HADÈS.

Sărută-mă;Capitolul doi.

"Sărută-mă."

Acum aveam un motiv în plus să-l consider antipatic, întreaga școala a fost prezentă în curtea școlii fiind martorii umilinței mele. Devenisem bârfa principală care circula prin liceu și toate astea se datorau unui gest neintenționat. Mă simțeam strivită sub tocul cizmei lui gustând o batjocură care nu mi se cuvenea.

- Ești bine?..

Chrissy se repede să intre în sală, respirând agitat și scurându-i-se dâre de apă din creștetul capului.

Hainele ei erau umede și privirea îi arbora a îngrijorare.

- Sunt în regulă, mă schimb și ies.

Îmi descopăr capul pe după dulap și părul mi se revarsă în josul umărului.

- Eu nu știu cum s-a întâmplat asta, am pierdut firul întâmplărilor..

Își închide pleapele și se trântește cu fundul pe banca masivă din lemn, încearcă să se tempereze pentru a nu izbucni în plâns.

- O să uit ce s-a întâmplat, a fost doar o zi proastă.

Îmi înghit lacrimile după ce mi-am netezit fiecare bucată de piele umedă cu prosopul.

- Sper să trecem peste repede de întâmplarea asta.

Șoptește oftând înfrântă și cu spaimă în glas.

Probabil se gândea că noi o să uităm, dar colegii noștri vor găsi mereu o pricină de batjocură în ce mi se întâmplase și mereu o să-mi amintească.

- Crezi că o să-și ceară scuze?

Inspiră greoi aerul și parcă își înfrânează credibilitatea vorbelor.

- Nici nu am nevoie să-și ceară scuze, cum ar putea schimba niște cuvinte cursul a ceea ce s-a întâmplat deja?

Pufnesc indignată și îmi trag peste cap hanoracul care mi se mulează pe piele, căzând mai apoi în valuri de material peste coapsele mele.

- Ai dreptate.

Rostește năucită sprijinându-și capul de unul dintre dulapurile amplasate în șir.

Într-un final reușesc să-mi schimb hainele și pe cele umede și murdare de nămol, le introduc în dulap privind cum fire de apă se scurg în urma lor și împânzesc podeaua.

- Plecăm acasă?

O durere atroce mă străfulgeră când fragmente din ceea ce s-a întâmplat mai devreme, se recompun în mintea mea.

- Oricum nu mai putem intra la oră.

Îmi verific ceasul și îmi bat buzele într-un oftat zgomotos.

- După ce ți s-a întâmplat, ar fi mai bine să pleci acasă.

Se ridică și îmi mângâie brațul cu mișcări circulare.

- Ai dreptate.

Totul este vraiște în mintea mea și inima mi se scufundă de fiecare dată când îmi dădeam voie să-mi amintesc ce s-a întâmplat.