca mi-ai spune," am spus incet. Eram fara nicio indoiala marcata de ce s-a intamplat si in orice moment puteam sa izbucnesc in plans. Sa vad un om atat de inocent care avea un adevarat viitor, pe neasteptate sa moara intr-un tunel intunecat nu este tocmai modul in care majoritatea oamenilor si-ar imagina ca ar putea muri.

"Lucrurile ascunse in adancul mintii mele, ele nu sunt tocmai dragute," mi-a spus.

"Atunci lasa-ma inauntrul gandurilor tale profunde. Avem atata timp," am spus, incercand pe jumatate sa nu adaug umor la sfarsit, dar chiar nu era amuzant luand in considerarea unde eram si ce tocmai am vazut. Nu plange Carter. Nu plange. Am auzit un raset erupand prin taccere si a trebuit sa ma uit la Harry ca sa realizez ca el era cel care radea. Nu era un raset diavolesc, totusi.

Dar, imediat ce a zambit, acesta a disparut si fata sa dura a aparut ca intotdeauna. M-am incruntat."Harry, este ok sa-"

"Nu, nu este ok." M-a intrerupt, pleoapelele sale ferindu-ma de ochii sai negrii. Cu coltul ochiului puteam vedea o mica flacara crescand pe perete, si am stiut imediat ca el era nervos dar si suparat in acelasi timp. "Nimic din astea nu este ok."

"Stiu, dar.."

"Nu ar fi trebuit ca tu sa fi vazut asta."

"Nici tu nu ar fi trebuit," am soptit, uitandu-ma in jos.

"Nu intelegi dracului, Carter," a marait. "Eu merit asta. Dupa tot ce am facut." Simteam ca el retraia teroarea in mintea sa.

"Cat timp a trecut?" am intrebat incet. El a oftat lung,

Localul Matusii Bea, 2 ianuarie 2014

[Nicio perspectiva- Flashback cum Harry intra in azil]

"Hey, Harry? Ai putea curata si incuia localul? Matusa Bea este acasa si este mai bolnava ca niciodata," A spus Paul, luandu-si cheile de la casa dupa ce si-a imbracat paltonul.

"Sigur, Paul," Harry a raspuns, putin plictisit in legatura cu inchiderea localului. "Spune-I matusii Bea ca imi este dor de ea si ca sper sa se insanatoseasca," a adaugat inainte ca Paul sa iasa din localul gol.

"Asa o sa fac, ne vedem maine!" Paul a zambind in timp ce a deschis usa.

"Ne vedem maine," Harry a spus cu o voce calma. Era singur si tot ce voia era sa inchida si sa mearga acasa. Dupa ce a terminat de curatat mesele si s-a schimbat in hainele lui normale, calduroase, a iesit intr-un final in aerul rece. A incuiat localul si s-a plimbat pe trotuar. Privea in pamant, tremurand in timp ce vantul batea mai tare.

S-a oprit dintr-o data, ascultand in liniste doua voci certandu-se.  Cotind, el a vazut doi barbati stand sub un felinar. Fata sa s-a inasprit si doar a continuat sa merga.