• șᴄᴇɴᴀʀɪᴜ •
Puse cutiile de mâncare pe scaunul din dreapta, apoi se așeză la volan încă enervată de Taehyung. După ce că refuzase să mănânce cu el, acesta îi spusese să rămână până când își termină prânzul și deși dorii al refuza și de această dată, nu putu, așa că a fost nevoită să îl privească pe băiat, chiar să îi răspundă câtorva întrebări.
Puse cheia în contact fiind fericită că a avut șansa de a conduce o astfel de mașină. Când mama lui Taehyung îi spuse să ducă mâncarea Sumin era hotărâtă să meargă cu un taxiu, doar că niște chei i-au sărit în ochi pe măsuță, stiind deja că va fii certă de băiat atunci când va afla că tocmai i-a luat una dintre prețioasele mașini.
Înainte de a merge înapoi acasă se hotărâ să mai facă câteva ture cu mașina și poate câteva cumpărături. Fata ducea lipsă de zahăr fiindcă în noua casă, membrii familiei nu consumau decât mâncăruri sănătoase cu mici excepții la sărbători.
Așa că se oprii în fața unui supermarket unde își umplu coșul cu diferite snacksuri, ciocolăți și alte porcări al căror nume nu le știa, dar le iubea aroma.
Urcă înapoi în mașină cu mâinile pline punând pungile pe podea în dreapta sa, ca aceastea să nu se răstoarne la vreo curbă sau frână mai bruscă.
Era bucuroasă că în sfârșit poate merge acasă să se relaxeze poate cu un film sau o carte bună, însă regreta că nu mai putea face câteva ture cu frumoasa mașină a lui Taehyung.
O parcă cu grijă, apoi își luă lucrurile ducându-le în bucătărie, unde îi lasă cutiile de prânz murdare menajerei.- Minyoung!, o strigă o voce subțire, dar prietenoasă. I-au plăcut lui Taehyung al meu rulourile de ou?, întrebă ea zâmbind atât de tare că fata credea într-adevăr zicala " a râde până la urechi".
- Da, mamă-soacră, spusea ea zâmbind cat mai natural. Le-a mâncat cu mare plăcere.
- Mă bucur, spuse ea privind puțin în jur, ochind plasele. Ce sunt acelea?, întrebă zâmbetul său scăzând.
- Niște dulciuri, spuse Sumin mândră. Vreți și dumneavoastră?, întrebă cu ospitalitate.
Doamna Kim o privi puțin pe fată, apoi luă una dintre plase punând-o direct în coșul de gunoi. Sumin nu știu ce să mai spună. Ar fi țipat, dar nu se cuvine să faci asta unui adult, dar dulciurile sale prețioase?! Ce va face ea acum fără ele după ce tânjise zile bune?
- Minyoung, în această casă nu au ce căuta aceste bombe. Vreau ca tu și Taehyung să aveți un copil frumos și sănătos, spuse doamna Kim, punându-și mâinile pe umerii fetei.
Brusc Sumin uitase de dulciurile sale, altceva dându-i un șoc atât de puternic că nici nu o putu auzi pe mama soacră mai departe până când aceasta plecă.
- Ce?, scăpă ea când rămase singură în bucătarie. Copil?, continuă a nega cuvintele pe care le auzise.
Își dădu o palmă mintală, apoi se uită în jurul său, înjurând când nu mai văzu urmă de prețioasele sale dulciuri.
- Ce zi perfectă, își spuse sarcastic, plecând posomorâtă spre cameră.
Scoase din dulap laptopul încercând măcar să se relaxeze cu un film. Se pregăti să intre pe internet, dar un folder îi atrase atenția, așa că dădu click pe acesta. Zâmbi larg imediat după ce citii primul rând. Folderul conținea vechile sale scenarii. Mai exact, 3 scenarii pe care fata le scrisese în timpul facultății. Sumin a fost o fată super inteligentă în adoleșcență, intrând printre primii la Facultatea de Litere, studiind nu doar coreeana ci și franceza, engleza si chineza, putând vorbi fluent toate aceste limbi. Visul său de procuroare decăzuse din zilele de liceu, de aceea renunțase la drept, hotărâtă apoi să scrie scenarii pentru drame, considerându-și propria viață una.
Deschise cel de al treilea fișier derulând până jos, observând că nu mai scrisese la scenariu de luni bune de zile. Oftă lung, spunându-și că și așa nu are ceva mai bun de făcut, așa că ridicându-se din pat se așeză printre sutele de foi ale lui Taehyung, la birou.*
Închise portiera, apoi urcă leneș până în casă, scările. O salută pe mama lui, care îi povestii despre dulciurile soției sale. Se scuză, apoi urcă spre dormitor. Pregătindu-și în minte câteva replici cu care să o batjocorească pe Minyoung. Apropiându-se de aceasta, Taehyung citii câteva rânduri de pe ecranul laptopului, fiind surprins de ceea ce vede.- Țin minte când ai spus că urăști ceea ce face sora ta, spuse el Sumin tresărind de pe scaun. Ai spus că nu înțelegi cum poate scrie atât de mult și nu înțelegi de unde are atâtea idei, continuă băiatul îndreptându-și spatele, văzând privirea agitată a fetei.
Sumin aproape se sugrumă imaginar, neștiind cum de nu l-a auzit pe Taehyung intrând.
- Nu am spus că urăsc să scriu scenarii, încercă ea să se justifice. Scuze că m-am așezat la biroul tău, se presupune a fii o zonă interzisă, doar că am avut niște idei și a trebuit să le scriu înainte să le uit.
În timp ce fata tot vorbi, Taehyung doar o privii, dorindu-și să afle cine este ea cu adevărat. Dacă până acum nu îi păsa nici cât un fir de praf de ea, de acum va vrea să știe cine este această fată ce îl lasă fără cuvinte.
- Nu te îngrijora. Îl poți folosi când scrii, spuse el târându-și picioarele pentru a se schimba în alte haine mai confortabile.
Își terminase toată munca la companie, de aceea era fericit că în sfârșit, după o perioadă îndelungată, va avea și el o duminică liberă.
Întorcându-se în cameră o văzu pe Minyoung scriind de zori. Încercă ai urmări degetele pe tastatură, dar fata tasta mult mai repede decât acesta își putuse imagina.
Coborând la bucătărie, prepară ceai. Luând ceaiul fierbinte, urcă cu mare grijă scările sperând că nu se va arde. Lasă o cană pe colțul biroului, apoi îi zâmbii fetei când aceasta îl privi.- Ai grijă, este fierbinte!, o avertiză apoi plecă.
Își luă telefonul pentru a urmării un film pe care și-l dori să îl vadă la cinema acum o lună, dar nu putuse.
**
Era în jurul orei 2 noaptea când înjură pe mute finalul filmului care nu fusese ceea ce își dori. Când își ridică capul o văzu pe Minyoung dormind cu capul pe tastatura laptopului. Se ridică din pat punând pe umerii fetei o pătură pentru a nu îi fii frig până când aceasta se va trezi de dimineață. Luă ceașca goală de ceai, asigurându-se că nu face prea mare zgomot în timp ce strânge foile din jurul fetei.
-Somn ușor!, îi spuse stingând luminile, pregătindu-se și el de un somn dulce și odihnitor.
《Asta este tot ce am pentru voi săptămâna acesta. Sper că nu sunteți dezamăgiți, dacă sunteți îmi cer iertare》

CITEȘTI
Soție falsă | kth
FanfictionKim Taehyung | fanfiction • Semnând contractul fata tocmai intrase în cea mai dificilă misiune a sa. Acum nu mai era Sumin, ci Minyoung, sora sa geamănă mai mare, nevoită fiind acum să păcălească întreaga lume nu doar cu o căsătorie falsă cu Taehyu...