Aleasa (Volumul II)

Capitolul 52

Am inghitit in sec, nestiind ce sa fac. Nu puteam spune ca imi mai era frica. Ma obisnuisem demult cu gandul ca o sa se ajunga la asta. Ceea ce simteam era, de fapt, o dorinta ca cel sau cei de dupa usa sa nu o poata deschide, dat fiind ca era deja incuiata. Nu m-am miscat din loc, privind pierduta spre usa. Doar asteptam. Ce rost mai avea sa ma ascund? Celalalt a incercat inca o data sa traga de usa, dar nu a reusit. Mi-a inghetat sangele in vene cand am auzit o voce joasa si ragusita:

- Lunna, deschide...

Nu e posibil!... Imediat am sarit din pat si m-am dus spre usa. Fir-ar!... Am inghitit in sec, uitandu-ma neajutorata spre ea, de parca nu stiam cum sa o deschid. Nu voiam sa o fac. De ce ai venit?... Te rog... Pleaca... l-am implorat in gand, nedorind sa imi simta prezenta. Lasa-ma in pace!... am inspirat adanc. Nu trebuie sa fac zgomot... Mi-am ingropat fața in palme si m-am intors la patul meu, refuzand sa ii deschid usa sau sa ii spun vreun cuvant. Cum a intrat? Nu pot sa imi explic... Stiu sigur ca am incuiat toate usile, am inchis toate ferestrele, horn la casa nu am in caz ca vrea sa faca pe Mos Craciun... Nu mai inteleg nimic...

Am putut auzi un clinchet slab, apoi vocea lui care a injurat. Parca ar fi niste chei... Dar nu e posibil... Inca nu ma miscam. Stateam intinsa pe spate pe pat, obosita si deznadajduita. Fir-ar! Am oftat adanc atunci cand am auzit ca a descuiat usa si a intrat.

Calmeaza-te, Lunna... Ignora-l... m-am impus, pentru ca nu voiam sa ma enervez. Daca ma enervam, urma sa țip. Daca țipam, ma auzeau vecinii. Daca ma auzeau vecinii, imi era indiferent. Si asa ma considerau o ființă inexistenta pe lumea asta... Mai ales dupa ce am disparut.... Doar nu voiam sa ma enervez. Nu mai aveam forta sa rezist.

Chiar daca imi tineam ochii inchisi, am simtit ca s-a apropiat greoi de patul meu si s-a asezat alaturi de mine. Imediat, am simtit miros de bautura si tigara. Ma dezgusta...

- Am venit! a spus, lungind ultima silaba ca un copil, iar din tonul sau am simtit ca era cu gura pana la urechi.

- Ce cauti aici? l-am intrebat rece, refuzand in continuare sa imi deschid ochii.

- Am venit la tine. mi-a raspuns incercand sa se apropie, dar l-am respins. De ce nu raspunzi la telefon?a intrebat ca un copil ce a fost pedepsit.

Am inspirat adanc. Calm...

- Dormeam. am raspuns simplu, deschizand ochii si infruntand raul.

A facut o scurta pauza, in care probabil a meditat la ce i-am spus.

- Se pare ca nu dormeai cand ai trimis mesajul... a zis oarecum vinovat, tinandu-si mainile in poala si privind in pamant.

M-a prins.

- Se pare ca mi-ai stricat somnul... am raspuns la fel de rece, continuand sa ma uit la el dur. Sunt cumva la interogatoriu? am vorbit cu atata silă, ca nici eu nu ma recunosteam. Te-am intrebat eu prima. Ce cauti aici? am accentuat fiecare cuvant in parte.