HADÈS.

●Capitolul 4; Țigara.

"Ai vrea tu să fii țigara mea?"

Încrederea pe care o avea în el mă făcea să-mi simt sentimentele cum se dezechilibrează, izul de aroganță din vocea lui îmi atingea fiecare terminație nervoasă. Nu înțelegeam ce intenții avea sau dacă îl satisfăcea moral sau psihic purtarea lui față de mine, personalitatea lui era ca un nod pe care nu reușeam să-l dezleg.

Rămân nemișcată simțindu-mi parcă mâinile legate într-un nod strâns, pandativul se răsfirase pe podea încercând să-l culeg de pe covertura roșie.

Îl privesc reticentă după ce mă ridic la nivelul lui, așezându-mi bucățile desprinse din pandativ în palmă. Un gând nebunesc încolțește în mintea mea, simțind cum un impuls circulă în mine, vrând să-l sugrum și să îmi înfig unghiile în pielea lui.

Un suspin îmi articulează buzele fără voința mea, privind pandativul înșirat în câteva bucăți în podul palmei mele. Lacrimile uită să mai cadă peste obrajii mei, pe buze apărându-mi un zâmbet restrâns.

Zâmbetul i se mulează pe buze dintr-un colț al gurii în celălalt, își molfăie guma prin gură și încearcă să reprime o expresie tristă, prefacându-se afectat. Trupul mi se încordează și dinții mi se strâng precum o menghină, scrâșnind și simțind furia cum îmi înnegurește privirea.

Comportamentul său provenea din frustrări, acest diagnostic i-am pus în urma purtării sale. Ura lui era explicită - voia să mă pedepsească, să mă educe să fiu precum ceilalți. Sub limbă cuvintele mi se făcuseră ca un acid, dar am preferat să plec simțindu-mă sugrumată de propiile emoții.

Era foarte târziu, privirea lui a rămas în ceafa mea și mi-a urmărit silueta până spre ieșire. Aerul înăbușit și stătut fusese înlocuit cu oxigenul ce mi-a reîmprospătat respirația, teama și repulsia încă zvâcneau în gâtul meu. Cum era posibil să se îndrepte doar spre a face rău? ăsta era modul prin care își câștiga satisfacția? gândurile circulau dureros în mintea mea, și tot ce voiam era să fiu acasă.

După ce-am prins ultima cursă a autobuzului, lasându-mă la câteva stații distanță de cartierul meu, am ajuns acasă fiind răvășită, simțind un fior rece care-mi pătrunse inima. Așezasem bucățile din pandativ pe pat, îngrozită fiind de posibilitatea că nu o să-l pot repara. Inima mi se scaldă într-o durere nesfârșită, gândindu-mă că legătura dintre mine și tata s-a rupt.

Mama și Cole nici nu observaseră că lipsisem, nici chiar când am învârtit cheia în ușă, trântind-o și facând-o să se bălăngăne, nu s-au clintit din fața televizorului, contopindu-se într-o îmbrățișare strânsă.

Rămăsesem în momentul acela, retrăindu-l și reintrepretându-l în mintea mea. Capul mi-era înclinat, sprijinit de perete, îmbrățișându-mi genunchii și privind obsesiv spre fereastră. Pandativul se rupe din nou și din nou în mintea mea, facându-mă să-l strâng cu putere în pumn.

Respirația lui stătuse peste ritmul circulației mele, facându-mi pulsul să piardă șirul bătăilor. Gustul buzelor sale rămăsese imprimat peste ale mele, hrănindu-mă cu iluzia că le pot simți.

Am adormit cufundată în gândurile mele, vocea mea interioară fuse înlocuită cu glasul lui, facându-mă să-i aud vorbele și cuvintele cum se plimbă pe lângă timpanele mele. Îmi molipsise mintea, se adâncise în mine precum un junghi care mă durea și îmi deschisese răni.

După câteva ore;

Alarmă sună în dreptul capului meu și mă face să tresalt, deschizându-mi larg ochii și privind distorisionat, mâna-mi fuge spre noptieră, căutând să opresc acel sunet arsurzitor. Lovesc micul ceas până ce se oprește și mă ridic în capul oaselor, întinzându-mi brațele.