• ᴘʀɪᴍᴀ ᴢɪ •
Se opri în loc o dată cu Yoongi, strângându-și mâinile între ele din cauza emoțiilor pe care le avea. Yoongi bătu de două ori din picior, încercând să facă simțită prezența lor în cameră.
- Toată lumea, astăzi vreau să vă prezint noul angajat, spuse Yoongi cele 5 persoane din cameră ridicându-se în picioare prinvind-o pe Sumin. Ea este Yo-, adică Kim Minyoung și de astăzi va lucra în echipă de producție, zise făcând aproape o greșeală, uitând că acum ea poartă numele de familie a lui Taehyung.
- Mă bucur să lucrez cu voi, spuse Sumin făcând o mică plecăciune, ceilalți aplaundând forțați de situație.
Yoongi îi zâmbi fetei și după ce o bătu încurajator pe umăr intră în biroul lui Taehyung ce se afla la capătul camerei imense.
Sumin în schimb se așeză la biroul său uitându-se la obiectele ce se aflau pe acesta. Multe instrumente de scris colorate, un telefon fix, un laptop și câteva scenarii ce îi atraseră atenția.- Acestea îmi aparțin?, întrebă uitându-se către șeful de echipă.
- Da, vreau să te duci cu Aairin să le distribuiți castului ales pentru dramă. Vreau să aveți grijă ca actorii să accepte scenariul, spuse el întorcându-se imediat la ceea ce făcea.
Bun, înțelesese ce sunt cu ele, dar acum întrebarea era cine este Aairin. Deși intrase aici de mai bine de 10 minute, nimeni nu se prezentase, ci își văzură de treabă.
- O, fata cea nouă?, o strigă un băiat de pe partea opusă biroului său, zâmbind. Eu sunt Taevin, Aairin este fata din capăt, zise arătând spre ea, la ora 10 ve-ți pleca, ar fi bine să citești unul dintre scenarii ca să știi ce vei prezenta.
- Mulțumesc, spuse ea pregătindu-se să citească scenariul.
- Și pentru că ești nouă, ar fi drăguț dacă ai merge după cafea, îi spuse tot el, făcând-o pe Sumin să își de-a ochi peste cap, băiatul fiind bun cu ea fiindcă dorea ceva de la ea.
Înțelege că este nouă, dar nu crede că a fost angajată ca și persoana responsabilă de cafea. Ar spune ceva, dar nu își va începe prima zi cu un scandal.
- Ce să fie?, întrebă uitându-se la fiecare dintre ei.
- Pentru mine Latte.
- Eu si Yubin vrem cappucino cu vanilie.
- Iar pentru noi expresso.
Sumin își notă mental cererile tuturor, după care plecă, aducându-și aminte că în drum spre companie, nu departe văzuse o cafenea.
*
-Aici este comanda dumneavoastră, îi spuse fata de la casă dându-i cele 8 cafele, după ce hotărâse să cumpere și pentru Yoongi și Taehyung. Plătiți cash sau cu cardul?Sumin îi întinse cardul fetei făcând plata, după care luă cele două suporturi în mâini plecând spre companie. Îi era puțină jenă să meargă pe stradă cu atâtea cafele, însă avea să facă totul bine și îi va arăta lui Taehyung că este silitoare. Partea grea a drumului a fost să scaneze ecusonul la poarta de acces și nu mai spune de chemarea liftului. Lăsă suporturile pe biroul ei, împărțind apoi fiecăruia cafeaua pe care și-o dorise. O lăsă și pe a ei, luând doar cele două Ice Americano-uri pe care le luase pentru Taehyung și Yoongi neștiind ce le place, însă fiind o zi călduroasă se gândi că le-ai prinde mai bine ceva rece, decât cald și asta e ceea ce bea ea de obicei așa că,de ce nu?!
Se apropie îndrăzneață de ușă sub privirile mirate ale celorlalți angajați și bătând o singură dată în ușă intră în birou.
Yoongi și Taehyung se uitară mirați la ea, Yoongi începând să adune foile ce le aveau pe masă întorcându-le pe dos pentru a nu o lăsa pe Sumin să citească ceva.- V-am adus niște cafea, spuse ea lăsând-o pe masă. M-am gândit că v-ar prinde bine.
Yoongi zâmbi, luând o gură din cafea fiindu-i chiar poftă. Sumin zâmbi și ea mulțumită, schimbându-și privirea asupra lui Taehyung care spre deosebire de Yoongi, era cu siguranță supărat.Sumin înghiți în sec, uitând absolut orice cuvânt al limbii coreene când acesta se uită în ochii ei.
- Ți-am spus să stai departe de mine ca să nu atragi atenția și tu dai buzna în birou după o oră de când ești aici?!, spuse Taehyung răstit la ea.
Sumin trase aer adânc în piept și îl privii pe acesta din nou, în ochi. Nu se va mai teme de el și va fi așa cum este Sumin, nu Minyoung.
- Îmi pare rău că m-am gândit la tine și că am vrut să îți fac dimineața mai bună cu o cafea. La naiba și cu ea de atenție, de aia au ochi toți acei neghiobi, lasă-i să vedem cât de bine îi folosesc, spuse ea uimindu-i pe amândoi. Dacă nu mai ai nimic de spus, am plecat. Sper să îți stea în gât cafeaua, spuse ea scoțând limba la el, ieșind la urmă din birou.
Taehyung râse stânjenit, uitând de ce este în stare fata și mai ales că el o sfătuise să fie așa. Yoongi în schimb, crăpa în interiorul său de râs pentru că fata tocmai îl bătuse în vorbe pe Taehyung și mai amuzant pentru el era faptul că nu fusese Minyoung ci Sumin.
- Nu mai râde Yoongi, îi zise acesta stânjenit, hotărât să îi plătească cumva asta fetei.
Yoongi continuă să zambească întorcând înapoi foile pe masă, fiindcă râsul este râs, dar ei sunt la muncă deci trebuie să muncească.
**
- Ya, fata nouă!, strigă șeful de echipă la Sumin imediat ce ea ieșise din birou. Cum îți permiți să intri acolo?
- Umm, pe ușă?, spuse ea sarcastic așezându-se la locul său.
Șeful își dădu ochii peste cap stresat, abținându-se să nu o atace pe fata neastâmpărată.
- De data asta scapi cu un avertisment. Sunt cu ochii pe tine!, îi făcu acesta semne fetei.
- Sigur, cum vreți dumneavoastră, spuse ea luând scenariul în mână pentru a-l citii fiind curioasă ce cuprinde acesta.
Citea de aproximativ o oră, iar primele două episoade ale dramei nu o atrageau deloc. Aceleași clișee clasice dramelor din aceste zile. Nu doar că era prea evidentă povestea, ci și indicațiile și gesturile actorilor erau exagerat descrise.
- Nimic nu mai este original, spuse pentru ea punând pe masă scenariu.
- Fata nouă, să mergem!, o strigă Aairin ce se îndrepta deja spre ușă.
Sumin împachetă rapid schenariile și plecă pe urmele fetei ce avea în jur de 35 de ani era înaltă cu părul blond până la umăr, dar frumușică.
Urcă în mașina acesteia, întrebându-se pe cine va avea să întâlnească ne putând să găsească fișa cu castul pentru a afla, sperând la urmă la câțiva dintre actorii pe care îi apreciază.
CITEȘTI
Soție falsă | kth
FanfictionKim Taehyung | fanfiction • Semnând contractul fata tocmai intrase în cea mai dificilă misiune a sa. Acum nu mai era Sumin, ci Minyoung, sora sa geamănă mai mare, nevoită fiind acum să păcălească întreaga lume nu doar cu o căsătorie falsă cu Taehyu...