Aleasa (Volumul II)

Capitolul 8

Am fost trezita din starea de semiadormire de vocea lui Kyle, care a injurat. De cand ma tot plimba pe toate strazile laturalnice, mi s-au incalcit gandurile in cap si nu facusem altceva decat sa privesc in gol, fara a vedea ceva in realitate.

Sunt singura ca o face dinadins ca sa imi incurce mie mintea, pentru ca am impresia ca merge doar prin locuri aproape pustii. Nici o alta masina nu mai merge pe aici... E foarte straniu traseul sau ca sa fie doar o parere...
Ma facusem cat mai mica pe locul meu, dupa ce a urlat la mine. Nu scosesem nici macar un sunet de teama sa nu ma loveasca iarasi. Mi-e extrem de frica de el...

Accelerase brusc, abia atunci revenindu-mi cu picioarele pe pamant. Am inghitit in sec. Ce l-o fi apucat deodata? Dupa ce ca a injurat, a mai si bagat masina in viteza, tot privind spre oglinda retrovizoare.... M-am uitat si eu din reflex, iar un mare zambet incarcat de speranta mi-a invadat chipul. O alta masina neagra, extrem de cunoscuta mie, se afla in spatele nostru. Ar putea fi Adam? m-am intrebat, nadajduind sa fiu salvata, iarasi, din problemele in care tot ajung de la o vreme incoace. Dar un beculet mi s-a aprins in creier imediat. Dar daca e altcineva? Ar putea fi oricine din tot grupul lor... Sau chiar seful.... Mi s-a oprit un nod in gat la acest gand.

Doamne! Ce nervos este! m-am infiorat. Si ce viteza!!!! am urlat in sinea mea. Inima din piept a inceput sa imi bata nebuneste si nu stiam de ce. Poate o fi fost din cauza fricii de persoana de langa mine... Poate o fi fost din cauza vitezei.... Poate o fi fost din cauza faptului ca nu aveam nici cea mai vaga idee despre cine ar putea fi in masina din spatele nostru, care se pare ca ne urmareste.....

Voiam sa il rog sa incetineasca, dar nu stiam cum ar reactiona, mai ales ca un alt automobil este pe urmele noastre. De parca mi-ar fi citit gandurile, a apasat si mai mult pe acceleratie. Am scancit incet. Doar a expirat nervos aerul din plamani, ignorandu-ma. Nu puteam sa nu observ ca si celalalt a accelerat. Imi venea sa tip! Ma simt ca la o intrecere de ticniti! E mult prea mult pentru mine! Ajunsi intr-o intersectie, a intors masina, fara a incetini cat de putin.

- Nu! am tipat, simtind ca masina aproape isi pierde din echilibru si derapeaza. Te rog, opr......

- Taci. mi-a zis pe un ton aproape neauzit, dar parea ca ma avertizeaza.

Am inghitit in sec. E chiar nebun!... O sa murim amandoi din cauza unui dement. De fapt: a doi... luandul in considerare si pe cel din spate.... A mai insistat pe aceleratie si chiar parea ca nu-l deranjeaza deloc faptul ca acul vitezei ajungea la 200 km/h. Mi-am inchis ochii, rugandu-ma la Dumnezeu sa ma scape din asta cu viata. L-am auzit maraind ca un animal fioros, dar nu am reactionat cu nimic. E absolut absurd sa il mai rog... Ma infioara gandul ca atat de nervos este in stare sa conduca in viteza asta...

Dupa o vreme si multe alte ocolisuri ale orasului, am simtit ca incetineste usor, iar asta nu a putut decat sa ma bucure. Totusi, nu am deschis ochii decat atunci cand am avut forta necesara pentru asta, abia dupa ce a oprit de tot. Am simtit imediat o puternica durere de cap, avand in vedere ca imi tinusem ochii strans inchisi pentru mai mult de 15 minute. Cred...

Am inspirat adanc, dupa o lunga perioada in care nici aerul nu mai puteam sa mi-l preiau din jur. Am clipit de mai multe ori pana mi-am dat seama ca sunt intr-un loc intunecat, in care nu se vedea nici cea mai mica raza de lumina. Se zarea vag doar umbra lui Kyle, fiind luminata de cifrele si semnele lucitoare de la bordul masinii. Am privit in jurul meu, in speranta sa gasesc si cea mai neinsemnata cale de scapare, in caz ca am sanse.

- Credeai ca o sa te salveze? a spus brusc, distrugand linistea ce devenea deja mult prea apasatoare si facandu-ma pe mine sa tresar. Sterge-ti gandul... mi-a zis, luandu-ma in ras. Nu ai tu norocul asta....