HADÈS.

●Capitolul 7; Accidentul.

                      "Încălcarea distanței."

Cât de departe era capabil un om să meargă pentru a-și menține statutul? Hadès îmi provocase un accident doar ca să-și amuze prietenii, lasându-mă cu mintea răvășită în urma acțiunii sale.

Mâinile s-au încolăcit în jurul meu într-o strângere de fier ridicându-mă la suprafață, eram conștientă fiindcă puteam să percep culorile și formele din jurul meu. Gurile de aer masive ce le încasam, se așezaseră ca un nodul în mijlocul pieptului meu, cauzându-mi un junghi acerb.

Persoana care mă salvase fusese un străin care mi-a sprijinit greutatea pe umărul său, folosindu-și cealaltă mână pentru a înota spre marginea piscinei. Tusea acută nu mai contenea și din gât îmi țâșnea apă, aerul nu mai pătrunzea în plămânii mei conferindu-mi o stare de sufocare.

Ochii mi se închideau involuntar prăbușindu-mă într-o stare de neputință, sufocare și amețeală. O mâna i se așează pe spatele meu, iar cealaltă îmi încătușează coapsele, ridicându-mă cu totul în brațele sale.

Capul mi se clatină până ce cade pe spate simțind cum acea persoană își grăbește pașii spre casă, înaintând în holul pe care îl văzusem mai devreme. Timpanele urechilor îmi erau astupate și auzeam totul distant, apa mi se scurgea din creștetul capului în josul corpului simțind cum contactul cu aerul rece îmi scade câteva grade din corp.

Urcă scările agale și înaintăm pe un hol îngust cu câteva uși de-o parte și pe alta, merge până-n capăt spre ultima cameră și deschide ușa împingându-se cu umărul în ea. Un suspin îmi dezleagă buzele încercând să-mi deschid ochii și să percep ce s-a întâmplat și unde am fost adusă, rochia udă mi se lipise de corp provocându-mi un frison.

Înăuntru încăperii mă așează pe pat, dezlegându-și mâinile din jurul meu, un material fin îmi întâmpină pielea udă și întărită, simțindu-mi capul cum se cufundă în moliciunea acelui pat. Părul îmi cade în fâșii pe lângă umeri și tusea acută îmi zguduie plămânii, eliberând apa pe care o înghițisem.

- Ești în regulă? spune ceva..

Vocea lui îmi întrerupe gândurile și încerc să-i disting fizionomia prin întunericul dens care-l înghițise.

– Ce mi s-a întâmplat?..

Spun printre gâfâieli încercând să unesc fragmentele din mintea mea.

– Ai suferit un accident.

Vocea îi tremură și pot vedea cum se prinde de cap și se învârte prin toată camera.

– Nu e nevoie să stai s-o păzești.

Vocea lui Hadès îl face să se oprească și să-și înghită următoarele cuvinte.

– Caută-i niște haine de schimb în dulapul meu și pleacă, e suficient.

Silueta lui Hadès se umbrește pe toți pereții camerei, stând în pragul ușii.

– Ar trebui să stea cineva cu ea, nu cred că și-a revenit.

Tonul său îl acoperă pe al lui Hadès și el începe să mârâie gutural.

Din acel moment am pierdut cursul întâmplărilor fiindcă ochii mi s-au închis involuntar, simțindu-mi plămânii grei și capul cum se înfundă într-o durere crâncenă. M-am trezit câteva ore mai târziu, abia reușind să intuiesc cu capul în stânga și-n dreapta.

Aerul cald din încăpere îmi domolise frisonul trezindu-mă învelită în cearșeafurile lui Hadès, muzica care încă răsuna la intensitatea maximă, îmi provoca un fremăt continuu. Mirosul lui era prezent în cameră și pe cearșeafuri facându-mă să le miros adânc, să simt cum corpul începe să-mi ardă sub atingerea cearșeafurilor.

Fragmente din ce se întâmplase începeau să se unească în mintea mea, lacrimile îmi stăteau adunate în colțurile ochilor vrând să se spargă, cum putuse să-mi provoace rău fizic? chiar atât de lipsit de conștiință era?

Lacrimile îmi cădeau în valuri în josul feței unindu-se pe buzele mele, șiroind spre gâtul meu. De fapt acest rău mi-l făcusem singură, ascultându-mi ambiția și firea imatură.

Încercam să mă ridic, dar o durere de la mijlocul spatelui mă imobiliza, facându-mă să mă prăbușesc înapoi.
Rochia îmi dispăruse, eram îmbrăcată într-un tricou care-mi cădea în valuri de material până sub coapse.

Ochii mi-au fugit spre ceasul amplasat deasupra oglinzii, era foarte târziu și telefonul meu vibra în cealaltă parte a camerei. O șiroaie de cărți stăteau rând în mobilier și dulapul lui Hadès era format din două oglinzi mari, pereții erau tapetați cu negru și pe mobilierul oglinzii stăteau așezate parfumurile lui.

Ușa stătea întredeschisă și o umbră se reprofilase pe podea, era același băiat care mă salvase și venise să-mi verifice starea.

– Cine ești?..

Strâng cearșeaful pe mine articulând cuvintele înfundat, din cauza durerii de gât.

– Eu te-am salvat, sunt Tyler.

Păsește temător spre mine frecându-și ceafa stânjenit.

– Ajută-mă să mă ridic, vreau să plec acasă.

Mă ridic în capul oaselor, dar amețeală mă lovește crunt luându-mi toată puterea din oase.

– Nu pot să te las să pleci, el a zis că..

Spatele mi se pleșnește de saltea după ce coatele nu m-au mai putut susține.

– O să rămâi aici în noaptea asta.

Îl aud pe Hadès spunând după ce își descoperă capul de după ușă, mârâie gutural către Tyler mustrându-l din priviri.

– Vreau să mă culc, ieși.

Îi cere și Tyler în chip mecanic execută părăsind încăperea.

Teama îmi crește semnificafiv începând să îmi deregleze bătăile inimii, era într-o stare complet indusă de substanțe și băutură, dacă mă atingea contra voinței mele?

După accidentul de astăzi temerile mele vizavi de purtarea sa inconștientă crescuseră, și nu le mai puteam controla. Cum am putut să încerc să-l înțeleg? să vreau să-l simt? să fiu tentată de buzele lui? el își construise o lume înțeleasă doar de mecanismul minții sale.

Se bălăgănea pe greutatea propiilor săi pași trăgându-și tricoul peste cap, eu m-am răsucit cu spatele către el, stând pe-o dungă și cufunzându-mi capul în pernă. Iși tărâște picioarele până spre pat, așezându-se pe partea laterală și mormânind în bărbie cuvinte fără noimă.

Brațul său cade peste talia mea și mă trage lângă el, respirația lui cuibărindu-se în ceafa mea. Vârfurile degetelor sale îmi ating o bucată de piele dezvelită, facându-mă să respir năvalnic.

Cum putea să opună distanță ca mai apoi s-o încalce?