• ᴏʀᴀșᴜʟ ɴᴀᴛᴀʟ •
Îmbrăcată elegant Sumin pășii din nou, după ceva vreme, în biroul tatălui ei. El se afla încă într-o ședință, așa că se așeză pe canapea hotărând să aștepte pentru a vedea ce era atât de urgent de a trebui să se grăbească să plece de acasă și chiar să se învoiască pentru o oră de la programul de pe platou. Butonă telefonul tastându-i lui Taehyung mesaje, hotărând ce vor avea să facă astă seară împreună.
Sumin era încă pe un picior îndoielnic în privința planului făcut de tatăl ei și cum Jin o sfătuise, nu avea să îi spună prea curând lui Taehyung de el, chiar dacă aceasta ține cu adevărat la blond.- Ești deja aici!, spuse domnul Yook așezându-se la birou. L-ai făcut să semneze?
Sumin înghiții în sec gândindu-se la o scuză cât mai plauzibilă astfel încât tatăl ei să nu aibe altfel de bănuieli.
- Nu încă. Prețul actiunilor a scăzut dramatic, am să aștept să rezolve problema după care am să îl fac să semneze, spuse ea venind în fața biroului. Se pare că vei mai avea de așteptat puțin timp, tată.
Domnul Yook aprobă din cap, era foarte clar că nu poate lua acțiunile în faza în care acestea valorează puțin pe piață cât și în cadrul firmei.
- În maxim 3 săptămâni vreau compania Sumin. După ce faci rost de semnătură nu va mai fii nevoie să te prefaci a fii Minyoung. După divorț vom creea un accident în care vom anunța oficial că Minyoung a decedat, astfel Taehyung cât și întreaga lui familie nu vor mai avea nimic de aface cu noi. Mi-am pus toată încrederea în tine Sumin, nu mă dezamăgi, spuse acesta pe un ton amenințător, Sumin aprobând automat din cap.
Îi era frică acum, nu poate crede ce va face cu Minyoung și nu știe ce va face cu ea în viitor. Nu are habar cum va afla cu adevărat ceea ce ascunde tatăl ei, dar știe că va face tot posibilul pentru sora și mama ei.
- Am să plec acum, anunță ea făcând o plecăciune adâncă, plecând imediat.
Coborâ în parcare unde se urcă în mașină. Pierdută în gânduri, nici măcar nu realiză că Taehyung îi trimisese nu doar mesaje, ci o și sunase de câteva ori. Cu lacrimi în ochi pornii motorul mașinii accelerând către locul unde aveau loc astăzi filmările.
*
Jin se întoarse în orașul lor natal, unde alături de Minyoung și Sumin, își pierdură fiecare secundă din timpul lor liber împreună. Admiră mirat locurile ce păreau neschimbate, doar pustiite de lipsa copiilor și a adulților de pe acele vremuri. Trecu pe lângă foișorul de lângă nuc, unde se jucau în zilele călduroase, apoi cu pași ușori se îndreptă către fosta casă unde gemenele locuiau. Astăzi venise pentru a căuta ceva ce ar putea să îi ajute în dezlegarea misterului. Spera că printre lucrurile rămase aici să fie vreun document, o poza sau orice altceva. Forță ușa de la intrare pășind într-un hol mic, a cărui podea scârțâia la fiecare pas. Zâmbi când pe podea văzu o ramă cu o poză de familie. O privii lung pe doamna Yook aducându-și aminte cum aceasta obișnuia să le zâmbească, să le facă dulciuri și uneori să îi salveze de problemele cu vecinii.- Îmi pare rău!, spuse Jin. Nu am putut să o protejez pe Minyoung, am dat-o în bară, iar acum îmi este foarte frică ca nu cumva Sumin să dispară și ea de lângă mine.
Trăgând aer adânc în piept, Jin se culese cu firea, nu venise aici să plângă.
Își șterse lacrimile și urcă la etaj unde domnul Yook nu îi lăsa niciodată să intre. Apasă pe mânerul ușii pășind într-o cameră prăfuită, însă plină de hârtii aruncate în toate colțurile camerei. Jin se aplecă luând în mână prima foaie care îi sării în ochi.- Ce este asta?, întrebă holbându-se la foaia ștearsă, dar de pe care puteai citii câteva cuvinte. Inutil, își spuse aruncând-o înapoi pe podea.
Oftând se așeză pe vine apucându-se să verifice fiecare foaie și foiță de pe podea.
**
Sumin se întoarse acasă extenuată după o altă zi lungă de filmări, avându-l iarăși pe cap pe Hoseok ce a stresat-o ca de obicei cu glumele sale. Își aruncă lucrurile și hainele pe pat, cât și pe ea. Răsuflă ușurată că în sfârșit se poate odihnii, mâine având o zi liberă de la platou, putând să se întoarcă în birou unde nu avea să facă prea multe. Își scoase telefonul din buzunar pentru a se uita la ceas, însă mesajele și apelurile o șocaseră. Uitase cu totul de Taehyung, cât și de ieșirea lor în oraș. Apasă pe apelare sperând că băiatul nu ajunsese deja la restaurant.
- Taehyung? Îmi pare rău, nu ai vrea să amânăm întâlnirea?
- Ce s-a întâmplat?, întrebă băiatul speriat. Minyoung ești ok? Unde ești?
- Sunt doar obosită de astăzi, nu am pățit nimic. Am să te astept acasă, îi zise fată încercând să-l liniștească.
- Am să vin direct acasă, îi zise băiatul.
Sumin aprobă, luându-și la revedere de la Taehyung sperând că acesta va ajunge cât mai rapid acasă, simțind nevoia să-l îmbrățișeze, pentru a se putea liniștii.
Cât îl asteaptă, Sumin hotărâ să își facă un duș, pentru a se putea răcorii puțin de tensiunea ce o simțea în corp.Taehyung nu știe când ajunse atât de rapid, însă cum se văzu în fața intrării, alergă scările până la etaj intrând în cameră.
- Minyoung?, o strigă pe fată, auzind la urmă dușul dându-și seama unde este aceasta.
Își puse de o parte geanta, sacoul și cravata, iar atunci când fata ieșii din duș o prinse într-o îmbrățișare lungă. Cu grijă îi oferii un sărut pe buze, urmând alte câteva pe gât si claviculă băiatul neputând să se abțină.
- Am alungat toată oboseala?, întrebă el glumeț, Sumin negând.
- Nu încă, îi spuse fata, inițiând un sărut lung și senzual.
Cei doi începură un război pentru dominanță, săruturile devenind din ce în ce mai multe, mai flămânde ce îi lasă fără suflări, respirațiile celor doi fiind din ce în ce mai dese și mai zgomotoase.
Taehyung hotărâ să treacă cât mai departe, astfel o ridică pe fată, ducând-o până în pat, unde se puse deasupra acesteia, hotărând să îi arate cât de mult o iubește și mai ales, ce mare greșeală ar face să nu îi spună asta.- Te iubesc!, îi spuse blondul, Sumin zâmbind.
- Și eu!

CITEȘTI
Soție falsă | kth
FanfictionKim Taehyung | fanfiction • Semnând contractul fata tocmai intrase în cea mai dificilă misiune a sa. Acum nu mai era Sumin, ci Minyoung, sora sa geamănă mai mare, nevoită fiind acum să păcălească întreaga lume nu doar cu o căsătorie falsă cu Taehyu...