Soție falsă | kth

23

• ɢᴜsᴛᴜʟ ᴅᴇ ᴀᴄᴀsᴀ •

Sumin își puse paharul de cafea pe birou, apoi își lasă de o parte geanta și haina. Așezându-se pe scaun se apucă să verifice dacă stau bine cu recuzita pe platou cât și cu programul. Telefonul îi sună brusc, ceea ce o făcu să tresară și să verse cafeaua. Oftând ridică paharul și luându-și telefonul ieșii afară pentru a-i răspunde lui Jin.

- Da, Jin. Spune rapid, sunt la lucru.

- Mama ta a murit pe 18 octombrie, nu?

- Așa este, dar de ce întrebi asta?, spuse ea puțin deranjata de întrebare.

- Am găsit un act de vânzare- cumparare a unei case in Seul pe numele mamei tale. Chestia ciudată este că acesta este înregistrat pe data de 23 octombrie, 5 zile după moartea ei. Și nu doar atât, am găsit și mai multe poze din ziua accidentului, dar sunt mult mai multe decât cele ce se aflau în dosarul poliției.

- Jin ai spus că ești la noi acasă, nu?, întrebă fata cu vocea tremurândă.

-Da.

- Am să ajung și eu acolo într-o oră, caută și vezi ce mai găsești, zise Sumin alergând după haină și geanta în care avea cheile mașinii.

*

Taehyung lăsă de o parte pixul și actele pe care le citea, obosit cât și înfometat, se uită la ceas, apoi spre ușă, gândindu-se că ar fii drăguț să ia prânzul cu Minyoung.

- Taehyung, ai terminat de citit contractul cu Sermli farm?, dădu Yoongi buzna în birou, primind câteva înjurături de la blondul speriat.

- Știu că îți permiți, dar nu știi să ciocăni când intri pe ușă sau măcar anunță-ți cumva intrarea, m-ai speriat de moarte, îi ținu morală băiatului.

Yoongi zâmbi, apoi veni la birou de unde luă contractul.

- Am să încerc să țin minte, zise Yoongi, însă Taehyung era sigur că nu o va face. Ai luat prânzul?, întrebă, sperând că vor ieșii împreună pentru ceva gustos.

- Nu, dar am să ies cu Minyoung, spuse Taehyung pregătit să iasă din birou.

- Minyoung a plecat acum ceva timp. Părea foarte grăbită. O fii pățit ceva?, se întrebă băiatul.

- A plecat? Unde?, spuse oprindu-se în fața ușii.

- De unde să știu eu? Nu sunt eu soțul ei, îi răspunse acesta amuzându-se grav pe seama lui Taehyung. Hai să luăm prânzul. Probabil că s-a dus pe platou să verifice ceva, doar este foarte meticuloasă.

Taehyung privii în gol, și-ar fii dorit ca acesta să îi spună când se întâmplă vreo problemă ca să o poată ajuta.

- Am să o sun să o întreb, după care putem merge să luăm prânzul, anunță blondul căutând deja numărul fetei în agendă.

- Cum vrei tu, zise Yoongi rotindu-și ochii în orbite.

Taehyung sună de 2 ori, de 3, de 4, însă fata nu îi raspundea, iar acest lucru îl îngrijora și mai tare.

- Nu răspunde Yoongi! Ești sigur că este pe platou?, întrebă el nervos.

- Nu știu sigur, am văzut-o fugind spre ieșire, când am încercat să o întreb unde se grăbește, mi-a spus că nu este treaba mea.

- Nu ești deloc de folos, Yoongi, aruncă Taehyung ultimele cuvinte înainte de a ieși din birou pentru a verifica pe platou.

- Mereu spui asta, dar fără mine ai uita cum te cheamă, zise Yoongi dând dezamăgit din cap.

**

Sumin parcă mașina în fața casei. Pășii încet pe aleea ce ducea către intrarea principală. Sumin era uimită de curtea largă ce parcă rămăsese neschimbată. Aceleași flori, iarba verde și statuietele ce deși își pierduseră din culoarea de atunci, încă făceau parte din peisajul din amintirile fetei. Deschise ușa de la intrare, privind în jurul ei. Spre deosebire de exterior, interiorul casei era lipsit de culoare, totul era plin de praf, singurele obiecte de mobilier rămase erau acoperite de cearceafuri albe, iar podeaua era plină de hârtii folosite la împachetatul bunurilor ce fuseseră mutate cu mult timp în urmă.

- Jin?, strigă fata căutându-l cu privirea.

- Sunt în birou, vino aici!, îi răspunse băiatul după ceva timp.

Sumin se grăbi, intrând în camera în care prietenul ei se afla. Jin stătea pe podea citind niște foi, în timp ce în jurul său se aflau teancuri.

- Ce sunt toate astea?, întrebă fata încercând să citească pe una din foile aflate în fața ei.

- Documente pe care tatăl tău le-a uitat. M-am gândit că putem găsi vreun contract sau bilanț care să dovedească că a făcut evaziune și spre surprinderea mea am găsit ceea ce ți-am spus la telefon.

Jin îi întinse o foaie și un stick fetei, în timp ce o privii trist.

- S-ar putea să nu îți placă ceea ce vei vedea și auzii. Uită-te la ele când crezi că vei putea. Acum hai să mergem să mâncăm ceva. Mor de foame, Sumin, se plânse băiatul încercând să schimbe atmosfera.

Sumin se uită gânditoare la obiectele din mâna sa, nici măcar nu își putea imagina ceea ce se poate afla. Ridicându-și privirea pe Jin, aprobă din cap, nici ea nu mâncase astăzi, așa că putea simții pofta de mâncare a lui Jin.

- Să mergem, spuse băiatul punându-și brațul în jurul gâtului fetei zâmbindu-i, chinuit, dar destul de cald cât să îi ofere fetei curaj.

Ieșind amândoi din casă hotărâră să meargă pe jos până la restaurantul pe care îl frecventau foarte des în trecut. Sperând că vor putea avea din nou pe masă feluri de mâncare al căror gust este cel mai bun de pe această planetă, gustul de acasă.