Aleasa (Volumul II)

Capitolul 54

Mi-a lipsit mai mult decat as fi crezut... am gandit, inspirand adanc parfumul sau atat de bine cunoscut. Nu voiam sa il eliberez din imbratisare nici atunci cand am ajuns in fața casei mele. O liniste atat de profunda era in inima mea la gandul ca Sam sau Kyle nu ma mai cautau zilele astea, iar Adam era aici cu mine. Ma saturasem sa mai fug. Voiam sa dureze vesnic starea mea de calm. Totusi, era imposibil sa se intample asta. Eram constienta, dar ma bucuram din plin de moment.

Faptul ca Adam a ras, m-a rapit din meditatii, iar asta m-a facut sa tresar. Am cedat si am coborat cu greu de pe motor. Facandu-i semn lui Adam sa vina in casa. S-a supus, pastrandu-si pe chip zambetul larg. L-am asteptat, cazand iarasi pe ganduri, si mare mi-a fost mirarea, cand m-a luat de mana protectiv si m-a privit direct in ochi.

- S-a intamplat ceva? m-am trezit intrebata.

- Nu. am vorbit, dar am sunat mai incet decat o soapta. Doar ca... Inca nu constientizez daca e un vis sau e realitate... am recunoscut.

A inspirat adanc.

- E realitate. a spus, continuand sa ma priveasca lung pret de cateva secunde. De ce iti faci griji? m-a intrebat de parca mi-ar fi citit gandurile.

- Ce se va intampla daca ma trezesc peste cateva secunde si imi dau seama ca sunt prinsa de Sam pentru ultima data? Ca sunt fix in momentul in care el... am inghitit in sec, nereusind sa spun cuvantele pe care intentionam sa le spun. O sa imi faca felul... am soptit.

Chiar daca nu erau aceleasi cuvinte, sensul era acelasi, iar impactul lor era la fel de puternic.

- Peste cateva secunde, nu se va intampla... a spus oarecum retinut. Dar... Peste cateva zile... a facut o scurta pauza. Nu as paria prea mult pe asta... a oftat de parca s-ar fi blestemat pe sine insusi. Orice s-ar intampla, eu o sa fi mereu acolo, cu tine. Promit.

Vorbele lui nu m-au linistit deloc, ba chiar mi-au provocat o alta serie de ganduri, care mai de care. M-a indemnat sa merg, inca, tinandu-ma de mana, iar eu mi-am lasat capul pe umarul sau cu mintea in toate partile. Sam chiar nu o sa ne lase niciodata in pace... am inspirat adanc, alungandu-mi tot pesimismul din minte. Chiar si asa, nu imi venea sa cred. Nu eram obisnuita sa am parte de atata liniste. Ultimele saptamani au fost atat de incarcate, ca nu ma mai oboseam sa sper la asta. Iar acum era realitate? Mi se parea imposibil. Doar daca... imi era teama sa termin gandul. Daca asta e linistea dinaintea furtunii?

Eram intr-o stare atat de ciudata. Atatea ganduri mi se invarteau prin minte. Ma lua cu plans si nu stiam de ce. Poate era din cauza faptului ca imi era frica de ce ar putea sa se intample in continuare... Poate nu eram obisnuita cu pacea... Poate ca ma saturasem de Sam mai mult decat as fi crezut... Poate ca doar ma bucuram ca m-am impacat cu Adam... Poate eram prea incantata de calmul ce ma lovise brusc... Poate doar din cauza faptului ca stiam ca nimic nu o sa se mai imbunatateasca in viata mea, care poate fi mai scurta decat as spera... Poate doar am clacat... Poate... Poate... Poate.... Erau atatea posibilitati, dar eu nu stiam care din ele era adevarata. Sau poate ca erau toate impreuna...

Nici nu mi-am dat seama cand stateam deja in casa pe un scaun in bucatarie, iar Adam disparuse. M-am ridicat brusc sa il caut. Parca venise cu mine... am gandit, repezindu-ma spre usa, dar nu pentru mult timp, ca ma ciocnisem de el in fuga mea.

- Unde fugi? m-a intrebat ironic.

- Am crezut ca ai plecat. am spus, imbratisandu-l strans.

Nu a asteptat rugat, ci a facut acelasi lucru. Aveam nevoie de afectiune si el era singurul care putea sa mi-o dea.