HADÈS.

●Capitolul 8; Simțuri.

Corpul mi s-a încovăiat sub atingerea brațului său, care a stat suspendat în aer, cazând mai apoi pe talia mea. Respirația lui se umbra în ceafa mea, facându-mă simt un fior surd care începuse să-mi urce pe șira spinării.

Noaptea îmbracase ferestrele și lumina difuză din curte pătrunzea înăuntru, coborându-se în tavan și revărsându-se în toată camera. Ochii voiau să mi se înfunde într-un somn neclintit, iar corpul încă-mi tremura sub niște cârcei care-mi străpungeau carnea din coapse până-n baza spatelui.

Îmi strâng ochii înfioarată când mă uit peste umăr la mâna lui, degetele i se clătinau cu fiecare inflexiune a corpului meu, facându-le să-mi atingă pielea de pe abdomen.

Privesc îndelung tavanul dând drumul cu un puternic sunet aerului pe care-l strânsesem în plămâni, eram măcinată de un fremăt și emoțiile îmi provocaseră niște înțepături sub coaste.

Ce însemna asta? mă aflam în patul lui Hadès după ce el îmi provocase cu bună știință un accident, iar brațul său m-a adunat lângă el într-o strângere de fier. Înmărmurisem, simțindu-i respirația cum îmi face pulsul să bată vehement în gât.

Picioarele lui s-au încurcat cu ale mele și pieptul său se presa de omoplații spatelui meu, transpirația mi se scurgea în fire din creștetul capului și un nodul îmi întrerupea respirația.

Telefonul meu suna în partea cealaltă a camerei și nici nu voiam să-mi imaginez cât de îngrijorată era mama, mirosul de băutură și clorul pe care-l înghițisem, îmi făcuseră stomacul să se strângă ca într-un pumn.

Tumultul interior pe care-l simțeam se mișca circular în tot corpul meu, facându-mă să simt o sete ce se prelingea pe cerul gurii mele. Mirosul său de mosc și tăria puternică a parfumul său, îmi năclăiseră nările și mă făceau să mă cufund într-o liniște a firii.

După câteva ore m-am trezit cu o amețeală care mă făcea să privesc totul contorsionat, palpez cu mâinile partea lui de pat ca să constat că era absent. Cearșeafurile erau șifonate în timp ce pătura subțire de saten, era dată într-o parte.

Impactul apropierii noastre mă dezarmase de orice urmă de autocontrol, era nefiresc să îi permit să încalce distanța. Mintea mea s-a scăldat într-o stare de luciditate, începând să mă simt vinovată de propriul meu comportament.

Razele solare pătrunseră prin draperii începând să se joace pe trăsăturile feței mele, îmi încrețesc nasul și îmi întind oasele amorțite putând să le aud cum trosnesc.

Grăbită mi-am adunat hainele și i-am împăturit tricoul, îndesându-mi pantofii cu stângăcie și facându-mi un coc încâlcit în creștetul capului. Nu voiam să mă întâlnesc cu el, voiam să plec acasă și să nu dau importanță acestei întâmplări.

Pășesc într-un ritm alergător spre ieșire încurcându-mă în casa imensă, o groază de uși stăteau rând pe fiecare parte a pereților fiind împânziți de-o nuanță aurie și de-un alb imaculat. Îmi dres pașii spre intrarea în hol după ce în mintea mea s-au reformat fragmente de aseară.

Deschid ușa cu avânt după ce ochii mei călătoresc pe balustrada scării construită într-un mod încrucișat, tablourile de cel mai înalt prestigiu stăteau amplasate deasupra vitrinei. O vitrină dintr-un material pal, ușile erau găzduite de-o împletitură argintie și geamurile păreau a fi transparente, încheietoarele erau de același argintiu și străluceau sub razele solare.

O voce mi-a făcut concentrarea să piară tresăltând în sus pe câlcâie, venise în spatele meu insensizabil și glasul său mi-a făcut inima să se prelungească într-o singură bătaie.

- Încă ești aici?

Îmi zâmbi perfid, dezvelindu-și caninii și pășind agale spre mine.

- Urma să plec.

Mă rotesc înspre el și îmi îndrept spatele încercând să maschez emoțiile care mi se curbau pe șira spinării.

- Cum te vei simți când toți ceilalți vor afla că aseară ai fost în patul meu?

Mă temperez reușind să-l sfidez și să-mi continui pașii spre ușă, dar picioarul meu cu care urma să trec pragul, rămâne suspendat în aer.

- Ce naiba încerci să insinuezi?

Mă răsucesc pe câlcâie după ce îmi strâng ochii suportând avalanșa de nervi pe care mi-o provocase remarca lui.

- O să-ți pătez reputația mai mult decât am făcut-o deja.

Avea tipărit în priviri o satisfacție morbidă, de parcă suferința mea l-ar hrăni și l-ar crește.

- Uiți că aseară m-ai împins în piscină? cât vei continua?

Îmi controlez tonalitatea, suflându-i vorbele în față după ce mă reped spre el și-i înfașc brațul.

Frustrarea mea fusese inevitabilă fiindcă comportamentul lui nu avea nicio justificare, întrecuse măsura și mă condamnam mintal pentru că am vrut să-i dau o lecție.

- Până când îți vei cere scuze.

Respirația mi se îngreunase și tâmplele îmi zvâcneau, un râs nejustificat îmi întâmpină buzele și-mi zguduie corpul.

- O să-ți plătesc eu prima ședință la terapeut.

Se încruntase și-o linie fină îi netezise fruntea, și-a supt buza după care expresia dură i-a scăzut.

- Asta îmi spune fata care a dormit în brațele mele? care și-a contopit respirația cu a mea?

Expresia prefăcută i s-a dizolvat arborând una perplexă, zvâcnindu-i linia maxilarului și căutând să-mi găsească privirea.

- Asta nu s-a întâmplat.

Mâna lui îmi prinde cotul și mă forțează să-i întâlnesc privirea.

Cuvintele îmi ies grăbite din gură vrând să-i contrazic spusele, dar în esență tot ce afirmase se și petrecuse. Mintea îmi călătorește în momentele de aseară și simt cu privirea lui mă lovește în plămâni, oprindu-mi respirația.

Mă dezmeticesc din strânsoarea degetelor sale și mă îndrept spre ieșire, mânuind cleanța și pășind agale spre alee după ce cobor scările de marmură. Depășesc grădina și ajung la poartă, aruncându-i o ultimă privire locului în care am trăit o suferință cumplită.

Telefonul vibrează în buzunarul meu și încerc să înving tremurul care mă stăpânea, vrând să glisez pentru a răspunde. Bateria mi se epuizează și vocea mamei se întrerupe de la jumătate, murmur o înjurătură în bărbie și oftez adânc.

Autobuzul avusese întârziere și după câteva ore ajunsesem acasă, neștiind ce scuze să contemplez. Mama nu era genul de persoană care să mă înfunde cu explicații, dar nu pot să nu-i dau dreptate în cazul de față.

Pun presiune pe cleanță și răsuflu greu imaginându-mi că totul o să fie în regulă, cu pași mărunți intru în casă și mă aplec pentru a-mi deslega șireturile. Mama deja stătea în mijlocul holului cu mâinile încrucișate-n piept cu o privire îngustă și mult prea suspectă.

Ce-o să-i spun mamei?