Soție falsă | kth

24

• ᴇsᴛᴇ ɢʀᴇᴜ ᴘᴇɴᴛʀᴜ ᴍɪɴᴇ •

Bucuroși că proprietara restaurantului îi recunoscuse, ambii plecară cu burțile pline, femeia având grijă ca ei să mănânce cât mai mult și cât mai bine.
Sumin hotărâse să plece prima, aducându-și aminte că fugise din timpul programului fără a anunța pe nimeni și în plus îl mai și fentase pe Yoongi care i-ar putea face probleme dacă o pârăște tatălui ei.

-Am să te sun mai târziu, dacă te întorci până diseară am să trec pe la tine. Aș prefera să văd ce mi-ai dat cu tine, spuse fata știi că dacă el va fii lângă ea, se va simți mult mai puternică, indiferent de ceea ce avea să înfrunte.

- Am să fac tot posibilul să ajung până diseară. O să mă mai uit puțin printre foile din casă, vreau să mă asigur că nu am ratat nimic, îi zâmbi Jin punându-și mâna pe părul fetei, mângâindu-i-l. Stai fără griji, eu mă descurc, tu concentrează-te pe tatăl tău și pe Taehyung ca să nu te prindă.

Sumin îi zâmbi, aprobând din cap ca un copilaș mic. Luându-și rămas bun, fata plecă spre Seoul unde avea să își termine programul de lucru pe platou.

*

Oprii mașina cât mai aproape de platou și coborând furios o caută din priviri pe fată. Înjură doar pentru el, continuând să alerge de colo colo în căutarea ei, însă fără speranță, fata nu era de găsit. Scoase telefonul și pentru a zecea oară o sună pe fată.

- Da, Taehyun?, răspunse fata calmă, ne știind că acest o mai sunase. S-a întâmplat ceva la sediu, să vin acolo?

- Sunt pe platou, unde eşti? Te caut de ceva vreme!, spuse băiatul cu ton ridicat. Te-am sunat de zece ori.

- Am plecat să cumpăr ceva pentru recuzită. Este nevoie urgent până diseară, așa că a trebuit să mă grăbesc. Scuze, nu am vrut să te îngrijorez.

- Unde ești acum? Să vin după tine?, întrebă Taehyung mult mai calm știind că fata este bine.

- Nu, sunt cu mașina în drum spre platou. Am să ajung în jumătate de oră dacă nu este aglomerație la intrarea în oraș, îl calmă Sumin, rugându-se să plece, pentru că ea nu avea nici un obiect de recuzită cu ea.

- Am să te aștept aici. Condu cu atenție!

- Nu-i nevoie să mă aștepți. Taehyung ești directorul ar trebui să fii la sediu și să te ocupi de lucrurile importante. Noi putem discuta acasă, îl mustră fata, încercând să-și scape în același timp pielea.

- Am să te ascult asta pentru că ai dreptate, spuse el știind că lăsase câteva chestiuni importante baltă la birou. Ne vedem mai târziu,te iubesc.

La declarația băiatului fata roșii și nu știa de ce, când mai auzise aceste cuvinte de la el cu o seară în urmă.

- Și eu. Îți mulțumesc, că aștepți!, spuse ea, închizând rapid apelul băiatului.

Conducând cu grijă băiatul se întoarse în birou unde Yoongi citea de zori. Închise ușa în urma sa, lăsându-și sacoul în cuier.

- Ai găsit-o?, întrebă șatenul fără a-și ridica ochii din foi.

- Da, zise așezându-se la birou reluându-și activitatea. Plecase din oraș pentru a cumpăra un obiect de recuzită ce lipsea.

Yoongi chicotii fals, apoi se ridică punându-i pe birou foile pe care le citea.

- Nici nu mă miră, zise el. Alergi după un necunoscut și nu știi când te vei scufunda, Taehyung, continuă făcând schimb de priviri cu  blondul. Am terminat de citit contractul, pare bine, îl citești și tu încă o dată sau îl semnezi direct, faci cum vrei.

Taehyung își încruntă sprâncenele, nu înțelegea ce-i cu atitudinea asta pe Yoongi. Bănui că poate este supărat că nu au mâncat împreună sau poate că se simte înlocuit de Minyoung. Și totuși, băiatul pare a știi ceva de care el este neștiutor, iar asta îl face curios despre ceea ce prietenul său ascunde.

- Am să ies după niște copii ale programului pentru filmări, trebuie să stabilim data difuzării primului episod, spuse Yoongi făcându-se nevăzut.

- Ciudatu-le, strigă Taehyung după el. Mereu trebuie să ai tu ultimul cuvânt, reproșă ca un copil, însă la urmă chicotii, șatenul părându-i-se adorabil.

**

Sumin strânse tot ce trebuia de pe platou, așa că după ce termină trebui să mai rămână pentru a nota progresul zilei de astăzi, iar asta nu dura deloc puțin, uneori fata rămânea și câte 2 ore pentru a face aceste notițe.
Obosită, își dădu părul după urechi, continuând să noteze pe o măsuță mică din camera de așteptare. Se concentră cât de tare putu pe ceea ce avea de făcut, însă ceea ce îi dăduse Jin îi dădea fiori reci, nu știa la ce să se aștepte, nu știa ce să-și imagineze.

- Iar ești aici, spuse scurt, calm și cu părere de rău Hoseok punând pe masă lângă fata o pungă cu cafea și câteva sandwich-uri. Nu ți se pare greu să faci asta mereu?, întrebă el luând loc pe un scaun apropiat fetei, punându-și capul pe masă, hotărât să o privească pe fată și la nevoie să o ajute.

- Sunt obosită Hoseok, nu mă pot certa cu tine acum. Poți lua astea și pleca? Te rog!, zise ea privindu-l extenuată.

- Mănâncă astea, ai nevoie. Dacă prezența mea este cea care te deranjează atunci am să plec, spuse ridicându-se sub privirea fetei. Eu doar m-am îngrijorat pentru tine.

Hoseok plecă, lăsând-o pe Sumin cu un sentiment de părere de rău, nu a știut că băiatul căutase să o ajute, iar ea îl zgornise ca pe un cățel.

- De ce totul merge atât de prost?, se întrebă ea înghițind în sec. De ce sunt singură, de ce este totul atât de greu pentru mine?, strigă începând să plângă, gândindu-se cât de diferită este viața ei, de cea pe care și-o dorise. Încerc din greu, mă lupt cu totul și totuși nu avansez deloc, se complectă, lăsând cât mai multe lacrimi să îi inunde chipul ce odată era blând, mai mereu zambăreț spre deosebire de acum, fata se schimbase drastic.