Aleasa (Volumul II)

Capitolul 42

- Dar ti-am zis deja ca m-am lovit de un stalp! am insistat eu spre barbatul de varsta a doua ce nu voia sa imi creada minciuna.

Ma privea sever, in timp ce spera ca Adam sa il ajute.

- Si cum explici tu ca te-ai lovit la cap de stalpul acela? m-a intrebat neinduplecat.

Am inspirat adanc, incercand sa imi calmez nervozitatea din voce.

- Ti-am mai spus. Nu era iluminata strada si mi-am pierdut directia. am explicat, rugandu-ma la toti sfintii sa cedeze.

Adam nu spunea nimic. L-am rugat sa ma lase pe mine sa ma descurc cu tata. Nu de alta, dar daca ar incepe fiecare sa minta pe partea lui, am putea porni in directii diferite.

- Și... Ce cautai tu - Doamne iarta-ma! - pe strazi neiluminate la ora patru dimineata? a lovit cu pumnul in masa.

- Nu era ora patru... Era două... am spus, lasand capul in pamant.

Tata a continuat sa ma priveasca rigid. M-am rezemat de masa din bucatarie, in timp ce cei doi stateau pe scaune in fața mea.

- Si asta ar trebui sa ma bucure, nu? a intrebat sarcastic. Era la fel de intuneric... a explicat. Adam! a cerut ajutorul. Tu crezi ca e adevarata povestea asta?

Adam a ridicat din umeri.

- Eu nu pot sa va spun daca e adevarat sau nu, pentru ca nu am fost de față. Dar... Ar putea fi posibil... a spus, dorind sa il convinga pe tata. Luminile stradale sunt cam rare prin oras...

Tata a oftat exasperat. Eram noi impotriva lui.

- Atunci... Nu inteleg de ce ai iesit! s-a intors catre mine.

- Am vrut sa iau o gura de aer. am repetat pentru a mia oara.

A inspirat adanc.

- Ai fi putut sa deschizi geamul. mi-a trantit-o.

Nu m-am putut abtine si mi-am dat ochii peste cap. E atat de... Acum am inteles de ce a fost o idee proasta sa ies, dar el nu stie si nici nu e nevoie sa afle. Am inteles, pentru ca am fost la un pas de moarte... Sau... Aproape moarte, daca ma gandesc la spusele lui Adam cum ca "a vrut doar sa ne sperie"... Nu stiu daca e adevarat sau nu... m-am uitat in jos, cazand si mai mult pe ganduri.

- In acest fel l-ai fi scutit si pe Adam de a te cauta. a argumentat.

Ultimele cuvinte m-au lovit ca o sageata. Nu eu l-am pus pe Adam sa ma caute! aproape ca i-am urlat in față. Adam l-a privit stramb, dar el nu a observat. Cred ca a bagat si vreun comentariu in sinea lui. Tata era mult prea ocupat sa ma exaspereze pe mine.

- Nu e acelasi lucru. am spus nepasatoare, incercand sa evit subiectul pe care tocmai l-a deschis.

M-am uitat la ceasul de pe perete. E deja ora patru? La naiba! Cand a trecut timpul?...

- Ai fi putut sa astepti pana dimineata ca sa iei gura aia de aer. a mai adaugat.

Am inspirat adanc. Nu mai scap curand de discutia asta... Trebuie sa cedez...