Aleasa (Volumul II)

Capitolul 56

- S-a întâmplat ceva? am întrebat ușor speriată de îngrijorarea ce o zărisem pe chipul său.

A închis preț de câteva clipe ochii, probabil pentru a se blestema în sinea sa, și a lasat telefonul sa alunece în buzunarul blugilor.

- Nimic, Ev.

A luat grabit tricoul de pe pat și l-a imbracat, evitând să se uite spre mine.

- Nu te cred. am mormăit nemultumită.

Știam că mă minte. Tonul vocii îl trăda. Dar a venit să mă îmbrățișeze. L-am îmbrățișat și eu la rândul meu.

- Nu-i nimic, Ev... a repetat. Doar am sunat la sushi și au zis că nu fac livrări.

Am putut observa că și pe el îl amuza ușor minciuna asta, dar nu am spus nimic. Nu imi plăcea să fiu supărată. Am înghițit în sec și nu m-am obosit să mă mai gândesc la asta. Daca ai lăsa orgoliul, totul ar fi mult mai ușor pentru amândoi în lupta cu Sam. mi-a repetat vocea lui Dean în minte.

- Nu îți face griji, Ev. Nu e nimic grav. Sun în altă parte. a spus, mângâindu-mă liniștitor pe spate.

Am dat aprobator din cap, acceptând ideea că Adam nu vrea să îmi spună adevărul. Nu îi place să vorbească despre el... am auzit fraza asta în nenumărate rânduri, așa că mi-am spus că nu ar avea rost să insist.

- Știi că poți să îmi spui orice, nu? am mormait, privindu-l cu încredere.

- Știu. mi-a raspuns, iar eu l-am prins într-un sărut scurt.

A zâmbit cel mai probabil fără să vrea. A ridicat telefonul, începând să formeze un număr, dar s-a oprit cu degetul pe ecran.

- Vrei să ieșim undeva? m-au surprins brusc cuvintele sale total neașteptate.

- Poftim? Unde? am întrebat confuză.

A râs ironic.

- Oriunde în lumea asta! mi-a raspuns cu zambetul larg ce îi era caracteristic.

Mă topeam de fiecare dată când și-l afișa. Fără să vreau am început și eu să rânjesc de parcă aș fi fost nebună. Niciunul dintre noi nu spunea o vorbă, amândoi priveam unul la altul cu toți dinții la vedere.

- Haide! mi-a spus, făcându-mi cu ochiul, și și-a întins mâna spre mine, de parcă m-ar fi îndemnat să îl urmez. 

- Ok. am cedat și l-am luat de mână. Dar... am ezitat. Dacă apare Sam?

Zâmbetul uriaș de pe chipul său s-a făcut nevăzut. A oftat plictisit, rotindu-și ochii prin toată camera.

- Liniștește-te, Ev! a spus pe un ton ce mă implora. O să fie totul în regulă. m-a lămurit. Sunt cu tine, ok? a intrebat, împletindu-și degetele cu ale mele și aplecându-și fața spre mine.

Am aprobat pur și simplu din cap și mi-am lipit buzele de ale sale, cu toate că eram conștientă că Sam va veni mult mai pregătit să ne prindă. Data trecută ne-a prins separați, dar sigur nu o să aștepte o altă ocazie în care vom mai fi astfel. Armata sa e mare, ar putea să vină cu mai mulți băieți și să ne imobilizeze ușor. Nu cred că va mai aștepta să ne ucidă cum îi place lui. Am observat că adoră să mă chinuie cu starea aceea de așteptare, de tensiune, să își bată pur și simplu joc de mine de fiecare dată. Când mă privește cu ochii aceia de gheață, înjosindu-mă cu vorbe ce mă fac să mă simt incapabilă de a face ceva, am impresia că nu mai am nici o cale de scăpare, iar fiorii groazei mă paralizează. Nici nu mai înțeleg cum am avut curajul să fug de atâtea ori din ghearele lui. Cum reușește Adam să fie atât de calm în legătură cu asta? Măcar se gândește la posibilitatea asta? Eu nu pot să fiu atât de liniștită... Mi-e teamă... Ba nu, asta e prea puțin spus. Sunt terifiată...