HADÈS.

●Capitolul 17; Rugăciunea.

"Te rugai pentru mine?"

Simțeam că nu mai am aer în plămâni fără el, că el e tot ce inspir și expir, dar cum era posibil să iubești ceva ce nu ți-e egal?

Știam că doar în noaptea asta o să fie Hadès el însuși, mâine inevitabil revenea la reputație și la stările lui obișnuite. Mă temeam că din nou o să-mi facă rău, dar n-o făcuse deja suficient de mult?

Ba da, o făcuse. Mai devreme îmi sfâșiase inima, o călcase în picioare pentru statutul social, deși realitatea m-a convins că sunt a lui când cearșeafurile lui m-au învelit sub aroma lui de parfum bărbătesc.

Stăteam întinsă pe pat în timp ce capul mi se odihnea pe pieptul lui și tălpile picioarelor îmi erau gâdilate de cearșeaful de saten, respirația lui umplea camera și bătăile inimii lui constante se auzea în timpanele mele, liniștit, apoi într-o notă accentuată. Eram îmbrăcată în una din cămășile lui mult prea uzate, mirosul pielii sale în combinație cu parfumul bărbătesc plin de tărie, se înălța la nasul meu și îmi invada căile respiratorii. Cămașa îmi depășea coapsele dezvelite și îmi atingea pielea firav, degetele lui lungi se încâlciseră în părul meu și tot ce îmi trecea acum prin minte, era posibilitatea că acest moment se va diminua și din nou îmi va face rău.

Acel băiat Jo îmi apăsa conștiința, era pretutindeni în mintea mea și mă făcea să mă simt vinovată fiindcă știam ceea ce i s-a întâmplat, dar îmi țineam gura.

Cu ce îi greșise atât de mult? de fapt nici nu cred că îi greșise, a câlcat strâmb în fața lui și el a considerat că merită o pedeapsă. Cum puteam eu să-l determin să fie bun când el era răul însuși?

Tata îmi zicea să mă rog atunci când îmi este frică, dar cum puteam eu să mai fac acest lucru din moment ce eu iubeam persoana care îmi provoca teama? aș fi vrut să-i știu răspunsul tatei la întrebarea asta. M-am lăsat plăpândă să alunec în colțul patului așezându-mă mai apoi în genunchi, mi-am împreunat mâinile și mi-am închis ochii înfiorată începând să rostesc rugăciunea în minte, tăcerea din cameră se împletește cu lacrimile ce încep să mi se prelingă în josul bărbiei, unindu-se pe buze. Devenisem vulnerabilă, instabilă emoțional, sentimentele mele se clătinau constant, era o greșeală că mă aflam pe jumătate dezbrăcată în patul lui? în mirosul pielii sale? era o greșeală că respirația lui îmi umbrea pielea?

Ar fi trebuit să fiu acasă și să mă delectez cu lecturile mele preferate, să am degetele pierdute într-o carte, să am pe buze cuvintele unei proze scurte și să mă încălzesc la mirosul cald al ceaiului de mușețel.

În acea rugăciune mi-am exprimat nevoile, îngrijorările și incertitudinile. Nevoia să nu mă înstrăinez de mine însămi, să îmi păstrez inima și mintea întreagă. La final, am adăugat ca Dumnezeu să se îndure de Hadès și să aibă grijă de el așa cum ar avea grijă de mine, să nu ne diferențieze fiindcă noi devenisem aceeași persoană. Tata m-a învățat să cred în Dumnezeu în schimb, mama, a fost mereu convinsă că nu trebuie să-ți pierzi timpul cu divinități. Tata mai spunea că sunt sunt puțini cei care cred cu adevărat că sunt ascultați, de aceea este nevoie să te implici sufletește, să oferi credință și încredere ca să fii ascultat.

- Ce faci acolo?..

Cearșeaful foșnește și glasul lui Hadès îmi acoperă vocea minții facându-mă să-mi dezvălui capul ascund între pumni.

- Ești bine?

Continuă după ce îmi ridic privirea spre el având obrajii impregnați cu lacrimi uscate.